
Reportaj RFI
La Timișoara a „răsărit” prima mini-pădure urbană. Voluntarii au plantat 2.000 de puieți, într-o zonă foarte poluată
tiny_forest_timisoara3.jpg

Se face curățenie pe bune, în ultimele zile, la Timișoara. Societatea de salubrizare este, în sfârșit, vizibilă în oraș și lucrează, pentru prima dată de când a semnat contractul cu primăria, în trei schimburi. Mobilizarea s-a produs după ce, în luna februarie, Garda de Mediu a amendat municipalitatea cu 60.000 de lei, pentru mizeria din oraș.
De săptămâna trecută, la Timișoara se spală, după multă vreme străzile. Înainte de a începe această operațiune, s-a măturat intensiv. Iar rezultatele, după trei luni, sunt neobișnuite. „Sunt 1.000 de tone de nisip, praf, pământ, strâns de pe străzile Timișoarei. Deci nu gunoi, ci 1.000 de tone de nisip și praf. Am intrat și pe niște străzi unde la bordură, cu siguranță, de 15 ani nu a mai curățat nimeni”, spune primarul Dominic Fritz.
În plus, de la începutul anului, Poliția Locală a dat de două ori mai multe amenzi pentru gunoaie, decât în perioada similară din 2021. În cifre, este vorba despre sancțiuni de 400.000 de lei, pentru rampe ilegale de gunoi și șantiere. Mai e însă mult până când Timișoara va fi vizibil mai curată și mai puțin poluată.
Pădure urbană, într-o zonă foarte poluată
Un pas a fost făcut totuși marți după-amiază, când o mână de voluntari a plantat ceea ce se numește prima tiny forest din Timișoara. Este vorba despre o mini-pădure urbană, unde au fost plantați în jur de 2.000 de puieți de stejar, frasin, paltin de câmp, tei, lemn câinesc, soc, sânger sau cununiță. Pădurea se află în zona Modern, la marginea unei străzi foarte circulate, cui tramvaie și mult trafic greu. Terenul aparține primăriei, care a încheiat un parteneriat cu Fundației ProPark din Brașov.

„Un tiny forest este ceva mic, care începe de la o vârstă tânără lși poți să observi în fiecare zi, trecând cu tramvaiul pe lângă, sau cu bicicleta, sau cu vaporetto, aici, în Timișoara, poți să observi cum de dezvoltă, cum concurează speciile între ele, unele mor mai devreme, altele cresc mai încet la început, dar după aia supraviețuiesc și dau arboretul final (…) O singură pădure înseamnă mult acum, pentru că este un mesaj și este un prim pas. Dar dacă primăriile marilor orașe adoptă stilul ăsta în care fiecare locșor fac și câte o pădurice se va schimba compoziția aerului în bine pentru locuitorii orașului”, spune directorul ProPark Tiberiu Chiriches.
„Să avem o gură suplimentară de oxigen”
Pădurile urbane sunt un model de bune practici în managementul terenurilor din zone urbane. Ele sunt intens promovat în alte țări datorită beneficiilor lor. Printre acestea, retenția prafului și noxelor din aerul respirabil, aportul de oxigen sau fixarea carbonului din atmosferă într-un ritm rapid.
Voluntarii au muncit timp de câteva ore, după ce au ieșit de la serviciu. Nu se pricepeau toți la dat cu sapa și pregătit materialul pentru plantare, dar au avut cu toți bunăvoință. În plus, au spus că e obligatoriu să facă ceva pentru ca orașul lor să fie mai puțin poluat. „Să avem spațiu verde mai mult, să avem un pic mai mult aer curat, să reducem poluarea, să avem un pic de umbră, să avem unde scoate copiii la plimbare, iubim natura (...) Îmi place să trăiesc într-un mediu înconjurător cu mult oxigen și ajutăm și noi cu ce putem (…) E poluare în oraș, arată și statisticile, e printre cele mai poluate orașe din România (...) Să dăm o mână de ajutor, să împădurim orașul Timișoara, să avem o gură suplimentară de oxigen”.
Fritz: „Pentru noi e un prim pas”
Primarul Dominic Fritz a venit și el să discute cu voluntarii și, pentru că tot era acolo, a și dat cu sapa și a pregătit câteva gropi pentru plantare. Minipădurea din zona Modern e doar primul experiment.

„Este o minipădure care are un efect nu doar estetic, ci mai ales de curățare a aerului, reduce foarte mult poluare, noxele, în această zonă. Pentru noi este un prim pas pentru a reda calitatea spațiilor verzi din Timișoara, mai ales spațiilor care acum stau în paragină sau stau ca și aici, cumva fără să fie valorificate cu adevărat (…) este într-o zonă în care traficul este mare, în care poluarea este mare, chit că este lângă Bega”, ne-a declarat Fritz.
Pădurea urbană miniaturală de la Timișoara a fost realizată după un concept dezvoltat de biologul japonez Akira Miyawaki. Ea se va dezvolta autonom, iar singurele lucrări de întreținere necesare vor fi două sau trei udări pe timpul verii, care pot fi suplimentate până la zece, în caz de secetă.