Despre Nicolae Iorga - istoric și politician (1871 - 1940), A.C. Cuza - profesor de drept și politician (1857 - 1947), Octavian Goga - poet și politician (1881 - 1938), Nichifor Crainic - teolog, publicist și politician (1889 - 1972), Nae Ionescu - filosof (1890 - 1940), Mircea Vulcănescu, filosof și politician (1904 - 1952) și Vintilă Horia - scriitor și diplomat (1915 - 1992) se vorbește cel mai ades la modul superlativ. 

Cartea "Elita culturală şi discursul antisemit interbelic" (Editura Polirom cu Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2022), autori Alexandru Florian și Ana Bărbulescu, completează imaginea acestor "monștri sacri" ai culturii române interbelice cu versantul politic al operei și activității lor care abundă în ultra-naționalism, cu inevitabilul său corolar - antisemitismul. 

Care a fost însă criteriul includerii celor șapte nume în cartea celor doi cercetători?

Vârful de lance al antisemitismului interbelic

Alexandru Florian: Criteriul a fost acela de a reuni de o manieră coerentă vârful de lance, dacă-l putem numi așa, al antisemitismului interbelic cultural, dar și al celui militant, antisemitism care noi consideră, că a stat la baza ideologiei fasciste din România atât în ceea ce privește Liga Apărării Național Creștine (LANC) a lui A.C. Cuza, cât și a Mișcării Legionare a lui Corneliu Zelea Codreanu, cu toate că sau nu în mod obligatoriu autorii pe care noi îi analizăm în acest volum au fost membri ai uneia dintre cele două formațiuni politice. Sunt cazuri când nu au fost membri de partid, dar prin proiectul de țară cultural, social pe care l-au promovat, au susținut valori care au fost împărtășite și preluate de aceste două formațiuni politice interbelice, care la sfârșitul anilor ’30 au avut o ascensiune politică fulminantă.

A.C. Cuza, Nicolae Iorga și Octavian Goga au fost politicieni de frunte în anii '30

Sursa imaginii: 

Wikipedia

Ana Bărbulescu: Atunci când am ales aceste nume, eu personal am mai avut în vedere un criteriu, mă interesează această decupare atentă a trecutului, care cred că face rău prezentului. Se vorbește mult, spre exemplu, de Nicolae Iorga, Nichifor Crainic și toți acești autori pe care noi i-am inclus, avându-se de multe ori grijă să se lase deoparte această parte a carierei lor publice și ni s-a părut important să spunem și această parte a poveștii vieții lor, fără să punem nicio clipă la îndoială, cel puțin nu aceasta a fost miza noastră, să ne punem întrebări cu privire la cât de mare este istoricul Iorga sau cât de mare este istoricul Vulcănescu, dar ni s-a părut onest să se spună și această parte a poveștii pentru că ea este de regulă lăsată de o parte și asta cred că face rău prezentului.

Reporter: De ce nu apar în studiul dumneavoastră figuri de frunte ale antisemitismului interbelic, ca Nicolae Paulescu, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica?

Ana Bărbulescu: Să știți că mie-mi pare rău că nu l-am introdus pe Paulescu. Răspunsul onest este: a fost o problemă de timp, având în vedere criteriul pe care eu l-am folosit pentru a construi această listă cred că ar fi trebuit introdus dar nu am mai avut timp să o fac pentru că presupunea niște luni în plus. Ar fi ai o “scuză”: cine a citit opera lui Paulescu se îngrozește. Este foarte complicat când faci o analiză obiectivă, cu criterii pe această direcție de metodologie despre științele soci-umane, astfel încât la sfârșit să încerci să creezi un răspuns coerent plecând de la opera lui Paulescu, el este ușor ilogic în ceea ce scrie. Criteriul pe care eu l-am folosit a fost să pun pe această listă personalități culturale ale perioadei interbelice care sunt formatori de opinie, sunt vârfuri de școală. De aceea nu l-am introdus, de pildă, pe Mircea Eliade pentru că el este încă la începutul carierei, sau pe Emil Cioran, deși ele sunt voci importante în spațiul public, însă nu sunt încă de calibrul lui Nicolae Iorga sau Nichifor Crainic. Paulescu însă, cronologic însă ar fi trebuit inclus, am explicat însă de ce lipsește.

Alexandru Florian: Paulescu, Eliade, Cioran, Noica au fost “forfecați” de prin 1990 atât de autori din România, cât și autori din afară care s-au ocupat de ei...

Lagăre de concentrare pentru evrei

Reporter: În studiul dumneavoastră citați cartea “Cioran, Eliade, Ionesco: uitarea fascismului: Trei intelectuali români in vâltoarea secolului” de Alexandra Laignel-Lavastine (Presses universitaires de France, 2002)...

Nae Ionescu și Nichifor Crainic au fost publiciști naționaliști și antisemiți cu o mare priză în rândul tinerilor intelectuali interbelici

Sursa imaginii: 

Wikipedia

Alexandru Florian: ...Horia Bozdoghină s-a ocupat de Paulescu în România, Radu Ioanid chiar înainte de 1989 a scris într-o revistă italiană despre Mircea Eliade. Despre Noica apare câte ceva în ultimul capitol, acolo unde avem în vedere felul în care naționaliștii interbelici s-au reconvertit în condițiile național-comunismului, “pactul” pe care Noica l-a făcut cu regimul Ceaușescu, și ce a mai scris în acea perioadă, iar ultimul aspect este că unele dintre personajele alese și care într-adevăr au avut un rol important, au fost formatori de opinie în perioada interbelică, după 1990, deși unii dintre ei au un statut juridic deplorabil, sunt condamnați pentru crime de război din cauza acțiunilor lor din perioada celui de-al doilea război mondial, ei astăzi sunt încă glorificați și sunt încercări din partea unor ONG-uri de a fi readuși pe scena publică în calitate de eroi. Din acest punct de vedere am încercat să oferim publicului românesc, câteva din valorile pe care aceștia le-au promovat în perioada interbelică, legat de faptul că erau anti-democrați, antisemiți, naționaliști extremiști și așa mai departe.

Reporter: Citind extrase din operele acestor intelectuali interbelici, antisemitismul care se degajă din ele este absolut frapant – excluderea evreilor din corpul națiunii române.

Ana Bărbulescu: Aceasta nu este echivalentă cu Soluția Finală din varianta Germaniei Naziste. Există o diferență de limbaj și o diferență în imaginarea “soluției” cu privire la rezolvarea problemei evreiești. Din punctul de vedere al limbajului A.C. Cuza este cel mai violent și susține chiar din start și de fapt de-a lungul întregii sale cariere excluderea evreilor din societatea românească. Din perspectiva felului în care trebuie implementată și rezolvată problema evreiască cea mai problematică abordare am regăsit-o la Octavian Goga, unde regăsim foarte devreme, cu mult înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial, formulată soluția violentă, în anumite condiții, când, în viziunea lui Goga, supraviețuirea neamului românesc ar fi fost pusă în pericol, în aceste condiții soluția violentă, Goga formulează explicit, “soluția” creării unor lagăre de concentrare care să fie folosite pentru populația evreiască din România. Acesta ar fi fost pasul 2 dacă soluția negociată nu ar fi putut fi dusă până la capăt.

Dacă particularizăm există încă astăzi autori despre care copiii învață la școală la orele de literatură română care formulează, chiar înainte de a ajunge la putere posibilitatea deschiderii unor lagăre de concentrare în România care să rezolve problema evreiască.

Doi criminali de război

Reporter: Ați menționat reacția negativă când este menționat trecutul fascist, fascizant, antisemit, ultra-naționalist sau reacționar al acestor personalități. Cum explicați aceste reacții, este vorba de ignoranță sau este aceasta amestecată cu rea-credință?

Vintilă Horia (în lipsă) și Mircea Vulcănescu au fost condamnați pentru crime de război după 1945

Sursa imaginii: 

IICMER

Alexandru Florian: Este și ceva ignoranță, dar dacă am în vedere pe cei care susțin în mod pozitiv memoria lui Vintilă Horia au ideea nefericită să-i publice memoriile, acolo unde el își dezvăluie setul de valori la care nu a renunțat după cel de-al doilea război mondial. Este același anti-democratism, este critic la adresa Europei Occidentale, uneori aseamănă regimurile democrate din vest cu cele comuniste, este un adept și un susținător al dictatorului chilian Augusto Pinochet, este un adept și un susținător al dictatorului spaniol Franco, este mândru, se laudă în memorii că este într-o relație directă cu fiica lui Franco și iau masa împreună, deci iată că fără să știe, crezând că-l aduc în actualitate pe Vintilă Horia, de fapt eu zic că i-au făcut un deserviciu, dacă citești cu seriozitate memoriile sale.

În afară de aceasta este acel gol care s-a produs după 1990 în spiritualitatea românească, s-a dorit ștergerea cu buretele a valorilor de dinainte, aceștia au fost considerați niște intelectuali persecutați, marginalizați sau interziși de regimul comunist și atunci, iată, este momentul să-i readucem în actualitate. Mai mult, la unii dintre ei, cum este cazul lui Mircea Vulcănescu, deși a fost condamnat în baza unei legi dedicate pentru cei care au susținut și au contribuit șa promovarea ideilor fascizante din România și a fost chiar demnitar în guvernul condus de Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război, Vintilă Horia la fel, condamnat pentru propaganda pe care a făcut-o în perioada respectivă, se consideră și astăzi că sunt persoane persecutate de regimul comunist. Mircea Vulcănescu fiind în detenție, condamnat la opt ani, s-a îmbolnăvit și  murit în închisoare și atunci există interese, grupuri naționaliste sau ortodoxiste care vor să-i recupereze și să-i promoveze ca pe niște eroi anti-comuniști. Departe de aceasta, ei nici nu s-au luptat cu regimul comunist care s-a instaurat abia în 1948, ei au fost judecați și condamnați pentru cu totul alte considerente sociale și politice.

Goga: poet național și politician antisemit

Reporter: Ana Bărbulescu, ați menționat despre copiii care învață la școală despre aceste personalități, dacă e vorba de Nicolae Iorga la superlativ, ce se poate face ca în programa școlară să fie puse lucrurile în context?

Bustul lui Octavian Goga de la Iași are o inscripție adăugată ulterior dezvelerii sale

Sursa imaginii: 

Facebook Adrian Cioflâncă

Ana Bărbulescu: Să aducem de fiecare dată în discuție, dacă chiar simțim nevoia, să-l introducem de pildă pe Octavian Goga – eu nu vreau să mă pronunț despre cât de bună e poezia lui Goga, pot doar să spun dacă mie-mi place sau nu-mi place ceea ce este total irelevant. Dar dacă alegem să-l introducem în programă ca poet, cred că este obligatoriu, ca parte a poveștii, pentru că învață și câte ceva despre Goga – unde s-a născut, unde a făcut școala, etc – cred că aici ar trebui să fie introduse și aceste informații cu privire la trecutul personajului pe care-l introducem în manual și mai important decât atât trebuie să problematizăm cu copiii această parte a biografiei sale. Pentru că altfel, se întâmplă ce ce întâmplă astăzi la Iași: avem un bust al omului nostru și pe o parte ni se spune că este poet național și pe cealaltă parte ni se spune că a făcut parte dintr-un guvern antisemit, ceea ce demonstrează că este irelevant pentru opinia publică din România că a făcut parte dintr-un guvern antisemit, dacă punem această informație și trecem mai departe ca și cum nici n-ar conta.

Mie cel mai simplu mi s-ar părea să nu mai fie în manualele de literatură română, dar dacă specialiștii consideră că nu poate lipsi de acolo, este fundamentală această problematizare. Pentru că altfel ajungem unde suntem astăzi – psihologic oamenii se feresc de disonanță cognitivă – dacă îi spui unui adult care în primii 40 de ani de viață a învățat că Iorga, Crainic, Goga sunt niște personalități extraordinare și tot cea au scris ei reprezintă adevărul absolut, atunci, experiența mea cu acești oameni care vin la cursurile de formare pe care le organizează Institutul Național pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” este: “dom’le este adevărat ce ne spuneți, dar dacă au avut dreptate, v-ați gândit vreodată la asta?” Deci practic ei rămân la același cadru cognitiv: Iorga, Crainic, Goga au în continuare dreptate, doar că acum aflăm – ia uite ce au spus ăștia despre evrei! Și de fapt povestea mea nu mai este despre antisemitismul lor, ci rămâne aceeași poveste despre patriotismul acestor oameni, doar că de data aceasta îi ajut să descrie foarte bine dușmanul din interior.

Alexandru Florian: De fapt ce ne lipsește după 30 de ani de construcție a democrației și a unei societăți civile este ceea ce se manifestă din plin în spiritualitatea occidentală, în lumea intelectuală, umanistă din Occident este spiritul critic. Nu cred că ar trebui scoși din manualele de literatura română Goga sau alții, dar ei ar trebui prezentați cu toate aspectele, bune și rele, pentru ca elevul să aibă posibilitatea să-și facă o imagine completă. La noi intelectualii sunt educați și majoritatea promovează un limbaj liniar, se suie pe o latură și o dezvoltă toată viața. Repet: spiritul critic lipsește aproape cu desăvârșire din dezbaterile noastre din creația intelectuală din România.

Reporter: Dacă ne uităm la ultimul capitol al cărții dumneavoastră Radicalismul de dreapta – un curent cultural interbelic la final, mie mi se pare că de fapt acesta reprezintă un preambul pentru o viitoare carte și de fapt, așa și încheiați: “dar despre toate acestea cu altă ocazie”. Aveți în pregătire ceva nou?

Alexandru Florian: Pentru moment pot spune că este doar un proiect, este o însăilare de idei asupra cărora mă gândesc, nu s-a structurat ceva coerent, dar într-adevăr există această preocupare de a încerca să facem o evaluare a felului în care după 1990 în termeni raționali din perspectiva drepturilor și libertăților individuale care a fost destinul lor cultural – în afară de Vintilă Horia toți ceilalți erau decedați atunci – după 1990 și de fapt la ce au servit sau la ce mai servește astăzi opera lor cu caracter social. Nu sunt preocupat și nici nu am instrumentele necesare de a face evaluarea operelor lor culturale, fie că e vorba de literatură, eseistică, filosofie, etc. Într-adevăr se simte nevoia și sunt interesat, poate mă înțeleg cu Ana și facem un nou volum.

Alexandru Florian este directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”

Ana Bărbulescu este șefa serviciului cercetare științifică a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”