Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vizită într-o casă de lut

Ziua 42: duminică 22 iulie.

În vizită la Jennet.

Aproape de fiecare dată când vin acasă mă opresc la magazinul de la colț. Uneori cumpăr câte ceva, alteori doar stau de vorbă cu Jennet, una din surorile care conduc afacerea. Afacerea constă dintr-un magazin unde poți cumpăra la tejghea mai tot ce ai putea avea nevoie de urgență în casă și un fast food. Magazinul e condus de sora lui Jennnet, iar fast food-ul de Jennet. Dar își țin în comun și veniturile și cheltuielile. Fast food-urile se numesc aici chop bar. To chop înseamnă în engleză a tăia în bucăți, dar în Ghana înseamnă și a mânca. Este o melodie foarte la modă aici, Chop my money. Un fel de manelist hip-hop din Ghana (hip-life se numește aici combinația între muzică high-life și hip-hop) îi cântă prietenei lui You can chop my money, because I don't care. La început am crezut că înseamnă poţi să-mi toci banii că nu-mi pasă dar de fapt e poţi să-mi mănânci banii.

Chop-barul lui Jennet constă într-o încăpere mică, un depozit unde ține alimentele. În fața depozitului e o verandă mică unde pune mâncarea gătită și de unde servește clienții. Veranda e comună cu magazinul. Bucătărie nu există. Mâncarea se gătește în oale mari de aluminiu, care se pun pe foc direct pe jos, în fața construcției. Mai este o gheretă din tablă unde mai depozitează unele lucruri, mai frământă mălaiul și mai pune cîte ceva în oalele acelea mari înainte să le fiarbă. Acum au început să mai construiască o clădire mică de 10-12 mp care să devină bucătăria, iar în cocioaba de tablă vor să facă un loc de servit masa pentru clienți. Au și pus o masă și o bancă de lemn acolo, dar am văzut o singură dată un tânăr mâncând înăuntru.

Mă opresc mereu și vorbesc cu Jennet. Ea mă ceartă dacă o salut în engleză, vrea să mă învețe fra-fra, limba locală. Eu o mai întreb ce gătește, mă uit ce are prin oale, uneori cumpăr mâncare de la ea. O să scriu altă dată despre mâncare. Într-o zi mă întreabă ce fac la muncă, dacă sunt profesor. Îi zic că nu, îi explic că sunt în managementul unei organizaţii. Îmi zice că poate o pot ajuta cu afacerea ei. Sigur, îi zic, cu plăcere, vin într-o zi să vorbim. Îmi mai spune şi că îi trebuie bani fiindcă vrea să o trimită la școală pe fata asta (mi-o arată) și pe băiatul ăsta. Sunt copiii unei surori de-a ei care a murit. Jennet are 27 de ani și nu este căsătorită.

Ieri am mers să vorbesc cu ea. Cu întârziere, pentru că am fost mahmur dimineață. Am întrebat-o la ce anume are nevoie de ajutor. Mi-a zis că nu știe. Mi-a povestit cum a crescut afacerea. La început au avut doar o cămăruță mică din lut care mai e și acum acolo şi în care își practică meseria de coafeză. Se numește "God Blessed Hands”. Apoi au construit magazinul. Cu câteva săptămâni înainte să vin eu, au început cu mâncarea. Pare să meargă bine afacerea. Îi explic că trebuie să se gândească în perspectivă, că zona se dezvoltă, că sunt multe case în construcție în apropiere. Case mari, oameni bogați care vor vrea să vină la un restaurant și vor putea să plătească 2 sau 3 cedi pe mâncare. Ea vinde acum cu 50 de pesewas o porție,  preț comparabil cu cele mai ieftine localuri din oraș. Îi pun câteva întrebări să văd cum îi merge afacerea. Nu știe nimic. Nu știe câtă marfă are pe stoc, nu știe nici măcar cât vinde într-o zi. Nu ține registre. Pur și simplu gătește, vinde, mănâncă și ea și cei care o ajută. Majoritatea, dacă nu toți, sunt membri ai familiei extinse. Jennnet are vrea să înceapă să vândă niște produse pentru întreținerea părului, activitate legată de meseria pe care o știe. Dar ca să înceapă asta are nevoie de vreo 3.000-3.500 de cedi (6.000-7.000 de lei) care e o sumă foarte mare aici. O întreb dacă nu poate lua împrumut de la bancă, dar zice că-i e teamă.

M-am hotărât ce pot să fac pentru ea, pentru început. O să-i printez pe computer un registru de încasări și plăți ca să urmărească zilnic câți bani rulează şi să-și facă o idee cât câștiga. Poate că dacă face asta o să aibă apoi curaj să ia bani de la bancă, știind cât poate să plătească rată.

Cum stăteam ieri de vorbă, am întrebat-o unde locuiește. Mi-a arătat direcția și m-a invitat să merg să văd. Asta a fost ieri. Azi la 12 am fost invitat la ea acasă, să-i văd casa și să-i întâlnesc familia. Am acceptat invitația foarte încântat, fiindcă eram convins că stă într-o casă tradițională.  M-am dus cu bicicleta până la Agric, o instituție care ține de Ministerul Agriculturii și a venit ea cu motocicleta să mă ia de acolo. Am urmat-o pedalând prin soarele puternic, pe drumul nepietruit, apoi pe o cărare la stânga, printre loturi cultivate cu porumb și milet mai înalte decât mine. Am ajuns la casa familiei ei. Am văzut nenumărate astfel de locuințe pe dinafară, dar nu am intrat niciodată într-una. Termenul pe care-l folosim în engleză nu este house (casă), ci compound (complex), o curte cu mai multe clădiri, dar care sunt legate între ele. Compound nu are o traducere literală în română, dar este un termen potrivit ca să descrie locuințele acestea ghaneze. Pe dinafară vezi doar ziduri de pământ, mai înalte decât un om, așa că nu știi ce va fi când intri în curte. Zidurile sunt fie pereții caselor, fie gard. Toată locuința adăpostește o familie extinsă, frați, verișori, de obicei pornind de la un tată, cap de familie. Pe măsură ce familia crește, casa se extinde cu alte și alte încăperi. Uneori, două camere sunt construite lipite una de cealaltă, alteori individuale. Dar întotdeauna sunt legate de celelalte prin ziduri, crescând suprafața locuinței și transformând-o într-un mic labirint. Intrarea în complex se face printr-o singură poartă, care la Jennet e făcută din tablă.

Când am intrat în curte cu bicicleta, doi câini au venit lătrând. Jennet i-a trimis într-o zonă mai îndepărtată a curții. O fată de cel mult 14 ani tocmai venea de la cișmea cu un lighean mare de plastic plin cu apă, adus pe cap. Trebuie să fi avut vreo 20-25 de litri. Majoritatea adulților de la noi ar duce așa greutate cu dificultate. De copii nu mai zic. Mai ales că apa se mișcă și modifică echilibrul ligheanului. Eu am fost impresionat și m-am gândit să o ajut, dar Jennet i-a ținut ușa ca să treacă și atât.  Am intrat în cămăruța lui Jennet. O căsuță mică din pământ, cu acoperiș de tablă. Două camere lipite una de cealaltă. Încăperea în care m-a primit, cea de la intrare, arată ca un fel de verandă mică, din care se intră în dormitor. Dormitorul are o fereastră micuţă spre verandă, dar nu are ferestre spre exterior. În verandă, două scaune din plastic și un taburet mic, tot din plastic, o măsuță şi o canapea îngustă. Un fir întins pe care sunt câteva haine la uscat, inclusiv un sutien. Jennet nu le-a luat de acolo știind că vin eu.

Camera fratelui ei pare identică, verandele sunt însă separate printr-un zid de un metru, astfel încât se vede dincolo, dar ca să intri ar trebui să ieși și să intri pe cealaltă ușă. Fratele ei e plecat în Kumasi, așa că ea stă singură aici. Aș fi curios să văd cum arată dormitorul, dar fiindcă am venit bărbat singur în vizită la ea, femeie singură, mă gândesc că nu e potrivit să întreb dacă pot să mă uit acolo.

Acoperișul e din tablă pe o structură simplă de lemn, fără nici un fel de izolație sau dublură. Din când în când se aud pocnituri din cauza dilatării tablei sub razele soarelui. Pe pereţi văd o rețea electrică aparentă, cu firele mascate frumos, într-un pat de plastic alb, dar îmi spune că încă nu e conectată casa la electricitate. Mă așez, iar Jennet îmi arată pozele ei. Poze de când și-a făcut ucenicia de coafeză şi până când a avut şi ea ucenice mai târziu. Când se termină ucenicia au un ritual ciudat: ucenica stă în genunchi, iar maestra stă în spatele ei și îi toarnă talc pe gât și pe umeri. Ăsta e un fel de simbol al eliberării din ucenicie. Și apoi vezi poze cu o femeie veselă care are umerii, gâtul și bărbia albe de la talc. Arată caraghios. Îmi mai arată poze de la construcția „salonului” ei de coafură, poze cu diverși voluntari care au mai fost pe aici și s-au împrietenit cu ea. Îmi spune de casa aceea, construită de tatăl ei care nu mai trăiește. Tatăl ei a avut 6 neveste. O întreb cum așa, fiindcă știam că musulmanii au voie să aibă doar 4 neveste, iar Jennet e creștină. Îmi zice că da, dar tatăl ei nu era musulman, iar ghanezii au voie să-și ia 6 neveste. Asta înseamnă că tatăl ei nu aderase la vreo religie nouă, ci rămăsese parte a religiei și culturii tradiționale. O cheamă înăuntru și pe o altă femeie tânără de acolo, care are un bebeluș mic de 2-3 luni. Femeia stă 2-3 minute, mă salută şi apoi pleacă. După ce terminăm cu pozele, Jennet merge să-mi aducă de mâncare. Rămas singur, mă uit prin fereastră la doi copii care se joacă cu un telefon vechi, cules cine știe de pe unde. Unul pune receptorul la ureche și zice Hello. Eu îi răspund din casă Hello! Copiii cred că nu m-au văzut venind, așa că sunt intrigați și amuzați de răspunsul meu, se uită la mine mirați prin geam și râd.

Jennet îmi aduce apă să mă spăl pe mâini și mâncare. Un vas cu TZ (o fiertură din făină de porumb și cassava) și un bol cu okro stew, o tocăniță din okro și alte vegetale. Nu mă încântă mâncarea cu okro, fiindcă atunci când e fiert face ca toată tocana să devină alunecoasă. Mănânc cu mâna, nu cer tacâmuri. Findca așa se mănâncă în Ghana și fiindcă probabil nici nu are tacâmuri. Jennet nu adus mâncare şi pentru ea. Zice că mănâncă și ea cu mine, dar nu mănâncă. În Ghana nu ar fi neobișnuit să mâncăm din același bol. Eu i-am adus o sticlă mare de Coca Cola, cred că băuturile carbogazoase sunt foarte apreciate de ei, fiindcă sunt scumpe. Cam cum era la noi pe vremea comunismului, era un mic lux să bei suc carbogazos.

Se face ora două, ne pregătim să plecăm. Jennet îmi zice că pot să merg și în partea cealaltă a curții, să salut pe toată lumea. O întâlnesc pe prima soție a tatălui ei, schimbăm saluturi în fra-fra, apoi intru într-o altă cameră să salut. Înăuntru sunt două femei tinere. Una cu o fetiță de vreo 3 ani, cealaltă e cea cu bebelușul, pe care o mai văzusem. Îi fac niște poze fetiței, care pare să se teamă de mine. Îmi amintesc din cărticica despre Ghana pe care am citit-o că aici oamenii cred că după ce mor se fac albi și uneori copiii se tem de albi crezând că sunt fantome. Ha,ha... ca la noi când speriem copiii cu "Omul Negru”, dar aici e "Omul Alb”. Însă fetița e prea mică să se teamă de așa ceva, probabil e doar speriată fiindcă sunt străin și arăt ciudat. O întreb și pe cealaltă femeie dacă o pot fotografia. Tocmai își alăpta copilul, dar nu are nici o problemă să fie fotografiată în timpul ăsta. Aici femeile își alăptează copiii peste tot: în public, la ședințe, pe stradă, toată lumea privește asta ca pe ceva natural. Iar copiii sunt adorabili, aș putea să le fac 100 de poze la fiecare.

Am plecat împreună cu Jennet, ea pe motocicletă, iar eu pe bicicletă lângă ea. Apreciez să văd că poartă cască, majoritatea ghanezilor merg pe motociclete cu capul neprotejat. Iar mulți conduc fără permis. Ne despărțim când ajungem la drumul asfaltat, ea merge să-şi viziteze un frate undeva în apropiere. Tot restul zilei m-am gândit la diferențele majore dintre modul de viață de aici și de acasă. Cred că oamenii de aici sunt cu vreo 100 de ani în urma noastră în ceea ce privește stilul de viață.

 

Două dintre victimele accidentului feroviar produs în urma cu 2 zile în Rusia erau oficiali de rang înalt. Iată ce anunţă anchetatorii ruşi, după confirmarea ipotezei unui atac terorist. Guvernatorul din Sankt Petersburg, Valentina Matvienko, a declarat pentru agenţia Interfax ca printre morţi figurează directorul fondului pentru rezerve de urgenţă, Boris Evstratikov, şi fostul senator Serghei Tarasov.

Oficiali ai parchetului rus au confirmat că la locul tragediei au fost descoperite resturile unui dispozitiv exploziv. Directorul serviciilor de securitate ruse (FSB, fost KGB), Aleksandr Bortnikov, a afirmat la rândul său că bomba avea o putere echivalentă cu cea a şapte kilograme de TNT.

Nici o revendicare credibilă nu a fost anunţată până la această oră, însă ministrul rus de Interne, Raşid Nurgaliev, a dat asigurări că poliţia dispune de indicii. "Primim multe informaţii, orice informaţie este importantă şi stabilim protrete-robot. Avem indicii precum că mai multe persoane au participat" la atentat, a declarat el, potrivit RIA Novosti. "Vreau să spun că există multe elemente care pot indica direcţia de urmat pentru soluţionarea acestei crime", a adăugat ministrul. Pe de alta parte, Directorul căilor ferate ruse a afirmat că un al doilea dispozitiv exploziv nu a funcţionat corespunzător şi a fost descoperit în apropierea liniei ferate.

În total, cel putin 100 de persoane au fost rănite şi 18 disparute în accident. Circumstanţele dramei amintesc de explozia care a dus la deraierea trenului Nevski Express în august 2006, când au fost rănite 60 de persoane.

Teaser: 

Două dintre victimele accidentului feroviar produs în urma cu 2 zile în Rusia erau oficiali de rang înalt. Iată ce anunţă anchetatorii ruşi, după confirmarea ipotezei unui atac terorist. În total, cel puţin 26 de persoane au murit vineri, după ce 4 vagoane ale trenului de mare viteză Moscova - Sankt Petersburg au deraiat. Oficiali ai parchetului rus au confirmat că la locul tragediei au fost descoperite resturile unui dispozitiv exploziv.

Zona: 
Internaţional
Categorie: 
Politică

 

Click aici pentru alte galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citiţi aventurile lui Ionuţ, voluntar în Ghana, actualizate în fiecare luni şi vineri.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.