Acum 80 de ani militarii români ucideau evrei în masă în Basarabia, Bucovina și Herța

Operațiunile militare ale armatelor române și germane în teritoriile ocupate de URSS în iunie 1940 au început pe 2 iulie 1941 și curând după aceea au avut loc masacre ale evreilor în aceste regiuni. La sfârșitul lunii iunie avuseseră deja loc masacre de evrei pe teritoriul României neocupat cu un an înainte, la Siret, Târgu Sculeni și Iași.  

Odată cu înaintarea frontului în Basarabia, nordul Bucovinei și Herța masacrarea evreilor a început cu precădere în mediul rural. 

Basarabia: Salvat de preot și de cruce

În Basarabia, o parte dintre evrei au încercat să se refugieze înspre est din calea armatelor române și germane, dar au fost prinși din urmă. Shabs Roif, originar din satul Duruitoarea Veche avea 11 ani și familia sa a fost arestată de jandarmii români în satul învecinat, Văratic.

Shabs Roif a scăpat în mod miraculos de la moarte prin executare în iulie 1941 la vârsta de 11 ani

Sursa imaginii: 

Alexandr Cliuicov

“Am fost prinși și aduși la postul de jandarmi, unde eram în total 26 de oameni, am fost închiși într-un grajd de vite și am auzit printre crăpăturile ușii cum s-a dat ordin să se pregătească o mitralieră să ne scoată la râpă la împușcat. În acest timp a venit preotul de la biserică, Gheorghe Benea, fie-i țărâna ușoară, care s-a certat cu șeful postului de jandarmi până l-a convins să ne elibereze.” povestește Shabs Roif.

“O dată m-a salvat de la moarte preotul și a doua oară m-a salvat crucea. Am fost scoși la împușcat în satul Briceva. Când am încercat să ne refugiem, vreo 80 – 100 de oameni, printre care și copii, am fost din nou prinși de jandarmi care ne-au dus în cimitir. Au tras cu mitraliera în noi și pe mine m-a salvat crucea de piatră care a fost mai înaltă decât mine la acea vreme”, continuă Shabs Roif.

Basarabia: “Norocul vostru că vorbiți românește”

O soartă asemănătoare a avut Efim Tcaci, 15 ani, prins împreună cu familia sa de militari români.

Efim Tcaci (aici în 1962) a scăpat de la moarte prin executare în iulie 1941 deoarece mătușa sa cu care era împreună vorbea românește

Sursa imaginii: 

https://trans-history.org/

“Vine un ofițer, locotenent, cu un grup de soldați, intră, se uită la noi și le spune soldaților ‘Băieți, vedeți pentru ce e bună pușca-mitralieră?’ Ei nu știau că noi înțelegem românește. Am numărat, eram 16 cu toții. Ne-au scos afară să ne împuște.

Mătușa mea, care era învățătoare, avea un fel de diplomă de la Ministerul Instrucțiunii Publice de la București. A început să vorbească în românește cu locotenentul și i-a arătat diploma.

Mai târziu am stat și m-am gândit că locotenentul era probabil un rezervist, posibil învățător pentru că a spus: ‘Norocul vostru că vorbiți românește’, apoi a făcut semn soldaților și au plecat” povestește Efim Tcaci.

Bucovina: Bărbații – bătuți și împușcați

Masacre similare au avut loc și în nordul Bucovinei, la intrarea militarilor români. Arno Blei avea opt ani și locuia cu familia sa în satul Napolocăuți în acele zile.

Arno Blei a fost deportat când avea opt ani cu mama și fratele său mai mic din nordul Bucovinei

Sursa imaginii: 

Arno Blei Facebook

“La scurt timp după aceea au fost adunați toți evreii din sat și ținuți în casa în care am locuit (era o casă foarte mare, cu o curte foarte mare. Ne-au ținut acolo aproape două zile, închiși într-o pivniță. Într-o seară ni s-a ordonat ca să ne adunăm în fața casei unde s-a format un pluton de execuție. Noi am fost in primul rând, iar mama mea îl ținea în brațe pe fratele meu Berti.

Plutonul tocmai era pe punctul să încarce armele, când a apărut un ofițer care le-a ordonat:

'Stați, femeile și copiii să iasă afară, iar bărbații rămân aici'. Au rămas, cred, 24 de bărbați, care mai întâi au fost bătuți si apoi împușcați. Pe noi ne-au dus la gară si ne-au băgat în vagoane închise de marfă și ne-au ținut un timp acolo.” povestește Arno Blei.

La Herța 131 de evrei au fost executați

Masacre similare au avut loc și la Herța în iulie 1941, după cum povestește Liviu Beris, care pe atunci avea 13 ani.

Liviu Beris avea 13 ani când jandarmii români au executat 131 de evrei în orașul său natal, Herța

Sursa imaginii: 

Petru Clej

“Toți evreii am fost băgați în sinagogi, într-o pivniță. Noi am fost băgați mai întâi într-o pivniță sub primărie, unde era o căldură fantastică, de făceam cu rândul la ușa pivniței să luăm puțin aer. După aceea ne-au luat și pe noi și ne-au dus la o sinagogă. Toți evreii din Herța au fost arestați, dacă mă pot exprima așa. Nu mai țin minte ce am mâncat timp de trei zile, dar îmi amintesc că era o problemă cu apa.

După trei zile au venit și au strigat niște liste. Cei strigați era scoși, recunoscuți de câte un localnic aduși de jandarmi, iar vreo 100 au fost împușcați lângă moara Kislinger într-un șanț. Jandarmii români au tras, nu era nici urnă de neamț în Herța. Eu nu am asistat la execuții, am fost acolo când i-a luat. Vreo 100 au fost executați acolo și alți 31 în curtea unui gospodar.” povestește Liviu Beris.

Martori români

Masacrele de evrei au avut și martori români. Dumitru Crihan povestește ce s-a întâmplat în satul basarabean Parcova în iulie 1941:

Acești evrei au fost executați la Chișinău în iulie 1941

Sursa imaginii: 

Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

“Seara au intrat definitiv românii și germanii în sat, iar a doua zi, trecând spre școală am văzut cadavrele a doi evrei care aveau o dugheană în sat. Amândoi împușcați, zăceau într-o baltă de sânge într-o râpă.

În ziua următoare, am văzut o familie de evrei, doi părinți și doi copii, târâți spre marginea satului de doi jandarmi unde au fost probabil împușcați. Eu nu am asistat la acel masacru, dar probabil că ața a și fost.” își amintește Dumitru Crihan.

Ion Antonescu și Mihai Antonescu: pregătirea genocidului

Masacrarea evreilor din iulie 1941 nu a fost o acțiune spontană. Ea a fost pregătită încă înainte de intrarea României în război pe 22 iunie 1941 și este cunoscută drept “Curățirea terenului”.

Ion Antonescu și Mihai Antonescu au fost la originea politicii de curățare a terenului

Sursa imaginii: 

Alchetron - Willy Pragher

“Așa am crescut eu, cu ură împotriva turcilor, jidanilor și turcilor ... și ura asta împotriva dușmanilor patriei trebuie împinsă până la ultima extremitate, îmi asum întreaga răspundere”, spunea conducătorul statului, generalul Ion Antonescu în ședința Consiliului de Miniștri pe 8 aprilie 1941.

“Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici... Cu riscul de a nu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreu din Basarabia și Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniță...

Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională... Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari... Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege (...) Deci, fără forme, cu libertate completă.”, declara în ședința Consiliului de Miniștri din 8 iulie 1941, adjunctul Conducătorului, Mihai Antonescu.

Iulie 1941: răzbunare pentru iunie 1940

Pregătirea masacrelor de evrei din vara lui 1941 rezultă și din amplasarea în teren a unităților militare la un an după retragerea din teritoriile cedate URSS.

Femeile evreice au fost adeseori separate de bărbați, dar în unele cazuri au fost executate împreună cu copii

Sursa imaginii: 

Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

“Mai mulți comandanți de unități cer să revină exact în zonele de unde au plecat în iunie 1940, cu gândul clar de răzbunare, iar Antonescu aprobă acest lucru și de asemenea în ordinele lui Antonescu, în discursurile adjunctului său, Mihai Antonescu, în discursurile unor comandanți ai marilor unități care operează în Basarabia este prezentă tema răzbunării.

Deci aceste lucruri chiar s-au întâmplat, problema este că răzbunarea a luat forma găsirii uni țap ispășitor care erau evreii și cele mai multe dintre actele retributive se îndreaptă de fapt împotriva evreilor ajungându-se la crime în masă pe teritoriul Basarabiei.”, explică directorul Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor in România, membru al colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Adrian Cioflâncă.

“La un moment dat, cercetând în arhiva CNSAS am găsit o anchetă efectuată de Securitate în 1950 cu privire la masacrele comise de Regimentul 7 Roșiori, care în vara lui 1940 era cantonat la Edineț, în Basarabia și care s-a retras în perioada 28 iunie – 2 iulie 1940.

Aceeași unitate s-a regăsit în iulie 1941 în același loc și a existat un ordin dat de către comandantul unității prin care se cerea ‘trecerea prin foc și sabie a tuturor evreilor’.” spune istoricul militar Ottmar Trașcă.

Populația românească interesată de jafuri, nu de masacre

Autoritățile române au incitat populația locală să coopereze în masacrele comise împotriva evreilor, dar această politică nu a avut decât un succes limitat.

După război au fost exhumate unele dintre cadavrele evreilor victime ale "Curățării terenului"

Sursa imaginii: 

Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

“Destinul acestor comunități evreiești variază în funcție de modul în care șefii acestor trupe înțeleg să ducă la îndeplinire ordinele pe care le primesc la începutul războiului de la superiorii lor și de atitudinea antisemită sau nu a executanților.

În al doilea rând, curățarea terenului se baza pe complicitatea sau pe felul în care populația ne-evreiască din localități colabora cu militarii și jandarmii în a identifica vecinii evrei sau chiar în a lua măsuri împotriva lor.” spune istoricul Marius Cazan de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.

“Incitarea la pogromuri a populației locale fost o politică oficială a statului român. Subunitățile avansate ale armatei care intrau într-o localitate uneori organizau chiar adunări în care incitau populației la uciderea de evrei. Dar aceste pogromuri organizate de autoritățile române erau haotice și de cele mai multe ori oamenii se implicau doar în jafuri. Populația locală nu era interesată în ucideri în masă al evreilor care până la urmă rămâneau să fie făcute de armată și jandarmi.”, spune istoricul Vladimir Solonari, profesor la Universitatea Floridei Centrale, autorul cărții Purificarea Națiunii – Dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940 – 1944.

Ascultați interviul cu Vladimir Solonari:

Bilanțul operațiunii de curățare a terenului a fost unul sumbru: Raportul Comisiei Wiesel estimează între 45 și 60 de mii de evrei uciși în primele două luni ale războiului în Basarabia, Bucovina și Herța.

Supraviețuitorii au fost adunați în lagăre de tranziție în așteptarea deportării. Aceasta a început după 30 august 1941, când autoritățile române și germane au ajuns la un acord cu privire la guvernarea Transnistriei.

Curățarea terenului nu fost decât un prolog la un genocid de proporții și mai mari care a avut loc în teritoriul dintre Nistru și Bug administrat de regimul Ion Antonescu. Odessa, Bogdanovka, Dumanovka, Ahmecetka, Berezovka sunt doar câteva dintre locurile unde în toamna și iarna lui 1941 au pierit peste 100.000 de evrei și romi.