Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ziua Holocaustului din România: “37 de rude ale mele au fost împușcate, iar restul au fost deportate în Transnistria” – fiica unor supraviețuitori din Bucovina

evrei_deportati_pe_malul_nistrului.jpg

Evrei deportați pe malul Nistrului așteptând să fie trecuți în Transnistria
Părinții, sora și fratele lui Alti Rodal au fost deportați din Bucovina peste Nistru
Image source: 
Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

Pe 9 octombrie 1941 a început deportarea în masă a evreilor bucovineni, la ordinul lui Ion Antonescu. Această dată este comemorată ca Ziua Holocaustului din România. Alti Rodal este fiica unor supraviețuitori ai acestui Holocaust și a povestit la RFI istoria familiei sale.

Evenimentele petrecute acum exact 80 de ani au întrerupt o viață evreiască mai puțin cunoscută: aceea de agricultori.

Familia mea se trage din două sate situate la circa jumătate de oră de condus la nord vest de Cernăuți. Ei erau fermieri, ei înșiși lucrau la fermă, aveau angajați la fermă. În 1938 au vândut ferma și au cumpărat o casă frumoasă în Zastavna, la 26 de kilometri nord de Cernăuți, pentru că acolo locuia fratele mamei mele.”, povestește Alti Rodal.

Părinții mei aveau în acel moment doi copii. Nu știu dacă în 1938 în urma emiterii decretului de către guvernul Goga/Cuza le-a fost retrasă cetățenia, dar am documente care arată că în 1926 bunicul meu matern a făcut o cerere pentru acordarea cetățeniei române fiicei sale – mama mea.


Familia unchiului lui Alti Rodal înainte război
Familia unchiului lui Alti Rodal înainte de război
Image source: 
Alti Rodal

În familia mea nu se vorbea românește deoarece locuiau într-o zonă rurală unde nu aveau contact cu românii. În casă se vorbea idiș, iar cu locuitorii comunicau în ucraineană, o limbă pe care o vorbeau fluent.” mai spune ea.

Comuniștii și fasciștii intervin cu brutalitate

În urma ultimatului dat de Stalin la sfârșitul lui iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herței, iar din acel moment a început calvarul familiei lui Alti.

Evrei deportați de armata română (iulie 1941)
Holocaustul din România a avut loc cu precădere în Basarabia, Bucovina și Transnistria

Tatăl meu și frații săi cumpărau produse agricole de la țăranii ucraineni și apoi le vindeau în diferite târguri din zonă. Când tatăl meu a aflat de ocuparea nordului Bucovinei în iunie 1940 de către sovietici i-a spus unui tânăr care-l ajuta să încarce căruța cu produse agricole pentru comercializare să le descarce, pentru că altfel ar fi fost confiscate în drum spre târg. Evreii din nordul Bucovinei nu i-au primit pe ocupanții sovietici cu brațele deschise, iar unii dintre ei au fost deportați în Siberia.” povestește ea.

Dar dacă ocupația sovietică a fost rea, revenirea administrației românești după ce Ion Antonescu a atacat alături de Germania nazistă URSS la un după retragerea  din nordul Bucovinei a dat semnalul unui genocid de proporții în care familia lui Alti a dat un greu tribut de sânge.

În iulie 1941 românii s-au întors în nordul Bucovinei, iar evreii din mai multe sate au fost ridicați de naționaliștii ucraineni și masacrați. Printre ei s-au numărat trei dintre cei patru bunici ai mei, precum și unchi, mătuși și veri, cred că în total au fost masacrați 37 de membri ai familiei mele. Nu știu dacă toți au fost masacrați în prima fază, care a avut loc pe 7 iulie sau unii au fost uciși și în faza a doua pe 29 iulie.” povestește Alti.

O mătușă de-a mea a supraviețuit și ea este sursa informațiilor mele. A fost împușcată în laba piciorului și a căzut într-un lac, dar a supraviețuit. La căderea nopții s-a ascuns într-un lan de porumb și cu chiu cu vai a ajuns la casa părinților mei din Zastavna la 15 km distanță și le-a povestit ce s-a întâmplat.” adaugă ea.

Multă vreme cele petrecute în vara lui 1941 au rămas prea puțin cunoscute, ceea ce a determinat-o pe Alti, de acum istoric de profesie, să le cerceteze mai îneaproape.

În 1995 am scris pentru prima oară despre cele întâmplate din povestirile acestei mătuși, pentru că părinții mei, în special mama mea, care îl opreau pe tatăl meu să povestească, au refuzat să vorbească despre Holocaust. Am petrecut un an studiind la Universitatea Ebraică din Ierusalim și atunci am stat de vorbă cu mătușa mea care locuia în Israel.


Monument Kiselev Borivți 2001/2010
Monumentul de la Kiselev Borivți ridicat în memoria evreilor uciși aici în 1941 a fost profanat în repetate rânduri

În 2001 am adunat documente despre masacre de la fosta Comisie Extraordinară a URSS. Între timp a apărut o broșură care indica modul de regăsire a rudelor care au fost ucise în timpul Holocaustului. Acolo am dat de satul Borivți unde a avut loc masacrul, iar mătușa mea a fost martor la procesul a trei dintre făptașii ucraineni ai acelui masacru. Procesul a avut loc în 1944 după întoarcerea sovieticilor în nordul Bucovinei și pe baza acelor documente am scris un capitol în cartea România și Holocaustul – Evenimente, Context, Urmări, editată de Simon Geissbuhler.

În regiunile rurale masacrele au fost comise cu precădere de membri ai Organizației Naționaliștilor Ucraineni îndrumați de Petro Voinovsky, care s-a sustras justiției, a emigrat în Statele Unite unde a murit la bătrânețe, iar eu am aflat de asta abia după moartea lui.

Deportarea în Transnistria

După prima fază, cea de “curățare a terenului” – execuții sumare ale evreilor mai ales din mediul rural, la care în nordul Bucovinei au participat pe lângă armata română și jandarmi civili ucraineni, au urmat deportarea în masă a evreilor supraviețuitori ai masacrelor din vara lui 1941, la ordinul auto-proclamatului Conducător al României, Ion Antonescu.  

Harta deportărilor în Transnistria
Majoritatea evreilor din Basarabia și Bucovina au fost deportați în Transnistria în 1941 - 1942
Image source: 
Muzeul Holocaustului Washington

În octombrie 1941 părinții mei, împreună cu alți evrei din Zastavna, au fost ridicați de autoritățile române și au fost duși în marș spre Transnistria, au traversat râul Nistru pe plute. Au rămas acolo timp de doi ani și jumătate, au trăit în hambare în localități mici, sub pază de români și ucraineni, dar tatăl meu a putut ieși în fiecare zi în căutare de hrană.”,   

Părinții mei, Leon Leib Feder și Dora Prostak, împreună cu fratele și sora - Moses și Feiga și mătușa - Yetti Preminger - au fost ținuți (printre alte locuri) din toamna anului 1941 până în martie 1944. Părinții mei nu mi-a spus prea multe despre această perioadă, dar de la alții am auzit următoarele trei nume de locuri, care apar pe harta Enciclopediei Judaica din 1972: Țibuliovka, Pavlovka și probabil Berșad.”, povestește Alti.

În lagărele din Transnistria supraviețuirea era adeseori o loterie și ținea de bunul plac al celor care-i păzeau pe evrei.

Știu că ambii părinți s-au îmbolnăvit acolo de tifos exantematic și au făcut foamea. Când părinții mei au fost ridicați în vederea deportării în octombrie 1941, mama mea a spus: ‘Acolo unde mergem o să avem nevoie de o plapumă. Pentru că acolo nopțile sunt friguroase’. Iar această plapumă a salvat viața fratelui și a surorii mele care s-au ascuns sub ea.

Uneori, gardienii veneau noaptea beți în hambarele unde dormeau evreii și împușcau oameni, mai ales copii. E posibil ca fratele și sora mea să fi fost singurii copii care au supraviețuit acolo. Am auzit următoarea poveste de la mătușa și mama mea: într-o noapte copiii au făcut zgomot sub plapumă, iar un gardian înarmat cu o pușcă s-a apropiat. Mătușa mea, care la acea vreme era o femeie atrăgătoare, s-a ridicat și i-a sus gardianului ‘vino cu mine, am să te fac să te simți bine’. Mătușa mea n-a avut niciodată copii, iar urmarea poveștii n-am auzit-o, dar fratele și sora mea au fost salvați de la o moarte aproape sigură.” povestește Alti

Revenit din tatăl e deportat din nou, de sovietici

Schimbarea cursului războiului și retragerea trupelor române din Transnistria în primăvara lui 1944 a permis familiei lui Alti să revină în nordul Bucovinei. Dar dacă cumva și-au imaginat că aceasta reprezenta o eliberare, s-au înșelat amarnic.

Cernăuți după război
Alti Rodal s-a născut în octombrie 1944 la Cernăuți după revenirea familiei sale din deportare

Eu m-am născut la Cernăuți, în octombrie 1944, după revenirea din deportare, deci am fost concepută în Transnistria. La acea vreme tatăl meu se ascundea, pentru că pe atunci, după revenirea sovieticilor, ca să-și poată hrăni familia, cumpăra și vinde în piață produse precum zahărul. Autoritățile l-au arestat și l-au urcat într-un tren pentru deportare în Siberia. Foarte probabil că comisarii care făceau arestările și deportările aveau nevoie de o cotă de oameni care să fie trimiși la muncă în Siberia.

Tatăl meu, unul dintre deportații luați de sovietici, și-a pus în gând să sară din acest tren. Cu el mai era un alt deportat ucrainean și la un moment dat a observat că santinela care îi păzea era pe punctul să adoarmă. El a încercat să-l convingă pe ucrainean să sară împreună cu el, dar acesta ezita. I-a împărtășit planul său ucraineanului: ‘Am o țigară și mă voi apropia de santinelă. Dacă e treaz, am să-i cer un foc, dacă e adormit am să sar din tren’.

Zis și făcut. Tatăl meu s-a apropiat de gardian care dormea buștean și cum ucraineanul a refuzat să vină cu el, a sărit din tren singur și s-a rănit, dar a fost găsit de un țăran ucrainean care i-a dat haine și mâncare și i-a spus că știe un rabin în localitatea vecină și l-a dus pe tatăl meu la el. Tatăl meu și-a lăsat barbă, și-a schimbat numele și a stat ascuns un an întreg. Nu a fost prezent la Cernăuți nici măcar atunci când m-am născut.

Pe timpul cât a fost plecat, tatăl meu a lucrat la niște țărani și banii pe care-i câștiga îi trimitea printr-un tânăr fratelui mamei mele, care la rândul lui îi transmitea mamei mele ca să poată supraviețui, ea și cei trei copii.” povestește Alti.

Fuga în România

Cum existența familiei sub regimul sovietic la Cernăuți se dovedea practic imposibilă, a apărut o salvare, cel puțin temporară: România, mai precis sudul Bucovinei.

Familia lui Alti Rodal după război
Alti Rodal a emigrat cu familia ei în Israel din România în 1950
Image source: 
Alti Rodal

După ce a revenit la Cernăuți la începutul lui 1945 tatăl meu a aranjat cu niște traficanți de oameni să ne ducă la Suceava. La acea vreme aveam patru luni. Aveam niște prieteni la Suceava care ne-au ajutat. Am supraviețuit tot prin tatăl meu care cumpăra și vindea în piață, el a fost arestat și acolo de mai multe ori, dar în România era foarte ușor să mituiești, așa că a scăpat de fiecare dată.

Una dintre amintirile mele din România a fost când m-am dus cu mama mea ca să plătim mită pentru eliberarea tatălui meu de la închisoare. La acea dată apăruse deja decizia și oportunitatea emigrării în Israel. Am apucat să merg la grădiniță la vârsta de cinci ani și am învățat ceva românește, sora și fratele meu vorbeau româna, dar nu am avut ocazia să vorbesc și acum înțeleg puțin.

Pentru că tatăl meu știa că nu se putea scoate nimic din România, mai ales bani, el a cumpărat niște haine frumoase pentru mama și sora mea, mie mi-a cumpărat o păpușă, prima păpușă adevărată din viața mea, precum și niște cercei de aur. La vamă, îmi amintesc cum vameșul mi-a luat păpușa, mi-a luat cerceii și toate obiectele mai frumoase din bagaje.

Alti a emigrat în 1950 cu familia în Israel, iar mai târziu a ajuns în Canada, studiind literatură și istorie la universitățile McGill din Montreal, Oxford și Ierusalim. În prezent este co-directoare a organizației Întâlnirea Ucrainenilor și Evreilor.

Alti Rodal
Alti Rodal este co-directoare a organizației Întâlnirea Ucrainenilor și Evreilor
 
Ascultați reportajul realizat de Petru CLEJ