Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rătăcit în centrul Bolgăi

harta-bolgatanga-1.jpg

Harta Bolgatanga

Ziua 10 : miercuri 20 iunie.

Rătăcit în centrul Bolgăi.

Dimineaţa plec la birou cu Leela, pe motocicleta ei. Leela e micuţă de înălţime şi nu ajunge bine cu picioarele pe pământ, aşa că e puţin stresată să mă ducă, fiindcă echilibrul şi dinamica motocicletei se schimbă mult când ai al doilea om în spate. Cu atât mai mult că eu sunt ditamai omul şi înalt şi greu. Ne oprim la DVLA, Driver and Vehicle Licence and Authorization să-şi ia permisul de condus motocicleta în Ghana. Sunt invidios, vreau şi eu! Am aflat mai târziu că pot să-l obţin destul de uşor dacă am permisul de conducere de acasă cu mine, chiar şi fără sprijinul VSO. Dacă nu vrea VSO să-mi dea motocicletă, o să îmi iau măcar permisul şi mai conduc motocicletele colegilor când am ocazia.

Mergem cu Sam şi Bash la "Consiliul Judeţean" (District Assembly) la o întâlnire de planificare pentru “Child Labor Day”. De fapt, e “World against child labor day”, dar ei prescurtează şi mie mi se pare amuzant. Evident, la ora la care trebuia să începem nu era nimeni acolo, aşa că anunţăm lumea că am venit şi aşteptăm. Întâlnirea începe cu vreo trei sferturi de ora mai târziu.

Deşi dorm nopţile, dimineaţa mă trezesc foarte devreme şi pe la 10 - 11 mă ia un somn pe care nu-l pot controla. Păţesc aşa şi la întâlnirea asta. Eu nu aveam absolut nimic de făcut. De-abia dacă înţelegeam ce vorbesc ei acolo, findcă nu fusesem informat despre ce s-a discutat la întâlnirile anterioare şi nu înţeleg ce spun, cu accentul lor ciudat. Aşa că nu pot nicicum să mă trezesc. Fac eforturi serioase să ţin ochii deschişi şi sper ca ceilalţi să nu vadă şi să râdă de mine. Of, cât de uşurat am fost când s-a terminat.

Când ne întoarcem în Bolga, Sam şi Bash mă lasă la biroul VSO unde aveam de depus o cerere pentru nişte bani şi merg să mănânce. Las cererea şi merg şi eu să mă plimb prin centru. Mănânc pe stradă banane. Bananele aici sunt mult mai mici ca la noi şi verzi. Cojile le arunc pe jos. Ştiu de la Damien că o să le mănânce o capră. Sunt capre şi oi pe stradă chiar şi în centrul Bolgăi. Par să se plimbe de capul lor. Nu ştiu cum le recuperează proprietarii. Poate ştiu să meargă singure acasă.

Femeia de la care am cumpărat bananele vinde şi mango şi portocale. Am cumpărat 2 mango (în funcţie de mărime pot să fie 1, 1.5 sau 2 cedi). Pe banane mi-a cerut 1 cedi pentru 6 bucăţi (sunt mici), dar sâmbătă plătisem 50 de pesewas pentru 4 bucăţi. Pentru portocale îmi cere 1 cedi pentru o grămăjoară de 5 bucăţi, care sâmbătă costase tot 50 de pesewas. Protestez că a scumpit marfa şi nu-i mai cer şi portocalele. Ea zâmbeşte şi mi le dă fără să-mi mai ceară banii pe ele. Câteva zile mai târziu urma să merg iar la ea şi să îmi ceară preţurile mărite, iar când m-am plâns, o femeie care era cu ea şi vorbea mai bine engleză mi-a tradus că zilele trecute mi-a dat djara, un fel de bonus că am cumpărat de la ea. Aşa că am început să-i plătesc preţul întreg.

Mai cumpăr de pe marginea drumului o bucată de yam şi una de plantan făcute la grătar. Yam sunt nişte rădăcini sau mai degrabă tuberculi, foarte mari. Se curăţă ca un cartof şi sunt albi. Apoi se prăjesc sau se fierb.

Cel pe care l-am cumpărat e prăjit pe un grătar, la cărbuni încinşi. Are gustul undeva între cartofi şi dovleac copt. E bun, dar puţin cam sec. Plantanul în schimb, o banană mai tare, tot de pe grătar, e foarte gustos. Sunt încântat să mănânc mâncarea de pe stradă.

Când dau să merg la birou îmi dau seama că am mers doar pe motocicletă şi pe alt drum decât trebuie să merg acum. O iau în direcţia în care cred eu că e biroul. E ora 2 şi e foarte cald. Mă uit pe la magazinele de pe marginea drumului, magazinele sunt amenajate în barăci, toate sunt nişte dughene. Doar pe “Commercial Street” vezi câteva magazine care aduc cu magazinele noastre. Am greşit drumul, mă întorc înapoi. Iar nu mai ştiu pe unde să merg. Of, ce bleg sunt, m-am rătăcit în orăşelul ăsta cu 7 străzi în tot centrul. Aşa că merg la biroul VSO care e aproape şi ştiu să ajung. Tot n-a venit cel care trebuia să-mi semneze cererea. Din fericire Issah, şoferul care m-a adus de la Tamale, tocmai pleacă undeva cu maşina şi mă duce şi pe mine la biroul LCD.

Seara mi s-a întâmplat o chestie mai ciudată. Am stat aşezat pe toaletă şi am citit ceva pe telefon. Mi-au amorţit ambele picioare, de la glezne în jos. Dar aşa de rău că n-am mai putut să mă ridic decât ţinându-mă de uşă şi m-a mai ţinut o vreme şi la duş, unde am stat sprijinit de perete. Mă gândesc că e de la deshidratare prin transpiraţie şi sărurile pe care le pierd prin asta...

Click aici pentru alte galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.