Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Şi câinii se împuşcă, nu-i aşa?

Ziua 41 : sâmbătă 21 iulie.

Întâlnire de lucru importantă.

Joi am avut, în sfârșit, o întâlnire de staff la LCD. Eu și Leela încercam de mult să convocăm întâlnirea asta, dar Sam, directorul, nu prea pare interesat. Suntem doar o mână de oameni în birou care suntem voluntari, 7 cu mine și cu Leela. Dar nu știm de pe o zi pe alta cine ce face. Eu și Leela simțim că nu suntem folosiți, uneori chiar avem sentimentul că suntem în plus. Am vrea să ne zică și nouă cineva ce urmează să se întâmple, să ne implice.

E ciudat cum se face managementul în biroul ăsta, fără întâlniri de staff. Niciodată n-am fost suficient de disciplinat ca să țin întâlnirile astea în fiecare săptămână, dar tot le făceam când eram șef. Impresia noastră, aici, e că Bash își organizează singur activitatea pe proiectul TENI, iar Sam îl mai întreabă câteodată ce face. În rest, Sam citește ziarul și mai vorbește la telefon. Nu știm ce face nici el, ca manager. Și avem impresia că nu face nimic.  Eu sunt aici pe post de consilier pe probleme de strategie. Dar cred că strategia generală a LCD este excelentă. Lucrează ce trebuie, cu partenerii potriviți, cu obiectivele corecte. Însă managementul de zi cu zi este dezastruos. Sublim, dar lipsește. Probabil că exagerez, sigur că se implementează activitățile proiectului, dar și alea întârzie mereu. Așa că am ajuns la concluzia că primul lucru pe care trebuie să-l fac este să îi conving pe Sam și pe Bash să facem întâlniri săptămânale. Sper să-mi iasă, pe mine o să mă ajute să înțeleg mai mult despre organizația asta, iar pe ei să se coordoneze mai bine.  Și eu și Leela suntem bucuroși că am reușit să facem să aibă loc ședința asta.

(Clădirea de birouri lângă un baobab uriaş)

În timpul întâlnirii, Hassan, care e contabil, a ieșit din birou și mi-a trimis un SMS să pun problema internetului. Nu avem internet la birou, de luni întregi nu merge. Fiindcă aici relațiile ierarhice sunt foarte stricte și nu prea-i zici șefului ce vrei, ci doar el ție, mi-a cerut să ridic şi problema asta. L-am luat ușurel pe Sam, i-am expus motivele pentru care-i bun internetul într-un birou, el a fost de acord și i-am zis să-i delege problema asta lui Hassan. Că așa poate o să se rezolve.

Hassan a vorbit imediat la Vodafone, care aici în Ghana a cumpărat rețeaua națională de telecomunicații (cum era Romtelecomul nostru). Au venit în aceeași zi. Ieri, vineri, Sam a plecat în orașul lui care e la vreo 7 ore de mers cu autobuzul de aici. Am rămas doar cu Bash și i-am explicat că putem să ne facem propria noastră rețea wireless. M-am interesat, un router wireless costă doar 75 de cedi în Bolga, circa 150 de lei. Bash pare amator de tehnologie și gadget-uri, așa că a fost imediat de acord. I-a dat banii lui Hassan și m-am dus cu el să cumpărăm un router. Așa că, în sfârșit, avem în birou internet și încă rețea wireless. Abia aștept să merg luni la birou să-mi actualizez softurile pe computer și pe telefon!

(Comerţ ambulant cu mâncare la birou, mango şi alune)

Vineri seară am mers iarăşi la Ellie, la Friday Night Roof Drinks. Zic iarăşi fiindcă și miercuri seara am fost la ea să vedem un film la videoproiector. Am băut 2-3 beri, am zis bancuri și am râs. Lambert a venit și a adus niște frigărui cu carne de câine. Da, aici în Upper East se mănâncă și carne de câine. Iar în regiunea Volta, mai la sud, se mănâncă pisici. Am gustat-o, deși am avut o mică strângere de inimă gândindu-mă că-i prietenul omului. E gumoasă și nu mi s-a părut să aibă un gust care să-l pot compara cu ceva cunoscut. Ellie care are grijă de Boris, un câine de pe stradă, ne-a zis să nu carecumva să mâncăm câine la ea în casă, dar Hellen a asigurat-o că e carne de capră, nu de câine. Hellen a fost convinsă că e adevărat, dar Lambert mi-a confirmat când am plecat de la Ellie că e carne de câine. Și câinii se mănâncă, nu-i așa?

Când să se spargă cheful, fiindcă nu voiam să mergem acasă și unii voiau chiar să danseze, ne-am hotărât să mergem la club. Unicul club din oraș se numește Soul Train. Intrarea costă 10 cedi (20 de lei). Mi se pare imens, suntem în Africa! La My Way în Cluj e 25 de lei pentru băieți și 15 pentru fete. Iar asta face ca media să fie sub 20 de lei! Și acolo e club adevărat, nu discoteca satului cum e aici. Nu mă încântă muzica de aici. E muzică neagră modernă, rap, hip hop, cu influențe ghaneze. În Ghana este un stil specific de muzică numit High Life, sună puțin ca și muzica din Cuba. Iar de vreo 10 ani încoace s-a dezvoltat un stil autohton de Hip Hop, se numește Hip Life. Dar nu-i genul meu de muzică. Am dansat mai mult de dragul chefului decât al muzicii și am fost paznicul fetelor când insistau prea mult localnicii să se bage în seamă. Profitând de statura mea, dansam cu ele ca să înțeleagă băieții că e cazul să-și vadă de drum.

Azi am lenevit, am fost mahmur. Am mai recuperat cu scrisul la jurnal. Săptămâna asta am primit chiar o ofertă de la Ina, pe care o cunosc din București, să-mi publice jurnalul pe site-ul RFI. Îmi place ideea, mă bucur dacă găsește atât de interesant ceea ce am scris încât să vrea să-l publice. Sunt curios dacă va fi interesant și pentru cei care nu mă cunosc. Să vedem!

 

Click aici pentru alte galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citiţi aventurile lui Ionuţ, voluntar în Ghana, actualizate în fiecare luni şi vineri.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.