Pe 19 aprilie 1943, a început Revolta Ghetoului din Varșovia, după ce trupele germane și poliția au intrat în ghetou pentru a-i deporta pe locuitorii supraviețuitori. Insurgenții evrei din interiorul ghetoului s-au opus acestor eforturi. Aceasta a fost cea mai mare revoltă a evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și prima revoltă urbană semnificativă împotriva ocupației germane din Europa, explică pe site-ul său Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington. Până pe 16 mai 1943, germanii au zdrobit revolta și au deportat locuitorii supraviețuitori ai ghetoului în lagăre de concentrare și centre de exterminare.

Ghetoul din Varșovia a fost cel mai mare ghetou evreiesc din Europa ocupată de germani. Înființat de germani în octombrie 1940 și sigilat în noiembrie, ghetoul adăpostea aproximativ 400.000 de evrei. La începutul anului 1943, evreii supraviețuitori din ghetoul din Varșovia erau în număr de aproximativ 70.000-80.000 de persoane.

“Ghettourile în general în special cele din Polonia, dar și cele din țările baltice, ca și cele din Transnistria au reprezentat forme de exterminare ale evreilor puse în practică de autoritățile responsabile, naziste, respectiv antonesciene. În acest caz specific al ghettoului de la Varșovia densitatea populației era îngrozitor de mare, hrana era din ce în ce mai puțină, munca forțată era extenuantă.

Există o serie largă de fotografii, emaciați, practic morți de foame sau muribunzi, cerșind în zdrențe la colț de stradă, la fel și tineri. Deci, această revoltă a fost rezultatul exasperării acelora care mai erau în stare să poarte o armă și să se revolte cu ea în mână”, spune istoricul Holocaustului Radu Ioanid.

Rezistența armată evreiască

În vara anului 1942 au fost create două organizații paramilitare evreiești: A Organizația Evreiască de Luptă (Żydowska Organizacja Bojowa; ŻOB), cu o orientare de stânga, condusă de Mordechai Anielewicz. O a doua forță organizată de mișcarea sionistă revizionistă de dreapta, în special de grupul său de tineret, Betar. Această a doua forță se numea Uniunea Militară Evreiască (Żydowski Związek Wojskowy; ŻZW) și era condusă de Pawel Frankel.

Mordechai Anielewicz și Pawel Frankel au fost comandanții celor două organizații paramilitare evreiești care au luptat împotriva naziștilor. Ambii au murit în timpul Revoltei.

Sursa imaginii: 

Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

Deși inițial au existat tensiuni între ŻOB și ŻZW, ambele grupuri au colaborat pentru a se opune încercărilor germane de a distruge ghetoul. La momentul revoltei, ŻOB avea în rândurile sale aproximativ 500 de luptători, iar ŻZW aproximativ 250.

Aproximativ 700 de tineri luptători evrei au participat la ceea ce a devenit cunoscut sub numele de revolta ghetoului din Varșovia. În timpul revoltei, populația civilă din ghetou a rezistat, de asemenea, forțelor germane, refuzând să se adune la punctele de colectare și ascunzându-se în buncăre subterane.

Acești luptători erau slab echipați și nu aveau pregătire și experiență militară. ŻOB a avut avantajul de a purta un război de gherilă. Ei loveau, apoi se retrăgeau în siguranța clădirilor ghetoului, a buncărelor și a tunelurilor subterane. Populația generală a ghetoului a zădărnicit, de asemenea, eforturile germane de deportare, refuzând să se adune la punctele de colectare și îngropându-se în buncărele subterane. 

Revoltă înăbușită în sânge

Cel puțin 7.000 de evrei au murit luptând sau ascunzându-se în ghetou. Aproximativ 7.000 de evrei au fost capturați de SS și de poliție la sfârșitul luptelor. Acești evrei au fost deportați la centrul de exterminare Treblinka, unde au fost uciși. Printre aceștia s-au numărat și Anielewicz și Frankel.

Germanii au lichidat Ghetoul de la Varșovia după înăbușirea în sânge a Revoltei

Sursa imaginii: 

Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

La 8 mai 1943, forțele germane au reușit să captureze sediul ŻOB de pe strada Mila nr. 18. Se crede că Anielewicz și mulți dintre comandanții săi de stat major s-au sinucis pentru a evita capturarea. 

La 16 mai, comandantul SS al reprimării revoltei, Jurgen Stroop a anunțat în raportul său zilnic către Berlin că "fostul cartier evreiesc din Varșovia nu mai există".

În cele din urmă, germanii au ras ghetoul de pe fața pământului. Au ars și au demolat această parte a Varșoviei, bloc cu bloc, pentru a-și scoate prada prin fum.

Nimicirea supraviețuitorilor

După revolta ghetoului din Varșovia, SS și poliția au deportat aproximativ 42.000 de evrei în lagăre de muncă forțată și în lagărul de concentrare de la Lublin/Majdanek. Cei mai mulți dintre aceștia au fost uciși în noiembrie 1943 în cadrul unei operațiuni de împușcare de două zile cunoscută sub numele de Operațiunea Festivalul Recoltei (Erntefest).

Evrei din Ghetoul Varșoviei supraviețuitori au fost deportați în lagăre de exterminare

Sursa imaginii: 

Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

Revolta din Ghettoul de la Varșovia nu a fost singulară printre evrei în cel de-al doilea război mondial.

“Evreii au făcut parte din organizații armate în Franța, în special la începutul ocupației germane. De asemenea au existat grupuri de rezistență armată împotriva naziștilor în Germania și în pădurile din Lituania. Trebuie amintit și procesul din România împotriva grupului Hașomer Hațair, un grup de tineri evrei care au fost identificați de Siguranță în anii 1942 – 1943, dintre care o parte au fost condamnați la moarte și executați, care au tipărit manifeste împotriva guvernului Antonescu, care au furat armament. Nu știu dacă putem încadra acest exemplu ca rezistență armată, dar sigur îl putem defini ca rezistență evreiască”, este de părere Radu Ioanid.

După cel de-al doilea război mondial s-a creat o imagine a evreilor victime ale Holocaustului care s-au dus încolonați la moarte, fără să opună nicio rezistență. Chiar unii evrei din Palestina și mai târziu din Israel i-au privit pe acești evrei cu dispreț.

“Revolta din Ghettoul de la Varșovia este un contra-exemplu pregnant al acestei rezistențe. De altfel, pentru că ați menționat Palestina, MI9 – contraspionajul britanic a parașutat agenți evrei în mai multe țări – Ungaria, Slovacia, Serbia, România – care de asemenea s-au ocupat cu coordonarea rezistenței evreiești și nu numai. Deci este un mit care într-adevăr a existat în Israel și în alte părți. Într-adevăr, nu este ușor pentru un tată de familie sau pentru cineva care este răspunzător de familia lui să organizeze sau să intre în rândurile rezistenței armate. Să ne amintim – și acesta a fost și cazul României – luarea de ostateci din rândurile evreilor a fost o practică curentă în Europa nazificată”, conchide Radu Ioanid.