Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Activităţi casnice ca pe vremea bunicii

Ziua 14 : duminică 24 iunie.

Activităţi casnice ca pe vremea bunicii

Plouă dimineaţă vreo două ore bune. Credeam că aici toate ploile sunt torenţiale şi durează puţin, dar nu e aşa. Îmi place când plouă, se mai răcoreşte aerul şi parcă mă bucur pentru plantele chinuite de căldură şi uscăciune.

De pe casă se scurge apa prin ţevi direct pe pământ, unde sunt amenajate nişte bazine mici, pătrate, umplute cu pietre, ca să nu sape apa gropi. Îmi amintesc că bunica aduna apă de ploaie şi cred că o folosea la spălat, aşa că adun şi eu apă în două ligheane mari, negre, în care ne spălăm rufele. Fiindcă nu am fost acasă vineri seară, am rămas cu hainele nespălate.

Nu avem maşină de spălat. Avem apă curentă şi fosă septică, dar cred că pur şi simplu e un lux prea mare aici o maşină de spălat, chiar sunt curios dacă se vând pe undeva. Dar o femeie de aici din Kumbosco vine în fiecare sâmbătă dimineaţa pe la 5 jumate, poate 6, şi ne spală hainele. Îi lăsăm de cu seară pe terasă punga cu haine plus o punguţă cu detergent şi 3 cedi. Pot fi 2 sau 4 sau 5 cedi în funcţie de câte haine avem de spălat. Dar, regulă în Ghana, nu îi dăm să ne spele chiloţii. Oricum, nu cred ca aş fi fost confortabil să-i dau să mi-i spele altcineva.

Când se termină ploaia îmi spăl o pereche de pantaloni şi chiloţii, cu mâna, în apa de ploaie. N-am mai spălat nimic cu mâna de mulţi ani. Şi oricum nu prea am spălat cu mâna decât puţin şi ocazional. Nu sunt obişnuit, mă dor încheieturile mâinilor până termin. Nasol, oricum dreapta mă doare de la o căzătură la baschet şi sunt puţin îngrijorat că nu-mi trece.

Mai târziu vine Emanuel, un copil din sat, care e amic cu mai mulţi voluntari. Acum vine să facă curăţenie. Are 18 ani, dar arată mai mic. E în primul an de liceu, la o şcoală privată. Până acum i-a plătit cineva şcoala, dar acum persoana respectivă nu mai are slujbă şi nu poate să-i mai plătească. Aşa că s-a oferit să ne facă curăţenie ca să câştige bani să-şi plătească şcoala. Şi aici şcoala e împărţită în trei trimestre. Nu ştiu cum e cu vacanţele. El are de plătit 80 de cedi pe termen, plus câte ceva plăţi suplimentare mai mici. 80 de cedi e nimica toată, 160 de lei. Mă gândesc că aş putea lejer să-i dau eu banii, dar nu vreau să-l opresc dacă are iniţiativă să işi câştige banii. O să vorbesc cu el mai încolo, poate îi dau nişte bani în completare dacă nu îi câştigă pe toţi de care are nevoie.

Azi a făcut curăţenie la noi în casă, în spaţiile comune şi în bucătărie şi i-am zis să spele pe jos şi la mine în cameră. El vrea să măture, dar nu-l las că se ridică praful. E foarte mult praf aici, se depune de dimineaţă până seara, pe jos, pe mese, pe obiecte. De obicei voluntarii îi dau lui Emanuel de lucru cam câte o oră şi îi plătesc 5 cedi pe oră. Acum a lucrat vreo ora şi un sfert, aşa că îi dau 7 cedi. El nu are ceas la mână, deci nu cred că ştie cât timp a trecut şi pare bucuros când primeşte mai mult decât cei 5 cu care probabil că era obişnuit.

Damien a plecat la Tamale şi apoi pleacă la Accra, se întoarce doar joi. Leela e plecată deja de joi, se va întoarce peste încă o săptămână fiindcă o vizitează mama ei. Dar nu am rămas singur, stă cu mine Mary G, masteranda. Face o cercetare despre cum sunt percepute drepturile minorităţilor sexuale în Ghana.

Abbie m-a dus cu motocicleta în oraş să facem cumpărături. În principal fructe. Mi-a tot zis de câteva zile că vrea să mă ducă pe motocicletă fiindcă sunt mare şi săptămâna viitoare vine prietenul ei, care e mare şi el şi vrea să exerseze. Adică, dacă e să pice fiindcă nu e obişnuită să ducă pe cineva aşa greu pe motocicletă, să pice cu mine, nu cu el. Sunt un fel de păpuşă de teste, crash test dummie.

Când facem cumpărături îmi zice că aici nu e politicos să dai oamenilor lucruri sau bani cu mâna stângă. Întotdeauna cu dreapta. Şi când iei ceva, la fel. Nu mi-a mai zis nimeni până acum asta. Am citit într-un roman de James Clavel, The Whirlwind (Vârtejul sau Vijelia cred că e tradus în româneşte) despre treaba asta, dar acţiunea se petrecea la iranieni. Cred că e acelaşi lucru şi aici: cu mâna stângă te ştergi/speli după ce îţi faci nevoile, cu dreapta mănânci sau interacţionezi cu oamenii. Hmm, în Europa nu ne gândim la asta.

Seara ne-am dus să vedem meciul Angliei cu Italia, în sferturile de finală ale CE de fotbal. Până acum Damien trimitea SMS la toată lumea să dea adunarea, dar cum el e plecat am dat eu strigarea. N-a prea venit lume. Doar eu, musafira noastră Ellie şi Jenny Congrave, o voluntară care nu e cu VSO, pe care am cunoscut-o la celelalte meciuri. De cum am ajuns la Sand Gardens, hotelul unde vedem meciurile, îi zic chelneriţei că vrem să vedem meciul şi mai vin şi alţi prieteni, iar ea îmi zice repede “One of your friends owes me” (Unul dintre prietenii tăi are datorie la mine). Discut problema cu ea şi ajung la concluzia că Leela trebuie să fie cea care a plecat miercuri fără să-şi plătească cina. O sun pe Leela şi zice că da, se prea poate, că era tare adormită şi îmi zice să plătesc eu pentru ea. Nu mă mir că s-a întâmplat. Miercuri ne-au servit două chelneriţe, iar la sfârşit fiecare dintre noi a trebuit să plătească separat fiecărei chelneriţe ceea ce a adus. Cred că Leela şi-a plătit sucul şi a plecat liniştită, că doar făcuse o plată. Anglia pierde la penalty-uri meciul cu Italia. Dar e pe cinstite, italienii au jucat mult mai bine.

Când plecăm Jenny sună un taximetrist al cărui număr de telefon îl are. Ellie  venise cu bicicleta lui Damien, iar eu cu un taxi la comun. Acum mă ofer să merg eu cu bicicleta, că e noapte. Dar fetele care au stat mai mult aici, îmi zic să nu-mi fac probleme, o să încapă ea şi bicicleta în maşină. Le zic că eu văd noaptea ca pisicile, deci nu-i problemă, dar ele îmi zic că s-ar putea să nu mă vadă şoferii pe mine… E adevărat, bicicleta încape cumva în portbagaj. Nu ştiu cum, că era o maşină cu 5 uşi, iar portbagajul era doar un spaţiu mic în spatele scaunelor. Evident uşa a cincea rămâne deschisă. Ellie discută preţul cu taximetristul dat fiind că nu o duce doar pe Jenny, ci şi pe noi. Aud “Kumbosco” şi “10 cedi” şi mă revolt. Cu 5 cedi m-ar fi dus un taxi şi din centru, care e puţin mai departe. Aşa că îi zic omului că vrea să ne jefuiască şi că îi dăm doar 6 cedi până în Kumbosco şi ne urcăm în maşină. Fetele îmi zic că-s fraier, că de fapt erau 10 cedi cu totul, pentru noi şi Jenny, iar aşa o să fie 11. Na, mare negociator am fost!

Click aici pentru alte galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citiţi aventurile lui Ionuţ, voluntar în Ghana, actualizate săptămânal în fiecare luni şi vineri.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.