Autorul principal al căderii Anei Pauker a fost prim-secretarul Partidului Comunist din România (PCdR), devenit în 1948 Partidul Muncitoresc Român (PMR), Gheorghe Gheorghiu Dej, sprijinit de liderul comunist sovietic, Iosif Visarionovici Stalin.

“Gheorghiu Dej și Ana Pauker se cunoșteau din în închisoarea Doftana din 1940. Ana l-a prețuit foarte mult pe Dej pentru seriozitatea și capacitatea de conducere pe care i-a detectat-o. În plus era muncitor, era etnic român și era unul dintre liderii grevelor din 1933, chiar dacă nu era singurul așa cum a încercat ulterior să se prezinte, un capitol foarte important din istoria luptelor muncitorești din România și respectiv din istoria Partidului Comunist din România (PCdR).”, explică profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea Maryland, consultant al istoricului Robert Levy, autor al cărții “Gloria și decăderea Anei Pauker”.

Ana Pauker a făcut obiectul unui schimb de deținuți în 1941, iar Gheorghiu Dej a petrecut anii războiului până șa 23 august 1944 în lagărul de la Târgu Jiu.

“Ana Pauker se întoarce de la Moscova în 1944 fără ca grupul conducător din PCdR să fi fost consultat. Din acest moment, cei patru conducători ai partidului sunt Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu.”, explică Vladimir Tismăneanu. Deși avea sprijinitori la Moscova, Ana Pauker nu a pretins niciun moment la funcția de prim secretar al PCdR.

Declinul începe în 1951

“Ana Pauker a respectat riguros unitatea PCdR, a respectat autoritatea lui Gheorghiu Dej, mai mult a împins-o în această direcție. Așa cum spunea Miron Constantinescu, unul dintre liderii comuniști ai vremii, Gheorghiu Dej a introdus în partid metodele bizantine – lucratul pe la spate, lovitura sub centură. Ele erau pre-existente la Gheorghiu Dej, dar s-au dezvoltat foarte puternic în atmosfera de lupte interne din închisori în perioada războiului.” spune Vladimir Tismăneanu, ai cărui părinți, militanți comuniști, au petrecut anii războiului la Moscova în anturajul Anei Pauker, care avea o funcție de conducere în Komintern – Internaționala Comunistă.

Gheorghe Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu - cei patru conducători de frunte ai Partidului Comunist din România după 1944

Sursa imaginii: 

Wikipedia

“Declinul Anei Pauker a început în 1951, dar totul sub semnul unei fraternizări colosale. În mai 1951, își amintește mama mea, la o recepție cu prilejul celei de-a 30-a aniversări a înființării Partidului Comunist din România Gheorghiu Dej a prezentat un raport în care evidenția meritele tovarășilor Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca. La sfârșit s-a băut șampanie și nu se mai terminau îmbrățișările între ea și Gheorghiu Dej. Ea îi spunea Ghițuș, el îi spunea Ana și totul părea că este o concordie absolută. În realitatea Ana Pauker a subestimat legăturile stabilite de Gheorghiu Dej cu figuri de la Moscova sau cu oamenii NKVD de la ambasada URSS din București, unde ea avea relații privilegiate cu ambasadorul Grigori Kavtaradze.” explică Vladimir Tismăneanu care spune că motivele de fond ale căderii Anei Pauker au fost  psihologice și politice.

“În primul rând era necesitatea lui Gheorghiu Dej de a-și rezolva un complex de inferioritate pe care-l avea în raport cu Ana Pauker. Ea intrase în partid când avea 20 de ani, el intrase când avea 32 de ani. Apoi era prestigiul internațional, incomparabil mai mare pentru ea. Gheorghiu Dej avea nevoie de alți oameni și cu credea că Ana Pauker putea juca acest rol. Din punct de vedere politic a fost chestiunea construcției de partid: ea avea o deschidere către creșterea exponențială a rândurilor partidului. În discursul de la STB ea a spus că mulți au fost atrași în Mișcarea Legionară și în măsura în care se despart de trecutul lor îi primim cu brațele deschise. Ulterior i se face din asta un cap de acuzare. Dar cuiul din sicriu a fost poziția ei față de colectivizarea agriculturii. Ana Pauker a insistat de a nu se merge cu acceleratorul și a ține seama că există straturi în rândul țărănimii și că nu e posibil să fie declarați chiaburi țăranii mijlocași. Ea nu a pledat pentru menținerea sectorului privat în agricultură, ci pentru un alt ritm în colectivizare. A fost acuzația de deviaționism de dreapta și cea de care Gheorghiu Dej considera că îl poate convinge pe Stalin.” spune Vladimir Tismăneanu.

Arestată, anchetată, brutalizată

Ana Pauker a fost destituită din conducerea de vârf a PCR în mai 1952 împreună cu Vasile Luca și Teohari Georgescu. Ea a fost arestată pe 18 februarie 1953.

Ana Pauker a fost eliminată de la putere de Gheorghe Gheorghiu Dej în 1952

Sursa imaginii: 

www.adevarul.ro

“Conducerea partidului a vrut ca Ana Pauker să recunoască faptul că a dorit să-l înlocuiască pe “Conducătorul” PCR – nu era menționat numele lui Gheorghiu Dej. Acuzația era una de complot pentru înlocuirea acestuia nu pentru că ar fi vrut să impună unul dintre oamenii ei, ci pentru că avea o linie politică fundamental opusă celei sănătoase a conducerii PCR inspirate de tovarășul Stalin. Pe 18 februarie 1953 nimănui nu-i trecea prin cap că Stalin va muri peste doar ceva mai mult de două săptămâni. Pe Gheorghiu Dej l-a deranjat în primul rând rezistența Anei Pauker la incriminarea și apoi arestarea lui Vasile Luca. Când este arestată are un șoc, își face autocritica politic, dar nu acceptă criminalizarea poziției sale politice, refuzând cu desăvârșire acuzația că ar fi agentă a unei puteri străine.” Explică Vladimir Tismăneanu.

Ana Pauker a fost anchetată de locotenent colonelul Vasile Negrea. Din ceea ce scrie Robert Levy în cartea sa ea nu a fost torturată în timpul anchetei, dar a fost brutalizată, nu doar verbal, ci și fizic. După moartea lui Stalin pe 5 martie 1953, Ana Pauker nu este eliberată imediat, ci anchetată în continuare, iar apoi a stat o perioadă în arest la domiciliu. Când Alexandru Moghioroș a venit să o informeze de moartea lui Stalin, ea a izbucnit în plâns. “Nu plânge”, i-a spus Moghioroș “Dacă Stalin mai era în viață, ai fi fost moartă acum”.

“După eliberare, Ana Pauker a fost exclusă din PCR și a trăit într-un fel de domiciliu forțat auto-impus. Mergea cu fiica ei Tatiana la serbările copiilor acesteia la școală, dar nu se angaja în conversații pentru că știa că orice astfel de conversație intră sub incidență penală de absență de denunț. I s-a permis să traducă din limbi străine pentru Editura Politică cu excepția clasicilor marxism-leninismului. Mergea directorul adjunct al editurii, tatăl meu, Leonte Tismăneanu, și-i ducea un material, pe care ea îl traducea de mână iar apoi manuscrisul se dactilografia la editură.” povestește Vladimir Tismăneanu. El face un bilanț al Anei Pauker ca lider comunist.

“Chiar dacă nu era animată de același spirit al răzbunării sociale, care l-a animat pe Gheorghiu Dej, chiar dacă nu avea un comportament vindicativ, chiar dacă nu avea cruzimea pe care o avea un Alexandru Drăghici, perfidia pe care o avea un Ion Gheorghe Maurer, care știa ce face când l-a adus la putere pe Nicolae Ceaușescu, cinismul acestuia, din acest punct de vedere se poate spune că Ana Pauker nu  fost cinică. Ea era îmbibată de cultura politică stalinistă. Ea n-a pus sub semnul întrebării uciderea soțului ei, Marcel Pauker (Luximin) de către Stalin, pentru că salvarea prestigiului partidului era mai importantă. Ceea ce nu înseamnă că atunci când a primit din URSS confirmarea faptului că soțul ei murise s-a dus la ea în cameră la etajul 1 și n-a mai coborât timp de șapte luni până când a murit pe 3 iunie 1960.”, spune Vladimir Tismăneanu.

Evreică ne-evreică și comunistă până la moarte

Unul din capetele de acuzare la adresa Anei Pauker a fost atitudinea favorabilă emigrării în Israel a evreilor din România. Fratele ei, Zalman Rabinsohn, a fost în România în încercarea de a o convinge să intervină pe lângă conducerea partidului pentru a permite această emigrare, o altă acuzație care a cântărit împotriva ei și care a coincis cu perioada antisemită/antisionistă a lui Stalin.

Deși marginalizată în ultimii ani ai vieții, Ana Pauker nu a renunțat niciodată la devotamentul față de cauza comunistă

Sursa imaginii: 

https://collections.ushmm.org/

“Ana Pauker se califică pentru categoria denumită de Isaac Deutscher “non-Jewish Jews” – evrei ne-evrei. Dar există grade între evreii ne-evrei, între Leonte Răutu care i-a persecutat pe evrei și a fi evreu ne-evreu dar nefăcând din acest lucru un element identitar esențial, cum era Ana Pauker, care a intervenit atunci când se propunea exproprierea rapidă a capitalului evreiesc ‘Păi ce facem fraților, i-a expropriat Antonescu și acum îi expropriem și noi așa de repede?’” explică Vladimir Tismăneanu.

Azi Ana Pauker ocupă un loc fruntaș în demonologia naționalistă cu puternice accente antisemite, spune Vladimir Tismăneanu.

“Din perioada Gheorghiu Dej s-a născut mitografia a două partide comuniste: partidul comunist cosmopolit fără rădăcini românești, unguri, evrei, ce-or fi fost – alogenii și partidul comunist pe care Gheorghiu Dej a încercat să-l protejeze, ceea ce Niculescu-Mizil numește în memoriile sale “partida națională”, care s-a contopit la un moment dat cu partida rusă. Nu era deloc o partidă națională, se simțeau foarte bine când Stalin le punea mâna în cap și îi îndemna să scape de partida cosmopolită. Aici este un omagiu pe invers: faptul că istoricii naționaliști sunt atât de îndârjiți împotriva Anei Pauker, aici este stalinismul național, căruia ea nu poate să-i fi aparținut, pentru că ea a fost existențial comunistă și nu a putut să se despartă de comunism.”, conchide Vladimir Tismăneanu.  

Cartea lui Robert Levy "Gloria şi decăderea Anei Pauker" a apărut la editura Polirom în 2016

Sursa imaginii: 

https://filme-carti.ro/