Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Despre avantajele de a fi "solemia" în Ghana

Ziua 46 : joi 26 iulie.

Sunt sănătos, nu am malarie !

Azi mi-am făcut testul de malarie. Leela m-a dus dimineață la clinica Asakunde, pe drumul spre Bongo. O clădire cu un etaj, ai putea să treci liniștit pe lângă ea şi să nu ai idee că e spital. Am așteptat câteva minute ca să-mi facă registratorul o fișă de pacient. Fișa e într-un carnet tipărit pe hârtie proastă, care e refolosit. Adică au dat cu corector peste numele fostului pacient. Leela îmi zice, râzând "sper că nu a fost a unuia care a murit”. Am plătit 5 cedi pentru înregistrare. 

De acolo m-am mutat câțiva metri, la o măsuță care e afară, la intrarea în clădire, sub o logie, unde e organizată recepția. O asistentă medicală și un bărbat care nu e îmbrăcat ca un cadru medical stau la măsuță. Mi-au luat tensiunea și m-au cântărit. Am exact 100 de kilograme. Măcar asta-i o  veste bună, de mult voiam să slăbesc sub 100 de kilograme. Însă probabil sunt și deshidratat, iar cântarul e unul mecanic, nu știu câtă acuratețe are. Mi-au notat numele și câteva date în registru și mi-au luat fișa. Asistenta mi-a zis să merg după ea. Am intat în clădire și am mers pe un coridor scurt, spre stânga, la capătul căruia e un cabinet de consultații. A intat acaolo fără mine. Am putut să văd că e o încăpere foarte mică cu un medic și un pacient în fața lui. I-a dat fișa mea medicului și i-a zis în limba lor ceva în care a menționat "solemia". Apoi a ieșit, mi-a zis să aștept acolo și a plecat.

În fața mea mai sunt vreo 5-6 persoane, dintre care cel puțin 3 femei cu copii în brațe. Nu am chef să mă așez, dar ceilalți mă tot îndeamnă să merg pe un scaun liber și n-am chef să le tot zic că nu vreau să stau. Oricum, încă mă simt slăbit și va trebui să aștept. Leela e așezată și mă așteaptă afară. Mi-e groază că trebuie să stea după mine. Oamenii se mai uită curioși la mine. Suntem probabil câteva zeci de albi în Bolga, dar încă nu suntem o curiozitate pentru localnici. În fra-fra cuvântul pentu om alb e ”solemia”. Îl auzim mereu, oamenii îl folosesc să ni se adreseze. Copiii ne strigă în fiecare zi pe stradă, când trecem pe lângă ei. Strigă " Solemia!”, întorci capul spre ei și îți zic încântați "Hello!” zici hello înapoi și imediat alt copil îți zice "Hello!”. Dacă ai răbdare, poți să repeți Hello-ul de 5 ori în același loc, ei nu se plictisesc. Mi s-a întâmplat ca un copil mai mărișor să mă strige în engleză "a white man!”. Acum sunt așezat la  clinică, sunt oameni care se plictisesc așteptând și e normal să se uite la mine.  Pleacă pacientul care era în cabinetul medicului, acesta spune ceva ce eu nu aud și toți îmi fac semn să merg înăuntru. Mă simt puțin vinovat că mă bag în față, dar nu destul ca să nu profit de ofertă. Însă cei de pe banca de așteptare nu sunt agasați, ci, dimpotrivă, îmi zâmbesc. E bine să fii solemia în Ghana! Nu, nu mă simt discriminat. Cabinetul unde intru, o cămăruța de vreo 2 x 2 metri pătraţi, e probabil doar pentru triaj. Medicul îmi zâmbește, mă întreabă care-i problema. Îi spun ce am pățit și că vreau un test de malarie. Vrea să-mi facă și test de febră tifoidă, dar îi zic că nu-s nici 3 luni de când m-am vaccinat, așa că mă lasă doar cu testul de malarie. Îmi dă fișa și mă trimite la celălalt capăt al aceluiași coridor. Aici plătesc 3 cedi pentru test și abia apoi intru în laborator. Asistentul mă înțeapă în deget cu un ac mic, special, de unică folosință, pe care îl aruncă la coș după aceea, spre ușurarea mea, fiindcă aveam emoții în legătură cu respectarea normelor de igiena. Îmi întinde o picătură de sânge pe o lamelă microscopică, îmi dă un tampon pentru deget și îmi zice că mă sună când e gata testul. În mod normal ar putea să mi-l facă în câteva minute, dar nu este curent electric. Mă salut cu ei în fra-fra, ceea ce-i bucură foarte tare.

Salutul aici e un întreg dialog. Zici Blika pentru bună dimineața, Wontenga pentru bună ziua (după amiază de la 12 până pe la vreo 3) și Zanyure pentru bună seara. Ei răspund Na Baa, care nu știu ce înseamnă, e răspunsul la salut. Apoi te întreabă... La amwane? (ce faci, cum ești) și răspunzi... La ansom! (sunt bine). Ei zic un Ahaaa, cum am zice noi când am înțeles ceva ce ni s-a explicat, dar la ei are altă conotație. Eventual îi întrebi înapoi cum sunt ei sau mai întrebi Tuma amwane? (Cum e munca), la care răspunzi tot La ansom. Apoi îți zic, în engleză, You are welcome! Și trebuie să le răspunzi Thank you! Abia apoi poți să începi să vorbești cu ei.

Dialogul ăsta se întâmplă și dacă trec pe stradă pe lângă oameni care stau în apropiere, chiar dacă mergem în direcții diferite. Dacă merg fără să-i salut, se întâmplă să nu-mi zică nimic, dar dacă vreau să salut, trebuie să zic și La amwane și La ansom. De cele mai multe ori am impresia că mă testează cu saluturile lor, să vadă dacă știu să răspund și se uită la mine curioși să audă dacă zic ce trebuie. Și uneori, dacă am răspuns, îmi dau următorul test, mă mai întreabă ceva, să vadă dacă știu și răspunsul ăsta. De obicei nu-l știu, îi întreb ce înseamnă, repet după ei, dar uit imediat. Nu mă interesează să învăț fra-fra, e o limbă folosită doar în zona asta. Dacă mergi 20 de kilometri mai încolo, deja e alt dialect. Dacă mergi la Tamale sau la Wa, e cu totul altă limbă. Sunt peste 60 de limbi și dialecte în Ghana.

Merg cu Leela la birou. Mai târziu, după ce a venit curentul, primesc un telefon și mi se spune că e gata testul, să merg după rezultat. Dar nu-mi zice dacă e bun sau rău, îmi închide telefonul. Leela a plecat, dar e în zonă Ellie care mă duce cu motocicleta până la clinică să iau rezultatul. E negativ. Sunt sănătos. Sau mă rog, n-am malarie. Ellie m-a dus înapoi la birou și ne-am luat rămas bun, fiindcă pleacă în Anglia, în concediu, pentru o lună. Dacă tot n-am malarie, pot să plec mâine la Wa. Mergem cu mai mulți voluntari, pentru cheful de adio al lui Pegi, o canadiancă pe care am cunoscut-o și eu acum câteva săptămâni, când a venit la cheful lui Helen și la workshop-ul pentru voluntari.

Click aici pentru alte galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citiţi aventurile lui Ionuţ, voluntar în Ghana, actualizate în fiecare luni şi vineri.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.