Bogdanovka, 21 decembrie 1941: Începutul celui mai mare masacru al Holocaustului prin gloanțe (2) De ce este atât de puțin cunoscută această tragedie

Bogdanovka era un loc pe cât de izolat pe atât de potrivit pentru regimul condus de Ion Antonescu, care voia să se debaraseze de cât mai mulți dintre evreii deportați în Transnistria, dacă se putea împingându-i peste Bug în teritoriile controlate de Germania nazistă, ceea ce s-a dovedit imposibil.

Trei istorici – Radu Ioanid, fost director al programului arhivelor internaționale la Muzeul Holocaustului de la Washington și fost vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Studiere a Holocaustului din România, “Elie Wiesel”, Vladimir Solonari, profesor la Universitatea Floridei Centrale și Grant Harward, istoric american, autor al cărții Războiul Sfânt al României despre participarea armatei române la cel de-al doilea război mondial, explică masacrul de la Bogdanovka.

Radu Ioanid: Bogdanovka era unul din cele mai mari ghetouri din toată Transnistria. Acolo era o fermă de porci unde au fost cazați majoritatea evreilor care ulterior au fost masacrați acolo.

Era o localitate situată în județul Golta pe malul râului Bug, care era granița în interiorul Ucrainei între zonele de ocupație românească și germană. Golta era în zona de ocupație românească dintre Nistru și Bug, iar Bogdanovka era pe malul “românesc” al Bugului.

Reporter: La Bogdanovka erau înghesuiți în grajdurile de porci circa 50.000 de evrei, în majoritate localnici, dar și deportați de la Odessa – supraviețuitori ai masacrelor comise acolo între 22 – 25 octombrie 1941 de armata română – ca și evrei deportați din Basarabia.

În această râpă la Bogdanovka au fost uciși zeci de mii de evrei începând cu 21 decembrie 1941

Sursa imaginii: 

Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

Situația precară de igienă din acest lagăr, ca și instalarea unei ierni cumplite a dus la declanșarea unei mari epidemii de tifos exantematic la Bogdanovka, ceea ce provocat o mare îngrijorare printre autoritățile române, care se temeau că boala se va răspândi printre localnici și printre trupele române de ocupație. La un moment dat îngrijorarea i-a cuprins și pe germanii care ocupau zona de la est de Bug.

Vladimir Solonari: Germanii, care îi lichidaseră deja pe evreii de pe malul de est al Bugului, au fost îngrijorați de starea de sănătate și de siguranța trupelor din pe malul lor al Bugului. Și germanii, care lichidaseră fizic evrei de sub ocupația lor le-au cerut românilor să lichideze focarul de epidemie de la Bogdanovka.

Masacrul de la Bogdanovka poate numit, cu cinism desigur, o măsură sanitară, luată, din punctul lor de vedere pentru a nimici acest focar. Nu este singurul masacru de acest fel, masacre similare au avut loc și la Râbnița și la Kodema, unde au uciși între 2.000 și 3000 de evrei, iar acestea sunt practic necunoscute.  

Reporter: În ședința de guvern din 16 decembrie, guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu, l-a informat pe Ion Antonescu că 85.000 de evrei din zonă aduceau tifosul în satele în care fuseseră deportați. “Trebuie să-i dezinfectez, altfel o să-i infecteze pe toți.” a spus Alexianu. Recomandarea lui Antonescu a fost scurtă: “Lasă-i să mai moară pe aceia”, a spus Conducătorul statului.

În aceste condiții, prefectul județului Golta, Modest Isopescu, și adjunctul său, subprefectul Aristide Pădure, au decis începerea masacrului de la Bogdanovka, declanșat pe 21 decembrie 1941 și care a durat cu întreruperi de Crăciun și Anul Nou până pe 8 ianuarie 1942: 21 – 24 decembrie, 28 – 30 decembrie și 3 – 8 ianuarie – 12 zile de execuții cu o medie de 4.000 de evrei executați în fiecare zi.

Prefectul județului Golta, Modest Isopescu, a fost responsabil pentru ordonarea masacrului de la Bogdanovka

Sursa imaginii: 

Google Arts & Culture

Radu Ioanid: Evreii sunt împinși către niște râpe deja existente sau săpate unde sunt împușcați de către jandarmi români aflați sub comanda prefecturii Golta, de către polițiști români aflați sub comanda jandarmeriei române care nu avea suficienți oameni pentru menținerea ordinii în localitățile din Transnistria. Se pare că la aceste masacre au participat și etnici germani din satele învecinate.

Reporter: Iată cum descrie Raportul Comisiei Wiesel operațiunea de ascundere a efectelor masacrului:

“Dinții de aur au fost smulși cu lovituri de pușcă sau clește, iar inelele au fost smulse, la nevoie chiar odată cu degetele. Corpurile au fost arse de o echipă de 200 de tineri evrei aleși special pentru această activitate, dintre care 150 aveau să fie, la rândul lor, împușcați în cele din urmă. Un supraviețuitor a descris procesul în acest fel: ‘Făceam stive la arderea cadavrelor. Un rând de paie, [pe] care așezam oameni circa 4 metri lățimea, înălțimea mai mult de un om; lungimea cam 10 metri. La margine și la mijloc puneam lemne, și iarăși un rând de oameni și un rând de paie cu lemne; aprindeam o stivă și pregăteam altă stivă, așa că a durat circa două luni până ce am prefăcut [în] cenușă frații noștri. În geruri mari ne încălzeam cu cenușă caldă’ ”.

Reporter: După încheierea masacrelor de la Bogdanovka uciderea evreilor a continuat în lagărul învecinat de la Dumanovka.

Vladimir Solonari: Când jandarmeria română s-a stabilit acolo și a aflat că se îndreptau spre acel loc convoaie de mii și mii de evrei venind din Basarabia, iar ei nu aveau unde să-i cazeze, atunci i-au executat pe evreii din lagăr, chiar înainte de sosirea convoaielor. Acele execuții au fost comandate de jandarmii români și la ele au participat și localnici din Dumanovca.

Reporter: Ultimul din această triadă de lagăre ale morții din Golta a fost Acmicetca, unde uciderea evreilor nu a mai fost făcută prin gloanțe.

Vladimir Solonari: Cândva prin aprilie 1942 a venit un ordin să nu se mai facă execuții și în absența acestei posibilități de lichidare, acei evrei considerați primejdioși, neloiali, cei care nu ascultau de ordine sau cei care nu puteau munci din motive de sănătate erau închiși în lagărul de la Acmicetca, fără hrană, adică ei mureau de foame.

Reporter: Numărul victimelor de la Bogdanovka este estimat la cel puțin 48.000, la Dumanovka de cel puțin 18.000, iar la Acmicetca 4.000, ceea ce duce bilanțul victimelor evreiești în cele trei lagăre ale morții la peste 70.000.

Gheorghe Alexianu (al doilea din stânga) a fost executat pe 1 iunie 1946 alături de Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Constantin Vasiliu

Sursa imaginii: 

Muzeul Holocaustului Washington

După război Ion Antonescu, adjunctul său Mihai Antonescu, comandantul jandarmeriei române Constantin Vasiliu și guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu, au fost judecați pentru crime de război, printre care și cele din Transnistria, condamnați la moarte și executați.

Și responsabilii de masacrele de la Golta, în frunte cu Modest Isopescu și Aristide Pădure, au fost și ei judecați pentru crime de război, dar pedeapsa cu moartea le-a fost comutată la muncă silnică pe viață, iar Isopescu a murit de cancer în închisoare în 1948.

Ce urme au mai rămas azi la Bogdanovka după măcelul din 1941 – 1942?

Grant Harward: Nu a mai rămas mare lucru, ferma colectivă cu cocinile de porci, cu grajduri nu mai există, au fost distruse după război. Există satul și între acesta și fostul kolhoz este un monument, aproape de Bug, aproape de râpele unde au avut loc execuțiile.

Râpele mai există iar după război au fost deshumate multe trupuri ale evreilor executați. În timpul masacrului cele mai multe cadavre au fost arse și a fost chiar construit un dig pentru ca sângele să nu se reverse în Bug.

Este greu de imaginat că într-o asemenea râpă au fost uciși 48.000 de oameni, dar topografia locului s-a schimbat și este posibil ca râpa să fi fost umplută, așa cum s-a întâmplat la Babi Yar, lângă Kiev, unde naziștii au ucis în septembrie 1941 aproape 34.000 de evrei.

Reporter: Dar cum se face că acest mega-masacru de la Bogdanovka, cel mai mare al întreg Holocaustului prin gloanțe, ca și cele de la Dumanovka și Acmicetca, sunt aproape total necunoscute, în comparație cu altele ca cele de la Iași sau Odessa. Iată părerea celor trei istorici.

La Bogdanovka au rămas prea puține urme ale masacrului din 1941

Sursa imaginii: 

Grant T. Harward

Radu Ioanid: Cele două explicații mari țin de cele două regimuri comuniste postbelice. Cel al URSS unde evreii dispar ca victime, în cel mai bun caz fiind vorba de cetățeni sovietici pașnici. În România comunistă, Holocaustul este complet ignorat cu excepția Ardealului de Nord și cu atât mai mult crimele comise de armata, jandarmeria și administrația română în Transnistria.

Mai există și niște explicații de natură geografică: dacă Odessa este un oraș înfloritor și extrem de important în geografia și economia Ucrainei, Bogdanovka este un loc obscur, în continuare, uitat de istorie de geografie și de oameni.

Vladimir Solonari: Aici avem un paradox: masacrul Bogdanovka este cel mai mare, dar este puțin cunoscut, este chiar mai puțin cunoscut decât cel de la Odessa. Din fericire, sovieticii au făcut investigații după război, dar aceste documente sunt puțin folosite în România. Chiar regretatul Jean Ancel, care este cea mai mare autoritate în materie, nu a folosit documente sovietici. Dar acestea sunt accesibile la Muzeul Holocaustului de la Washington.

Grant Harward: În România Bogdanovka este uitată față de, hai să spunem Iași. Cred că este simplul fapt că s-a întâmplat acolo, în Ucraina. Pentru români este ușor de uitat ce s-a întâmplat peste graniță, dacă s-a întâmplat în Republica Moldova de azi sau în Ucraina, e ușor de uitat.

Ascultați interviul cu Radu IOANID

Ascultați interviul cu Vladimir SOLONARI

Ascultați interviul cu Grant HARWARD