Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alexandru Mihalcea, directorul Bibliotecii militare naţionale: „Napoleon rămâne exemplul unui comandant militar de excepție”

20210521_100323.jpg

Expozitia de carte dedicatà lui Napoleon la Biblioteca militarà nationalà dureazà pânà la sfârsitul lunii iunie.
Expozitia de carte dedicatà lui Napoleon la Biblioteca militarà nationalà dureazà pânà la sfârsitul lunii iunie.
Image source: 
Vasile Damian

Biblioteca militară naţională din Bucureşti prezintă, până la sfârşitul acestei luni, expoziţia de carte intitulată „Napoléon. La judecata oamenilor şi a istoriei”. Evenimentul, dedicat comemorării bicentenarului morţii primului Împărat al francezilor, a fost realizat în parteneriat cu Fundaţia Napoléon din Franţa şi a fost coordonat de directorul Bibliotecii militare naţionale. In interviul care urmează, colonelul (ret.) dr.ing. Alexandrul Mihalcea revine asupra genezei acestei expoziţii dar evocă şi pasiunea sa pentru geniul militar care a fost Napoléon.

Alexandru Mihalcea: În colaborare cu Fundația Napoléon din Paris Biblioteca Militară Națională a inițiat trei astfel de activități, una dintre ele fiind expoziția la care v-ați referit, pe marginea căreia Biblioteca Militară Națională cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale a publicat și o lucrare numită Napoleon în umbra mitului, o informare bibliografică adnotată, care cuprinde toate lucrările de carte pe care instituția le posedă apropo de Napoleon Bonaparte. Cele mai multe sunt lucrări valoroase, cu o vechime apreciabilă. Aș putea să menționez cele 21 de volume ale operei lui Adolphe Thiers „Istoria consulatului și a imperiului”. De asemenea, Frédéric Masson ocupă un loc important în cartea promovată în cadrul acestei expoziții, „Napoléon et sa famille” în 13 volume: le avem pe toate. Cărțile pe care noi le-am prezentat sunt atât pro Napoleon, dar și oarecum anti Napoleon. Îmi permit să folosesc acest termen deși îmi repugnă. Am încercat ca prin această expoziție să prezentăm niște elemente care cunoscute fiind să ajute la judecarea acestuia în mod obiectiv.


Colonelul (ret.) dr.ing. Alexandrul Mihalcea este directorul Bibliotecii militare naţionale.
Colonelul (ret.) dr.ing. Alexandrul Mihalcea este directorul Bibliotecii militare naţionale.
Image source: 
Vasile Damian

Vasile Damian: Suntem la Biblioteca Militară Națională. Ce v-a marcat cel mai mult la comandantul militar Napoleon?

A.M: Geniul militar nu poate să i-l conteste nimeni. Cunoștințele de matematică, mulți spun că nu poți să fii un comandant militar competent dacă nu ai cunoștințe de matematică corespunzătoare. Spiritul organizatoric, ceea ce a adus el în plus față de ceea ce se cunoștea în epocă referitor la organizarea unei bătălii, la modul în care era dusă ofensiva. El era adeptul ofensivei indiferent de situații și găsirea unei soluții, ceea ce era foarte impresionant. Mai este o chestiune, cultivarea unor personalități pe care el le-a selecționat din rândul celor din jurul lui și care i-au devenit cât se poate de apropiate. De exemplu, mareșalii pe care el i-a ridicat la acest rang. Până la urmă, nu toți au răspuns exigențelor pe care Napoleon le avea față de ei. Napoleon era obișnuit să conducă el însuși bătăliile. E adevărat că nu participa direct la ele, cum de pildă, participa Wellington. El stătea undeva departe. Avea privirea de ansamblu asupra câmpului de luptă și dirija prin statul său major, condus de Berthier, ulterior devenit mareșal, toate operațiunile militare din spațiul în care se desfășurau bătăliile respective. Sigur că nu a obținut numai victorii, dar sunt victorii care deja sunt studiate în cărțile de istorie și în manualele de artă militară. Vă dau un singur exemplu, Austerlitz. După părerea mea e cea mai importantă victorie a lui Napoleon.


Expozitia de carte dedicatà lui Napoleon poate fi vàzutà în rotonda Bibliotecii militare nationale.
Expozitia de carte dedicatà lui Napoleon poate fi vàzutà în rotonda Bibliotecii militare nationale.
Image source: 
Vasile Damian

V.D: Ce reprezintă astăzi Napoleon pentru România? Dacă reprezintă ceva, ce amprente a lăsat asupra românilor, asupra dezvoltării României, asupra istoriei românilor?

A.M: Amprente după părerea mea, excluzând niște lucruri particulare cum e Codul civil, ca exemplu care e valabil, cu modificările corespunzătoare în multe state ale Europei. Istoriografia românească, istoricii români sunt destul de reținuți în ceea ce îl privește pe Napoleon. Eu nu prea am înțeles de ce. Probabil că se referă la războiul ruso-turc din 1806–1812, când Rusia, așa cum este cunoscut, a ocupat țările române. În 1812 s-a încheiat Pacea de la București, care a fost semnată chiar la Hanul lui Manuc. Aceste tratative de pace s-au încheiat chiar înainte cu o zi ca Napoleon să treacă Niemenul, începând campania care îi va aduce și sfârșitul. Trupele rusești care se aflau în principate au devenit disponibile și au început să se îndrepte către frontul principal de luptă, dar nu au când să fie angrenate în totalitate în lupta împotriva lui Napoleon. Nu a existat timpul material. Revenind la ceea ce rămâne de la Napoleon pentru România. Părerea mea e că rămâne exemplul unui comandant militar de excepție, a unui geniu militar. Rămâne modul în care el a înțeles să se comporte în diferite împrejurări, recte fermitate, hotărâre, spiritul de a înțelege, de a înțelege, de a-i înțelege, atât cât era posibil, pe cei din jur, independența comenzii pe care a promovat-o întotdeauna și în general spiritul pe care l-a manifestat el în toate confruntările pe care le-a avut de-a lungul și de-a latul Europei.


Una din vitrinele expozitiei de carte dedicate lui Napoleon.
Una din vitrinele expozitiei de carte dedicate lui Napoleon.
Image source: 
Vasile Damian

V.D: Sunteți un pasionat de istorie. Se aude doar vorbind cu dumneavoastră. Pasionat de istoria Franței și în particular de Napoleon Bonaparte, înțeleg că aveți acasă chiar o mică statuetă a Împăratului pe biroul dumneavoastră. De unde această pasiune pentru un om care nu a lăsat doar amintiri plăcute și nu a făcut numai lucruri bune?

A.M: Pasiunea neconsolată a grandorii i-aș spune. Ăsta a fost titlul pe care împreună cu domnul general Cătălin Zisu l-am dat primului volum, pe care l-am editat acum doi ani cu prilejul împlinirii a 250 de ani de la nașterea Împăratului. Aș putea spune că mă inspiră în multe chestiuni, inclusiv atunci când sunt dominat de anumite idei, inclusiv când sunt supărat din anumite motive. Mă gândesc că au existat supărări mult mai mari. Una dintre ele se poate citi pe chipul acestui om, care într-o perioadă, într-o epocă a reprezentat totul pentru Franța, iar treptat aproape că nu a mai reprezentat nimic. Ceea ce este destul de dureros. De unde această pasiune? Vine din copilărie. În 1960 apărea filmul „Austerlitz”. Pierre Mondy, actorul, interpreta rolul lui Napoleon. L-am văzut. Aveam 11 – 12 ani pe vremea aceea. M-a impresionat. Cine este personajul? Apoi în 1964 am citit cartea academicianului Yevgeny Tarle, Napoleon. Aveam în casă editată din 1943 o istorie a lui Bainville despre Napoleon în două volume apărută la Craiova. Dar, după părerea mea, cel mai important eveniment s-a petrecut atunci când prin 1963-1964 am cumpărat o revistă Science et Vie. În acea revistă Science et Vie am găsit un talon prin care eram declarat câștigător al unui autoturism Ford Capri. Cu sprijinul tatălui meu, care cunoștea mai bine limba franceză, am întocmit o scrisoare către redacția revistei în cauză la care am atașat talonul câștigator. După un timp am primit un plic gros, în care, într-o scrisoare însoțitoare, mi se spunea că întrucât ceea ce inițiase revista respectivă se referea numai la teritoriul Franței metropolitane. „Cher gagnant”, chiar așa se intitula. Care gagnant că nu mai eram deloc gagnant. Devenisem necâștigător. Și în semn de consolare mi-au trimis șase reproduceri după tablouri celebre cu Napoleon, printre care încoronarea, el trecând Grand Saint-Bernard pe cal, deși din punct de vedere istoric el a traversat Alpii călare pe un măgar. Și mai erau alte reproduceri legate de taloburi. Acela consider că a fost un moment de scurt-circuit în ceea ce mă privește. Apoi au apărut cărți. În 1970 apărea cartea lui Andre Castelot în două volume, primul  Bonaparte, al doilea Napoleon. După 1990 numai vorbesc, au apărut din ce în ce mai multe cărți. Dar dureros e că nu prea au apărut cărți scrise de autori români, de istorici români. Îl avem pe Gheorghe Eminescu, care a publicat o carte în două volume despre Napoleon Bonaparte. Avem și alții, dar ceva care să iasă în evidență cu tot dinadinsul și să arate, să dezvăluie mult mai mult despre complexitatea acestui personaj.


O altà vitrinà din expozitia de carte Napoleon de la BMN.
O altà vitrinà din expozitia de carte Napoleon de la BMN.
Image source: 
Vasile Damian

V.D: Se spune că de când a murit Napoleon acum 200 de ani, apar cam două cărți pe zi despre ilustrul personaj. Asta înseamnă cam 700 pe an, deci vreo 140.000 de volume despre Napoleon scrise de două secole încoace. Ce credeți că se mai poate scrie despre acest personaj? Mai sunt lucruri nescrise despre el?

A.M: Nu știu dacă tot ceea ce apare în lume apropo de un personaj sau altul poate să îl surprindă pe acesta în toate ipostazele. Eu zic că este aproape imposibil să pătrunzi în gândurile cele mai ascunse ale unui om. Trebuie să îl cunoști foarte bine. Au încercat mulți memorialiști mai apropiați sau mai puțin apropiați de Napoleon Bonaparte. Să nu uităm că Las Cases a publicat Memorialul din Sfânta Elena, unde a consemnat ceea ce i-a dictat împăratul în perioada captivității lui în sudul Atlanticului, acolo pe stânca aceea unde oligarhia britanică, cum spune bine împăratul, i-a găsit locul în care nu avea altceva de făcut decât să se stingă. El nu a ales să se stingă cu una, cu două. Abia o dată cu Sfânta Elena el a intrat în legendă. Este clar că despre un astfel de personaj cum e Napoleon Bonaparte, având în vedere complexitatea lui și multitudinea laturilor din care poate fi abordat, pot să mai existe lucruri care încă nu sunt cunoscute. S-au discutat multe lucruri despre originea familie sale, că provine din Italia, că provine din altă parte. Apoi mai este enigma morții sale. Am dat numai două exemple, dar pot fi găsite și altele. Încă o dată, un personaj complex nu poate fi cunoscut niciodată integral. Este imposibil să nu mai existe laturi, să nu mai existe elemente care să suscite interesul unora.

V.D: Dumneavoastră personal ați semnat, consemnat sau coordonat mai multe cărți despre Napoleon, ultima fiind Napoleon. Singurătatea puterii. Făceți-ne un scurt rezumat. Despre ce este vorba?

A.M: Acum doi ani împreună cu domnul general Cătălin Zisu, când am hotărât să elaborăm niște volume legate de acest personaj deosebit de complex, am tipărit la Editura Militară lucrarea Napoleon. Pasiunea neconsolată a grandorii. Am conceput ca lucrarea să apară în trei volume. În primul m-am referit la el. Al doilea a apărut cu ocazia bicentenarului morții împăratului, Singurătatea puterii. Puterea îți dă o anume singurătate. La un moment dat te simți izolat de ceilalți. Fiind în vârful piramidei nu este întotdeauna obligatoriu să ai în jurul tău numai prieteni. Ai și oameni care dintr-un motiv sau altul îți sunt datori. Dar în același timp pot să apară și alte sentimente din partea acestora. Unul dintre ele e invidia. La Napoleon au existat oameni care fără dar și poate i-au invidiat poziția, i-au invidiat capacitățile intelectuale, i-au invidiat geniul, i-au invidiat carisma. Enumerarea ar putea continua. Noi am conceput aceste cărți altfel. Am vrut să gândim, dacă este posibil, asupra unor elemente care au existat și s-au manifestat de-a lungul întregii sale vieți. Avem în proiect un al treilea volum. Se va intitula Dinastia, de la Napoleon I la Jean Christophe prinț Napoleon, actualul șef al casei imperiale, al familiei imperiale. Cred că va apărea la anul. Știți că Napoleon s-a considerat și chiar a fost în viziunea multor istorici întemeietor de dinastie. Că din cadrul acestei dinastii nu au domnit decât doi, el și nepotul său Napoleon al III-lea, este o cu totul altă problemă.

V.D: Înțeleg că veniți destul de des la Paris și nu ratați nicio ocazie pentru a  vizita monumentele legate de Napoleon. Care ar fi un parcurs imaginar în parisul dumneavoastră?

A.M: De pildă, am refăcut drumul parcurs de Napoleon împreună cu cea care îi era soție, de la Tuileries până la Notre-Dame, drumul urmat de convoi, la Notre-Dame având loc actul sacralizării, încoronarea în prezența Papei. Am refăcut acest drum în Rue de Rivoli, podul pe care au trecut, cum au ajuns în fața catedralei, cum au pătruns în catedrală. Mi-am imaginat poporul, populația. Sunt ferm convins că nu îi aducea nimeni cu arcanul. Era curiozitatea și era măreția actului ca atare. Mi-am imaginat această populație ovaționând de-a lungul drumului și sperând într-un anume viitor pentru Franța. Să nu uităm Hotel des Invalides, unde se găsește Domul, unde se găsește biserica. Apoi sunt poduri, Pont des Arts, făcut de către Napoleon, Pont d'Iéna, Pont d'Austerlitz. Mai avem o zonă adiacentă Parisului, Canal de l'Ourcq. Avem Arc de Triomphe du Carrousel. Și desigur avem Arc de Triomphe de lEtoile, după părerea mea unul dintre cele mai mari monumente ale Parisului, unde apar denumirile glorioaselor bătălii ale lui Napoleon. Modelul l-am luat și noi când am făcut Arcul nostru de triumf, e adevărat, la un nivel mult mai redus. Dar, totuși, este. Și să nu uităm de coloana Vendome în vârful căreia se găsește în ținută de împărat roman Napoleon Bonaparte. De asemenea, avem Madeleine, care are amprenta împăratului. Avem fațada Assemblee nationale, care iarăși a fost concepută în vremea imperiului.

 
Alexandrul Mihalcea, directorul Bibliotecii militare naţionale: „Napoleon rămâne exemplul unui comandant militar de excepție”