A trecut frontiera din Ucraina către România încet. Singură. Ca și cum țara pe care o părăsea n-o lăsa să plece. Iar războiul a adus-o în România. cu destinația către nicăieri. S-a adăpostit în cortul unei fundații. Are ochii goi. „Liubliu tebia Ucraina”, murmură ușor un cântec popular Elena. Vremea în care lucra la serviciile sociale din Harkov face parte din altă viață. O viață pe care nu crede că o va recupera. S-a speriat atât de tare de ce se întâmpla, încât a luat decizia de a fugi din Harkov. 

Sursa imaginii: 

Foto: Narcis Pohoață

Era haos. A reușit să fugă luni, 7 martie, cu un autobuz care a scos din Harkov mai multe familii. A luat doar un rucsac.Aproape gol. Vineri se odihnea sfârșită pe un scaun în cortul unei fundații. În cort nu ai loc să arunci un ac. Dar e cald. Bagaje, căței, pisici, copii, mame, bunici. Multe bagaje, unele legate cu sfoară sau geamantane de firmă stau claie peste grămada. Am vorbit cu Elena prin intermediul unui traducător care nu știa româna, așa ca dialogul a fost în română-engleză-ucraineană. A povestit că i-au bombardat casa. Că a supraviețuit în subsoluri și buncăre. Bombe, spune obsesiv Elena. Plânge atunci cînd cântă în surdină „Liubliu tebia Ucraina” . Plânge când spune că Rusia e o țară frumoasă, iar rușii și ucrainenii sunt prieteni, dar această catastrofă...Și lasă tăcerea să vorbească. Elena șoptește că nu se aștepta să fie primită cu atâta cădură, bunătate și umanitate și întreabă cum se spune în română „Spasiba”. Mulțumesc.

„Acum vin tot mai mulți care ne spun că nu au unde să plece”

Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să fie o poartă principală pentru refugiații din Ucraina care fug din calea războiului. Poveștiile refugiaților ucraineni sunt diferite. dar au un punct comun: bombele și frica. Acum, punctul de trecere a frontierei este mai bine organizat. Jandarmi, voluntari și traducători îi întâmpină pe refugiați. Mulți dintre cei care intră în România au pe telefon deschisă aplicația de traducere ucraineană-română. 

Sursa imaginii: 

Foto: Narcis Pohoață

Părintele Daniel Petrașoc, de la Arhiepiscopia Sucevei, translator,  este din 24 februarie la Siret. Pare ca are o energie inepuizabila și povestește că „în primele zile au trecut cei care au avut posibilități financiare. Acum vin tot mai mulți care ne spun, din păcate, că nu au unde să plece. Acceptă orice variantă care li se oferă ca să aibă un acoperiș deasupra capului și un loc unde să doarmă liniștiți”.

Traducătorii sunt îmbrăcați în costume de schi. Au fost zile geroase în vamă la Siret, iar ei stau zeci de ore afară. „Din prima zi cînd a început calvarul traduc. Personal am avut și două mame din Ucraina. Le-am luat acasă. M-a impresionat o mamă cu o fetiță de patru luni. Băiatul de 18 ani a rămas în Ucraina împreună cu tatăl vitreg care l-a crescut. Să lupte. Mama a plecat în Italia”, povestește Cristina Vornicu, voluntar în Siret. 

„Vedem multe persoane care trec granița și nu știu ce vor face”

Federația Comunităților Evreiști are un cort în vama Siret. E primul pe care îl vezi la intrarea în țară. „Am amplasat un cort de 150 de metri pătrați unde fiecare persoană care trece granița primește cafea, hrană, apă și mai ales informații. Vedem multe persoane care trec granița și nu știu ce vor face. Oferim informații. Vin după călătorii lungi și au nevoie de cineva care să le ofere un zâmbet, o încurajare și informații. Asigurăm și transport. Avem 50 de voluntari, iar cortul este deschis 24 de ore din 24”, ne spune Ery Pervulescu, director de programe la Federația Comunităților Evereiști.

Se gătește acolo, duduie oalele, iar aerotermele încălzesc cele două încăperi în care nu ai loc să arunci un ac. Dintr-o geantă răsare capul unui cățeluș. Așa este peste tot la corturile voluntarilor. De la o zi la alta, numărul organizațiilor umanitare din Siret este tot mai mare. Pe linăgă voluntarii și fundațiile din România care stau la Siret din 24 februarie, acum sunt echipe de paramedici din Bulgaria, voluntari din Turcia. Și lista e tot mai lungă. Se amplasează al doilea cort la Căsuța lui Patrocle. Tot mai multe animale au nevoie de îngrijiri medicale. Și voluntarii sunt epuizați. Doi se așază direct pe trotuar, sfârșiți.

Sursa imaginii: 

Foto: Narcis Pohoață

Acum totul este mai bine organizat la Siret. Transportul gratuit către cazări, pentru cei care doresc să rămână aici, sau îmbarcarea direct în autocare, pentru cei care vor să plece. Refugiații Ucrainei nu uită să mulțumească României. Și primul cuvânt pe care mulți dintre ei îl învață în limba română este „Mulțumesc”.