Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ziua Holocaustului: “Deportarea în Transnistria a fost un cutremur” – scriitorul Norman Manea despre infernul de acum 80 de ani

deportare_evrei_transnistria.jpg

Evrei deportați în Transnistria
Negarea Holocaustului, inclusiv a celui din România, este incriminată de 20 de ani, dar legea practic nu se aplică
Sursa imaginii: 
Muzeul Holocaustului Washington

La 80 de ani de la deportare, scriitorul Norman Manea împărtășește la RFI experiența sa de copil deportat cu familia în Transnistria de regimul condus de Ion Antonescu pentru o simplul fapt că se născuse evreu.

În fiecare an, începând cu 2005, pe 27 ianuarie este marcată Ziua Internațională de Amintire a Holocaustului, pe măsură ce numărul supraviețuitorilor acestui tragic eveniment scade în continuu.

Scriitorul Norman Manea, originar din Suceava, a fost deportat în octombrie 1941 în Transnistria când avea cinci ani, la ordinul dictatorului fascist al României, Ion Antonescu, la fel ca toți ceilalți evrei care trăiau la acea vreme în sudul Bucovinei.

A fost un adevărat cataclism pentru întreaga familie, ne-am regăsit cu toții în niște vagoane de vite, murdare, un amestec de populație disperată, bătrâni, bolnavi, copii disperați, părinți isterizați. Deportarea în Transnistria a fost primul cutremur, care a început practic la Atachi, la frontiera cu Ucraina unde, atunci când am fost debarcați din aceste vagoane de vite a avut loc o triere a cadavrelor, care au fost scoase din vagoane, iar soldații români au început operația de jaf și bătăi. Acolo la Atachi au avut loc câteva sinucideri printre deportați după care a urmat infernul acest deportări”, povestește Norman Manea într-un interviu la RFI.

Norman Manea
Norman Manea a dost deportat în Transnistria la vârsta de cinci ani împreună cu familia sa
Sursa imaginii: 
Norman Manea

El s-a întors în România după trei ani și jumătate de calvar, dar în pofida acelui cataclism, ura care l-a generat tot nu a dispărut.

Suntem la 80 de ani de la acele evenimente, pe atunci aveam cinci ani. Un antisemitism profund, deși mascat, adeseori, deși prezentat în adjective inverse astăzi, este după părerea mea și din păcate nu doar a mea, perpetuu în România.

Veți putea afla povestea lui Norman Manea pe 27 ianuarie, când veți putea citi interviul pe pagina de internet RFI și veți putea asculta interviul cu el la 8:50 ora României.