
Reportaj RFI
Ce-ți mai poate spune nou o expoziție de fotografii despre Auschwitz? E un avertisment din istorie
seeing_auschwitz.jpg

Primul lucru de remarcat despre fotografiile din această expoziție intitulată "Seeing Auschwitz - Văzând Auschwitz" este originea lor: majoritatea provin de la asasinii germani, care au avut grijă să documenteze, parțial, cele petrecute în acest univers al morții.
Spun parțial, pentru că fotografiile făcute de naziști reflectă o privire părtinitoare și uneori înșelătoare. Au intrat deja în conștiința publicului imaginile din gara Auschwitz-Birkenau unde au sosit imensa majoritate a celor circa un milion de evrei (dintre care 960 de mii au murit, iar dintre aceștia 865 de mii în camerele de gazare).
Fotografiile înfățișează grupuri de evrei coborâți din vagoanele de vite, dar niciuna nu înfățișează militarii din SS cu câini care terorizau bărbații, femeile și copiii înspăimântați. Alte fotografii au ca subiect selecțiile făcute de medici naziști la sosire care au trimis 90% dintre evrei la gazare imediată.

Mai multe fotografii arată grupuri de femei și copii după selecție. Pe fața lor se citește angoasa, dar ei nu știau că după luarea acestei poze aveau să fie duși direct în camerele de gazare unde aveau să-și găsească sfârșitul.
Naziștii nu au luat nicio poză din interiorul camerelor de gazare, dar unii membri ai Sonderkommando – echipele formate din deținuți evrei care erau obligați să asigure dispariția urmelor masacrului prin arderea cadavrelor – au reușit să facă poze cu aparate introduse clandestin în lagăr cu riscul vieții, care oricum era scurtă acolo. Imaginile sunt neclare dar arată cadavre întinse pe pământ și fum ieșind de deasupra lor.

Expoziția cuprinde și câteva schițe făcute de David Olere, un fost membru al Sonerkommando supraviețuitor și care a descris după 1945 scenele ascunse de naziști: femei și copii mânați în camera de gazare, cadavre după gazare cărora li se scot dinții de aur din gură sau cadavre arse în crematorii.
Pe lângă evrei, mai apar și fotografiile altor categorii de victime – polonezi, romi, prizonieri sovietici și alții – exterminați la Auschwitz. Expoziția documentează și “marșurile morții” din iarna 1944 – 1945, când avansul Armatei Roșii dinspre est i-a determinat pe naziști să evacueze supraviețuitorii de la Auschwitz înspre vest, în cursul cărora mulți dintre ei au murit de epuizare sau împușcați de gardieni.

În expoziție mai figurează și fotografii ale germanilor care lucrau în lagăr: bărbați și femei care se bucurau din plin de viață în timpul liber, după ce comiteau atrocități în orele de lucru, ca și 2.400 de fotografii rămase de la deținuții exterminați, găsite în bagajele lor și care arată o lume dispărută, cea a evreimii central și est europene.
Ororile de la Auschwitz sunt unice în istorie prin caracterul sistematic în care au fost înfăptuite, dar genocidele nu au luat sfârșit: Cambodgia, Ruanda, Bosnia, Myanmar sunt doar câteva din locurile unde după cel de-al doilea război mondial oameni au fost uciși în masă doar pentru simpla lor apartenență la un grup etnic, religios sau social.

Și aici rezidă importanța acestei expoziții. Auschwitz este poate una dintre cele mai bine documentate tragedii din istorie. Dar într-o lume în care memoria colectivă tinde să se estompeze, o astfel de expoziție este utilă nu doar pentru a atrage atenția că așa ceva s-a întâmplat evreilor acum 80 de ani, dar și pentru că genocide au avut loc și de atunci încoace, iar războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina dovedește că exterminarea în masă are loc neabătut și în ziua de azi.