Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


“Nu te faci frate cu dracul nici măcar ca să treci puntea” – învățătură din venirea lui Hitler la putere acum 90 de ani

hitler_hindenburg.jpeg

Adolf Hitler (stânga) cu Paul von Hindenburg
Adolf Hitler a fost numit cancelar de președintele Paul von Hindenburg pe 30 ianuarie 1933
Sursa imaginii: 
Wikipedia

Liderul Partidului Nazist Adolf Hitler a fost numit cancelar federal (prim ministru) al Germaniei pe 30 ianuarie de președintele Paul von Hindenburg. Cum a fost posibilă ajungerea la putere a liderului nazist și a unui regim totalitar care a provocat cel de-al doilea război mondial? Istoricul Vladimir Tismăneanu explică într-un interviu la RFI acest eveniment crucial în istoria omenirii.

Pe 30 ianuarie 1933 s-a încheiat perioada de opoziție a Partidului Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP) după o ascensiune care părea să se fi oprit la alegerile din noiembrie 1932, când NSDAP a obținut 196 de mandate din 585 în Reichstag, față de 121 pentru Partidul Social Democrat (SPD) și 100 pentru Partidul Comunist (KPD). Era o scădere fața de alegerile din iulie 1932 când numerele pentru cele trei partide fuseseră 230, 123 și 89. În acest al doilea scrutin din 1932 naziștii au obținut mai puține voturi decât socialiștii și comuniștii împreună, care totuși nu au putut face obstrucție extremei drepte.

“În general blamul este plasat pe umerii lui Stalin și nu fără motiv pentru că linia Kominternului exprimată de KPD care susținea că SPD era social-fascist și prin urmare niciun fel de alianță între cele două mari partide ale stângii”, explică Vladimir Tismăneanu.

Hitler îi înșeală pe cei care l-au subestimat

În acest condiții trei mici partide de centru și centru dreapta au acceptat pentru prima oară o coaliție cu NSDAP. De ce?

Adolf Hitler (stânga) cu Franz von Papen
Franz von Papen a crezut că-l poate domina pe Hitler și s-a înșelat. Rezultatul a fost catastrofal
Sursa imaginii: 
Wikipedia

“Aceștia sunt cei care pot numiți conciliatorii sau îngăduitorii. Primul și cel mai nociv a fost un reprezentant al Junckerilor (nobilimea funciară), Franz von Papen, fost cancelar și vice-cancelar sub Hitler, pe care a crezut că-l poate domina. NIMENI nu-l putea domina pe Hitler. Von Hindenburg n-a avut nicio plăcere să-l numească pe Hitler cancelar. Hitler era disprețuit de clasa politică conservatoare: nu provenea din corpul ofițeresc, provenea din subterana lumpenului vienez, era un paria. Venirea la putere a lui Hitler a fost venirea la putere a plebeilor”, explică Vladimir Tismăneanu.

Un moment important în cucerirea totală a puterii l-a constituit incendierea clădirii Reichstag-ului de către un comunist neerlandez Marinus van der Lubbe. Profesorul Tismăneanu consideră că nu a fost vorba de o conspirație, nici din partea naziștilor și nici din partea comuniștilor, dar pe care Hitler a folosit-o din plin. Partidul Comunist a fost scos în afara legii și după un nou scrutin parlamentar semi-liber și incorect naziștii au pus capăt democrației germane interbelice. Cum a fost posibilă acapararea totală a puterii de către NSDAP?

“Conceptul în Germania a fost acela de coordonare instituțională sau uniformizare controlată. Este vorba de încorporarea celor mai importante instituții a ceea ce a fost statul de drept în statul totalitar pe cale de a se naște. Ce instituții am în vedere: armata, poliția, presa liberă, parlamentul și justiția”, spune Vladimir Tismăneanu.

Hitler acaparează toată puterea

La scurt timp după ultimele alegeri pluraliste din martie 1933 NSDAP a devenit partid unic, iar după moartea președintelui Von Hindenburg pe 2 august 1934, în urma unui referendum din 19 august în care 90% dintre alegători au votat “Da” funcția de președinte și cea de cancelar au fost unificate și Hitler a devenit Fuhrer - Conducător.

Incendiu Reichstag
Incendierea Reichstag-ului pe 27 februarie 1933 a fost folosită ca un pretext de Hitler pentru a face un pas pe calea demantelării complete a democrației germane
Sursa imaginii: 
Wikipedia

El s-a bucurat de sprijinul unei părți importante a populației germane, iar antisemitismul a constituit un factor important în această mobilizare. Dar ce învățăminte se pot trage azi din modul în care Hitler a venit la conducerea Germaniei și a câștigat puterea absolută?

“Am scris o carte care se numea Diavolul în istorie, care-i avea pe copertă pe Hitler și pe Stalin. Învățătura este: nu te fă frate cu dracul nici măcar ca să treci puntea. Nu dai mâna cu diavolul orice ți-ar promite, nu-i spui nici bună ziua. Este ceea ce târziu cred că Occidentul a înțeles în momentul războiul din Ucraina din 2022. Cred că anumite lecții nu trec neînvățate în istorie. Putinismul este o formă de fascism care provine din fascismul rus ca și din bolșevism, dar nu din bolșevismul lui Lenin”, conchide Vladimir Tismăneanu.

 
Ascultați interviul cu Vladimir TISMĂNEANU realizat de Petru CLEJ