Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Roxana Mărăcineanu, de la ministerul Sporturilor la candidată în Parlamentul francez (Reportaj AUDIO & FOTO)

20220602_221334.jpg

Sursa imaginii: 
Vasile Damian

Roxana Mărăcineanu a fost timp de 4 ani ministra franceză a Sporturilor. Azi, ea este în plină campanie electorală întrucât a fost învestită candidată a majorităţii prezidenţiale pentru legislativele din 12 şi 19 iunie. Fosta ministră, în vârstă de 47 de ani, de asemenea ex-campioană mondială de nataţie, candidează într-o circumscripţie aflată la 20 de km sud de Paris, în departamentul Val-de-Marne. Vasile Damian a asistat la o reuniune electorală a Roxanei Mărăcineanu.

Reuniunea Roxanei Mărăcineanu cu alegătorii din oraşul Fresnes începe cu o scurtă prezentare. Sosirea cu familia în Franţa, la vârsta de 10 ani, în 1984, ca azilantă, dificultăţile de integrare – nimeni nu vorbea franceză – apoi o strălucită carieră sportivă şi profesională – aproape niciun detaliu nu lipseşte din prezentarea făcută de candidată.

Urmează dialogul cu cei veniţi s-o asculte şi mai ales s-o cunoască – vreo 100 de oameni la număr, adunaţi într-o sală municipală. Interpelările publicului sunt urmate de răspunsurile candidatei. La sfârşitul acestui dialog care a durat mai bine de două ore, Roxana Mărăcineanu ne-a acordat un scurt interviu. Pentru început, de ce se prezintă la aceste alegeri legislative. «Pentru că este o continuare a misiunii mele în fruntea ministerului Sporturilor» ne spune candidata majorităţii prezidenţiale.


Sursa imaginii: 
Vasile Damian

«Mi se pare că pot deveni veriga esenţială dintr-un lanţ, verigă între guvern şi populaţie ce a lipsit în aceşti 5 ani din cauza epidemiei de Covid. Nu am putut să fim cum am fi dorit să fim pe teren ca să explicăm tot ce am făcut în ăştia 5 ani pentru ca lumea să înţeleagă că preşedintele pe care îl avem, Emmanuel Macron, este un om pragmatic, de teren, care vrea să schimbe viaţa oamenilor».

«Tot ce am făcut eu în ministerul Sporturilor cu ceilalţi miniştri pentru că în aceşti 4 ani, am lucrat la minister foarte transversal - cu ministerul Educaţiei, al Sănătăţii, al Muncii – şi toată experienţa asta vreau să devină realitate aici, în aceste 5 oraşe unde voi fi, sper, deputată. In acelaşi timp, preşedintele nostru are nevoie să aibă temperatura, ambianţa concetăţenilor săi. Astfel de fiecare când va fi o lege discutată în Parlament, o să pot s-o îmbogăţesc cu ce îmi vor spune oamenii de pe teren» promite Roxana Mărăcineanu.

In continuarea interviului pe care ni l-a acordat, ea intră în detaliile programului ei electoral. «Prima noastră propunere va fi o lege referitoare la puterea de cumpărare. Foarte multe persoane se confruntă azi cu dificultăţi din cauza creşterii preţurilor. Noi vom plafona preţurile la electricitate şi gaz, vom reduce anumite impozite – aproape o mie de euro pe an pe cap de francez».


Sursa imaginii: 
Vasile Damian

O întrebăm apoi pe Roxana Mărăcineanu în ce fel, dubla ei cultură – franceză şi română – pe care insistă de fiecare dată în public, o avantajează sau nu. «In aceste 5 oraşe ale circumscripţiei sunt multe persoane care s-au născut în străinătate sau părinţii lor s-au născut în străinătate şi vor să cultive această dublă, câteodată triplă, cultură. În aceste 5 oraşe, rasismul nu este foarte dezvoltat iar acceptarea multiculturalismului este istorică. Pentru mine este deci un teritoriu care îmi corespunde iar parcursul meu îi poate inspira pe mulţi copii veniţi din străinătate. Pot vedea că cineva care a sosit în Franţa ca azilantă, poate deveni o sportivă de nivel înalt, poate deveni ministră. Aceste lucruri pot da speranţe multor copii» e de părere candidata de origine română.

In fine, la acuzaţiile principalei sale adversare – Rachel Kéké, candidată a mişcării Franţa nesupusă – referitoare la faptul că a fost «paraşutată» în această circumscripţie - Roxana Mărăcineanu ne spune: «Dânsa nici nu s-a uitat la parcursul concurenţilor ei pentru că altfel ar fi văzut că şi eu am avut un parcurs ca ea. Pe de altă parte, îmi reproşează că nu ştiu ce înseamnă să trăieşti cu 800 de euro pe lună. Noi când am ajuns aici, aveam zero euro pe lună timp de mai mulţi ani deci, da, efectiv, nu ştiu ce înseamnă să trăieşti cu 800 de euro pe lună. In fine, eu nu locuiesc în vreunul din aceste 5 oraşe dar sunt mulţi francezi care locuiesc într-un oraş şi lucrează în altul. Si, oricum, eu nu m-am născut în Franţa» conchide candidata Roxana Mărăcineanu.

Publicul din sală a ieşit, de cele mai multe ori, fermecat de la întâlnirea cu fosta ministră a Sporturilor. «Este o femeie de excepţie. Îşi ia timp ca să stea de vorbă cu oamenii, are empatie, are o bunătate în ea care ne face bine. Avem nevoie de oameni ca ea şi trebuie să ştie că aici este ca la ea acasă. A fugit din România şi Franţa a devenit noua ei ţară chiar dacă păstrează şi România în sufletul ei» îmi spune o femeie.

Un bărbat prezent în sală se declară şi el cucerit de Roxana Mărăcineanu. «Este o femeie plină de energie, o femeie care vine cu propuneri convingătoare. Trebuie să fie neapărat deputată pentru că a arătat că are argumente în toate chestiunile abordate, lucru care nu este dat tuturor»

«Îmi place tare această persoană pentru că este o sportivă deci nu arată ca politicienii pe care îi vedem de ani de zile. Politica politicianistă nu a atins-o» îmi spune o altă femeie din sală.

Tiberiu Cristea, medic român stabilit în Franta, este un sustinàtor al Roxanei Màràcineanu.
Tiberiu Cristea, medic român stabilit în Franta, este un sustinàtor al Roxanei Màràcineanu.
Sursa imaginii: 
Vasile Damian

In fine, găsesc un fan convins al Roxanei, Tiberiu Cristea, medic român stabilit în departament de 30 de ani. Are dealtfel în piept agăţată o insignă electorală cu chipul Roxanei Mărăcineanu. «Roxana a fost şi este un exemplu ca şi imigrant. Cu această dublă naţionalitate, jumătate franceză, jumătate româncă, avem toţi această voinţă şi nostalgie de a face ceva pentru ţara noastră de adopţie. Astfel, Roxana a fost prima campioană mondială de nataţie a Franţei. Apoi, îmi place polivalenţa ei şi felul în care mânuieşte dosare foarte variate precum accesul la sport al tuturor copiilor dar şi al adulţilor; a vorbit despre ecologie dar şi despre dosarul fierbinte al războiului din Ucraina şi nevoia de a ajunge la o dezescaladare militară şi mai ales nucleară a conflictului».


Afis cu Rachel Kéké, principala adversarà a Roxanei Màràcineanu, candeazà sub culorile Frantei nesupuse a lui Jean-Luc Mélenchon.
Afis cu Rachel Kéké, principala adversarà a Roxanei Màràcineanu, candeazà sub culorile Frantei nesupuse a lui Jean-Luc Mélenchon.
Sursa imaginii: 
Vasile Damian

In circumscripţia numărul 7 din Val-de-Marne, Roxana Mărăcineanu va avea ca principali adversai un candidat conservator din partidul Republicanii şi deci pe Rachel Kéké, reprezentanta Franţei nesupuse, cameristă franceză de origine din Coasta de fildeş.

 
Roxana Mărăcineanu, de la ministerul Sporturilor la candidată în Parlamentul francez