
Reportaj RFI
Prestația Zdubilor și a fraților Advahov, 1,7 mln vizualizări. ”Ce înseamnă Eurovision? Răspunsul, acești băieți”
coperta.jpg

Din 2005, de când participă la Eurovision, este pentru prima dată când R.Moldova se bucură de o asemenea susținere, interes, promovare. Probabil și pentru că țara este acum văzută altfel, comunitatea europeană fiind tot mai aproape de R.Moldova și aspirațiile ei. Succesul obținut de reprezentanții țării în semifinala Eurovision a provocat un sentiment de mândrie și mai pronunțat printre cetățeni. Piesa ”Trenulețul”, cu un puternic mesaj unionist, care reaminteșe că R.Moldova și România sunt aceeași țară, este apreciată deopotrivă de cetățeni români, ucraineni, chiar și ruși. O dovadă în acest sens sunt și miile de comentarii, lăsate pe canalul de Youtube al Eurovision.
”Hai Moldova, Hai România! Formidabil mesaj pe care poate politicienii de ambele părți îl vor înțelege. Inima ruptă-n două poate fi refăcută ca să fie iarăși una, așa cum a fost odinioară. Acum este momentul și nu trbuie ratat. Hai să dăm mână cu mână, cei cu inimă română! Doresc ca la Eurovision toată România să voteze pentru Moldova”, este unul dintre mesajele internauților.
”Pe lângă vibe, piesa transmite clar o dorință a Republicii Moldova de a inclina spre vest, începând bineînțeles cu țara înfrățită”.
”Bravo! Moldova, România, o singură inimă, o singură țară. Super mesajul”.
Și Cristina a lăsat un comentariu. ”Și Ștefan cel Mare dacă ar trăi, ar juca și ar dansa. Suntem mândri de voi băieți talentați și frumoși. Vă iubim frați moldoveni. Ne-ați adus o picătură de bucurie în viețile noastre”.
Iar Vladina scrie că ”piesa asta îmi dă atâtea emoții....și bucurie dar și tristețe. Pentru străini pare amuzantă, dar pentru noi românii....înseamnă foarte mult. Bravo Moldova”.
Marko Kvasniuk scrie că e din Ucraina și și-a exprimat speranța ca Moldova să câștige.
Iar Vladislav Dobrea, vorbitor de rusă, își dorește ca procesul de vot să aibă loc, pe bună dreptate, și să nu fie unul politic. El le-a urat artiștilor moldoveni mult succes în finala Eurovision, menționând că sunt talentați.
”Prieteni, 14 mai, de la 22.00 (ora Moldovei) vă invităm să fiți alături de noi în marea finală Eurivision Song Contest. Haideți să dăm mână cu mână și să încingem o horă mare pe scena #Eurovisionului. Să arătăm lumii, folclorul și tradițiile noastre frumoase îmbinate armonios cu rockul. Suntem în concurs cu numărul #19 Hey ho! Let’s go, Moldova”. Este mesajul postat în această după amiază, pe Facebook, de frații Advahov.

Încântați de susținerea oferită, artiștii moldoveni au venit cu un mesaj de mulțumire pe fanii de pretutindeni.”Suntem în finală. O reacție furtunoasă din partea publicului din sală. Datorita lor am reușit să avem dispoziția necesară. Susținerea diasporei și a fanilor internaționali ne-a făcut să ne simțim ca acasă. Nu noi am fost pe scena mare cu Trenulețul, ci voi - fiecare spectator, toți cei care ne-au ajutat pe parcurs. Mulțumim tuturor: publicului, echipei, voluntarilor, presei, partenerilor de proiect. Sărbătoarea continuă. Dansăm în finală împreună”.
Solistul trupei Zdob și Zdub, Roman Iagupov, recunoaște că a avut dubii că vor ajunge în finală. ”Prea multe impedimente am avut în procesul de pregătire pentru concurs, dar și foarte buni concurenți din alte țări sunt în competiție”, a spus Roman. Totuși, fanii din întreaga lume, mulți dintre ei prezenți la spectacolul de la Torino, le-au demonstrat că susțin ceea ce fac artiștii moldoveni și că sunt cei mai buni.
BBC Eurovision: "Dacă întrebarea este: Ce înseamnă Eurovision?, răspunsul - acești băieți”
"Dacă întrebarea este: ce înseamnă Eurovision?, răspunsul - acești băieți. Este mesajul BBC Eurovision, postat pe Twitter, după participarea Zdubilor și a fraților Advahov, din prima semifinală. Prestația artiștilor moldoveni se află în Top-3 cele mai vizionate.
Trupa etno-rock Zdob și Zdub de la Chișinău a revenit pe scena de la Eurovision, pentru a treia oară. De această dată, alături de frații Advahov, cunoscuți artiști moldoveni, care promovează intepreți de muzică populară atât din România, cât și din R.Moldova.
Piesa ”Trenulețul”, prezentată în decembrie, o dată cu relansarea circulației trenului Chișinău-București, este apreciată pe cele două maluri ale Prutului. Pe Youtube, ”Trenulețul”, combinație între folclor și rock, are peste 5 mln de vizualizări. Videoclipul este filmat în trenul de pe ruta Chișinău-Bucuești. Un grup de tineri moldoveni se distrează, în drum spre capitala României, fiind acompaniați de frații Advahov și Zdob și Zdub.
Să amintim, o altă piesă de succes a Zdubilor de la Eurovision, ”Bunica bate toba”. În 2005, s-a clasat pe locul șase, iar în 2011, trupa rock a mers la Eurovision cu piesa ”So Lucky” și a ajuns pe locul 12.