Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Încep să lucrez ?

floare-baobab-inainte-sa-se-deschida.jpg

Floare de Baobab inainte sa se deschida

Ziua 11 : joi 21 iunie. Încep să lucrez ?

Azi am plecat spre birou cu Damien care trebuie să ţină un training cu un grup de voluntari naţionali (adică din Ghana). Cerul e întunecat, o să plouă. Aşa că îmi iau în rucsac bluza impermeabilă. Ne-am oprit la un centru de copiere şi imprimare să ia Damien nişte cărţi pe care ar fi trebuit să i le lege cu spirală de ieri. Bineînţeles că nu le-au făcut încă. Aşteptând, mă uit pe stradă. Tarabele sunt goale, văd foarte puţini oameni. Toată lumea stă ascunsă de ploaie.

O cerşetoare îşi alăptează copilul pe marginea unui trotuar. Când începe să plouă, se adăposteşte. Toate femeile de pe aici îşi poartă copiii mici agăţaţi pe spate într-un fel de sac făcut din pânză subţire, imprimată ca şi hainele, care vine înfăşurat până peste umeri. Nu înţeleg cum e forma sacului. Vreau să-i fac o poză. Se uită la mine şi o întreb prin semne dacă pot să o fotografiez. Ea întinde mâna să-i dau bani. Îi dau un cedi. Investiţie bună, mi-a ieşit o poză excelentă.

Ploaia ţine puţin aşa că mergem la birou. În sfârşit, în a patra zi la birou Bashiru începe să-mi prezinte proiectele organizaţiei. Link School Program organizează înfrăţirea între şcolile de aici şi cele din Nord (Irlanda, Anglia, America). Terminologia consacrată în domeniul dezvoltării internaţionale se referă la ţările dezvoltate (Europa, America, etc) sub numele de “Nord”, iar la cele sărace din Africa, America de Sud şi Asia sudică sub numele generic de “Sud”. Ţările care au crescut în ultima vreme sunt numite cu acronimul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Singapore (unii zic South Africa pentru S). Apoi e programul SPR, School Performance Review, în care LCD (Link Community Development, organizaţia unde lucrez) organizează evaluarea calitativă a învăţământului în şcoli. GES, inspectoratul lor şcolar, face doar o evaluare cantitativă: număr de elevi, număr de profesori, dar nu are un program de evaluare a calităţii şcolilor şi profesorilor. Aşa că LCD colaborează cu GES pentru dezvoltarea şi implementarea unui asemenea program de evaluare.

Ne întrerupem fiindcă începe cursul lui Damien. Cu mai bine de o oră şi jumătate întârziere, căci numai acum s-au adunat participanţii. Link beneficiază de sprijinul a 19 voluntari din Ghana cărora GES le plăteşte o alocaţie lunară pe perioada cât voluntariază. Probabil alocaţia e mai mică decât a noastră. Dar voluntarii stau de vreo 3 luni şi nu le-a dat nimeni de lucru. Iar acum când în sfârşit îi cheamă la treabă, mai toţi întârzie. Nu 10 minute, ci mai bine de o oră. Am stat la tot training-ul şi l-am mai ajutat pe Damien cu mărunţişuri. Am scris pe flipchart, am împărţit hârtii cu materiale informative. Îmi place de voluntari. Sunt tineri absolvenţi de facultate care au intrat în programul acesta ca să câştige experienţă înainte să îşi găsească de lucru. Majoritatea sunt energici, se implică în discuţii şi au iniţiativă. E şi unul care la pauză a plecat fără să zică  nimic şi nu s-a mai întors, iar altul se plânge excesiv de mult de şcolile care i-au fost alocate să le viziteze!

Unul din obiectivele majore ale LCD este să susţină educaţia fetelor. Rata de abandon şcolar la fete este foarte mare. Pentru că femeile se mărită, fac copii şi pleacă de la casa părinţilor, sunt tratate altfel decât băieţii. Au mai multe munci de făcut în casă, de multe ori părinţii nu le susţin, iar dacă nu au bani să ţină mai mulţi copii la şcoală preferă să trimită băieţii în locul fetelor. Fetele sunt trimise să vândă diverse produse pe stradă sau chiar sunt trimise la Accra să muncească. Muncesc tot pe stradă ca şi cărăuşe sau vânzătoare ambulante. Câştigă foarte puţin, rareori au bani să trimită acasă, dar măcar sunt o cheltuială în minus pentru familie. Când pleacă e de presupus că merg la nişte rude sau cunoştinţe. Dar de multe ori rămân singure în oraş, dorm pe stradă, sunt expuse la toate pericolele. Unele ajung să se prostitueze fiindcă nu au alternativă.

O altă cauză a abandonului şcolar la fete sunt sarcinile. Se pare că e destul de des întâlnit ca bărbaţii maturi să seducă adolescente şi să le lase însărcinate. Am auzit chiar că unii încearcă să facă asta deliberat înainte să se căsătorească, ca dovadă că pot să procreeze. O fată care rămâne însărcinată nu prea se mai întoarce la şcoală. Altele se mărită la vârste fragede.

LCD şi GES susţin activitatea unor Cluburi Pentru Fete în toate şcolile. Un profesor îşi ia voluntar sarcina asta şi organizează întâlniri şi activităţi prin care să le informeze şi să le educe pe fete în privinţa unor aspecte cărora nici familia, nici şcoala nu le dau importanţă. Probleme legate de sexualitate, de sănătate, de relaţiile cu băieţii, de drepturile şi posibilităţile unei fete de a avea alte perspective decât să fie casnică şi la dispoziţia bărbaţilor. Voluntarii care au venit azi la training trebuie să meargă în toate cele 90 de şcoli din district şi să evalueze cluburile de fete. Să vadă dacă sunt active, dacă ştiu ce au de făcut, dacă au nevoie de ajutor.

În sfârşit am avut o zi în care am aflat câte ceva despre ce se întâmplă aici. Încă nu înţeleg ce se aşteaptă de la mine, dar măcar e un început.

 

Click aici pentru alte galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citiţi aventurile lui Ionuţ, voluntar în Ghana, actualizate săptămânal în fiecare luni şi vineri.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.