Ucigașii lui Antonescu de la Odesa, 22 – 25 octombrie 1941: Macici, Trestioreanu, Iacobici, Ghineraru, Niculescu-Coca – peste 25.000 de evrei masacrați în trei zile

Masacrul de la Odesa a fost cercetat pe larg, iar unul dintre istoricii care s-a aplecat asupra acestui tragic eveniment, Emanuel Grec, face un doctorat pe tema proceselor făptașilor de la Odesa. 

Emanuel Grec: Eu nu consider masacrele de la Odesa un eveniment singular, ele au fost un rezultat clar al politicii statului român condus de Ion Antonescu de până în acel moment. Aceleași instituții din cadrul armatei, din cadrul jandarmeriei care au fost implicate în alte masacre, de exemplu la Chișinău, aceleași unități implicate acolo au fost implicate și la Odesa. Unități ale armatei implicate în pogromul de la Iași au fost implicate și la Odesa.

Asta se explică și prin modul în care armata a funcționat la începutul războiului împotriva URSS, în sensul că după ce România a purces să-și “elibereze” teritoriile a ajuns la Odesa care era în afara teritoriilor istorice românești și astea le-a permis oarecum militarilor să se dezlănțuie în ceea ce privește atitudinea față de evreii “sovietici” găsiți acolo.

Argumentul meu este că nu putem separa Odesa de celelalte crime și eu consider masacrul de la Odesa un eveniment paradigmatic pentru Holocaustul din România, un punct fără întoarcere, nu doar pentru amploarea sa – peste 25.000 de evrei au fost uciși de armata română – dar și pentru că a schimbat războiul României. Din acel moment nu mai putem vorbi doar de un război de cucerire a unor teritorii istorice, ci este efectiv un război de exterminare de care Antonescu vorbea și înainte.

Reporter: Emanuel Grec consideră că aruncarea în aer a cartierului general al Diviziei a 10-a infanterie din fostul sediu al NKVD de la Odesa din 22 octombrie 1941 care a rezultat în moartea a 67 de militari români și germani în frunte cu generalul maior Ion Glogojanu, comandantul diviziei, a fost un act legitim de război al militarilor sovietici în care populația civilă evreiască a orașului nu a avut nicio implicare.

Cel puțin 25000 de evrei din Odessa au fost masacrați în octombrie 1941 din ordinul lui Ion Antonescu

Sursa imaginii: 

Muzeul Holocaustului Washington

Ion Antonescu a dat un ordin de represalii pe 23 octombrie, cerând ca pentru fiecare ofițer ucis să fie împușcați câte 200 de evrei și pentru fiecare soldat mort să fie executați câte 100 de evrei la Odesa. Dar violențele împotriva evreilor au început chiar de la intrarea armatei române în oraș, pe 16 octombrie.

Emanuel Grec: Chiar după terminarea bătăliei pe 16 octombrie s-au declanșat ucideri și furturi împotriva evreilor din Odesa, care au fost oarecum împrăștiate și dezorganizate, iar masacrul pe scară largă început pe 22 octombrie nu a fost deloc organizat. Generalul Constantin Trestioreanu și militarii de sub comanda sa au început să ucidă evrei înainte de a primi vreun ordin de la Antonescu.

Reporter: După război au avut loc procese ale principalilor făptași de la Odesa, în frunte cu Ion Antonescu, dar acesta nu a fost principalul cap de acuzare împotriva dictatorului fascist al României.

Emanuel Grec: Masacrul a fost în primul rând responsabilitatea armatei. Responsabilitatea directă după cea a lui Antonescu revine generalilor Nicolae Macici, Trestioreanu, Iosif Iacobici, Nicolae Ghineraru și locotenent-colonelului Mihail Niculescu-Coca. Toți cei patru generali au fost condamnați după război la pedepse lungi cu închisoarea. Niculescu-Coca a fost condamnat la moarte în contumacie, el neajungând niciodată în fața unui tribunal, dar potrivit a numeroase mărturii el a fost implicat direct în masacre pe teren, ca și Ghineraru, care împreună cu Niculescu a coordonat aruncarea în aer a magaziilor în care fuseseră înghesuiți mii de evrei.

Reporter: Sub acest rang însă, mulți ofițeri și soldați au scăpat de pedeapsă, fie nu au fost judecați, fie au fost achitați, din lipsă de probe și aici intervine și lipsa de interes a sovieticilor de pune la dispoziții aceste probe ale unor fapte care se petrecuseră pe teritoriul lor. Așa încât, consideră Emanuel Grec, ideea că Tribunalele Poporului din România ar fi acționat exclusiv la ordinele sovieticilor este un mit. Interesant este faptul că sunt documentate cazuri de militari care au refuzat să execute ordinele de a ucide evrei la Odesa, fără ca să suporte vreo consecință.  

Sute de evrei au fost spânzurați la Odesa ca represalii imediat după aruncarea în aer de către sovietici a cartierului general al Diviziei 10 Infanterie

Sursa imaginii: 

Wikipedia

După terminarea masacrelor pe 25 octombrie, la Odesa a început ghetoizarea tuturor evreilor și circa 30.000 au fost deportați în lagăre din Transnistria, unde mulți au fost executați sau au murit de boli sau de foame.

Recent, Înalta Curte de Justiție și Casație (ICCJ) a respins un recurs introdus de fiul lui Macici împotriva condamnării tatălui său din 1945.   

Emanuel Grec: Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ICCJ ar fi întors decizia din 1945. Aceasta dovedește că acele procese în care au fost judecați făptașii de la Odesa nu au fost exclusiv motivate politic, așa cum au spus unii după 1990 și dovedește că astfel de crime împotriva umanității sunt imprescriptibile și nu pot fi ascunse după niște chichițe birocratice de organizare a unor procese. Iar responsabilitatea a fost individuală, chiar dacă procesele au avut loc în grup, nu au fost puși toți laolaltă și numiți fasciști.

Trebuie să învățăm despre Odesa nu doar în privința cui a dat ordinele, pentru că dacă analizăm doar ordinele riscăm să ne trezim cu o diluare a responsabilității. Cred că ordinele au fost înțelese diferit, au fost înțelese într-un mod în care ei știau deja cum trebuie înțelese. Comandanții lui Antonescu știau deja ce-și dorește Antonescu, iar Antonescu știa foarte bine ce-și doreau ei.

Masacrul de la Odesa cade în responsabilitatea exclusivă a armatei române

Sursa imaginii: 

https://historycollection.com/