Israel la 75 de ani: o țară divizată, cu numeroase interese sectoriale, care face față unor vecini cu care în cel mai bun caz e în război rece

Istoricul Cellu Rozenberg, comentator politic la cotidianul Ha’aretz, a emigrat cu familia sa din România în 1961 și deși a mers la școală în Israel, el este fluent în limba română și a vorbit într-un interviu la RFI despre schimbările produse în țară în cele peste șase decenii de când se află acolo.

“Din punct de vedere atât intern cât și extern, Israelul s-a schimbat fundamental în 1967, după Războiul de Șase Zile cu arabii în urma căruia a ocupat teritoriile palestiniene Cisiordania, Gaza și estul Ierusalimului. Atunci a început un val politico-clerical sau clerical-politic pentru colonizarea acestor teritorii cucerite. Până 1977 s-a aflat la putere Partidul Muncii, un partid social-democrat care însă nu a fost dispus să retrocedeze aceste teritorii”, explică Cellu Rozenberg.

În 1977 a venit la putere în Israel Likud – partidul dreptei naționaliste care a guvernat într-o formă sau alta în majoritatea timpului în ultimii 46 de ani și se află și acum la guvernare sub conducerea prim ministrului Benjamin Netanyahu. Chiar în primul al aflării la putere, liderul Likud și prim ministrul Menachem Begin a făcut pacea cu Egiptul, ceea ce puțini și-ar fi imaginat, spune Cellu Rozenberg, care consideră că Likud a alunecat treptat spre dreapta din cauza coalițiilor cu partidele religioase.

“Când vorbim de evreii religioși, o deosebire esențială este cea între religioșii îmbrăcați în negru, care sunt ultra-ortodocși, care nu recunosc până în ziua de azi Statul Israel din considerente religioase și cărora nu le pasă de ce se petrece în teritoriile ocupate și religioșii naționaliști care au căpătat o putere politică importantă în actualul guvern și care visează la crearea Israelului Mare prin anexarea oficială a teritoriilor palestiniene”, precizează Cellu Rozenberg.

Actualul guvern este o coaliție dintre Likud, cele două partide naționalist religioase, Partidul Sionist Religios, condus de Bezalel Smotrich și Partidul Puterea Evreilor, condus de Itamar Ben Gvir și cele două partide ultra-ortodoxe, SHAS (sefard-oriental) și Unitatea Torei (așkenaz) care deține 64 din cele 120 de mandate în Knesset, parlamentul unicameral al Israelului.

Această coaliție a inițiat o reformă menită să reducă prerogativele Curții Supreme de a cenzura actele legislativului și executivului, ceea ce a declanșat proteste de amploare în ultimele patru luni și a divizat țara în condițiile în care amenințarea externă rămâne în continuare importantă, așa cum a fost în ultimii 75 de ani.

“Asta este situația cea mai complicată pentru Israel – securitatea. Războiul rece, despre care se spune că a trecut, acest război continuă. Rusia și-a băgat coada în Siria unde are baze militare, există relații foarte cordiale între Iran și Rusia, Arabia Saudită, care pe cale de a ajunge la un acord cu Israelul, a renunțat pentru că normalizarea relațiilor cu Iranul este poate mult mai importantă pentru ei, iar în sudul țării avem povestea asta cu Gaza care nu este rezolvabilă nici măcar din punct de vedere teoretic, pentru că Israelul nu are niciun control acolo. Dar ca să închei de o manieră mai optimistă, situația Israelului este destul de sigură, problema este una mai degrabă una internă.” conchide Cellu Rozenberg.