Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Moto training

Ziua 52 : miercuri 1 august.

Învăţ să merg pe motocicletă.

Ieri a fost o zi pe care am aşteptat-o demult. V-am mai povestit despre demersurile pe care le-am făcut împreună cu voluntarii pentru ca organizaţia să-mi dea o motocicletă. Până la urmă am primit răspuns pozitiv. Dar, ca să-mi dea motocicleta, trebuie să fac training. Apoi o să primesc de la Drivers and Vehicle Licencing Authority (DVLA) permis de conducere. Şi apoi o să primesc motocicleta. Mai e puţin până atunci, dar azi sunt încântat că mă urc pe motocicletă şi învăţ să o conduc.

Trainingul durează, de obicei, 5 zile. Fiindcă eu am fost plecat la Wa, îl începem doar marţi. Iar joi o să lipsesc din nou, fiindcă o să organizăm JIM-ul meu, Joint Introductory Meeting. Deci eu o să am parte de 3 zile de training în loc de 5. Nu-i nimic, mă prind repede, sunt talentat :)) Am mers până acum pe motocicletele lui Liz şi Leela. Puse cap la cap distanţele pe care le-am parcurs poate că ajung la vreo 5 kilometri. Dar asta a fost fără training şi m-am descurcat.

La training suntem doar doi învăţăcei, eu şi Carmel, o voluntară din Wa.

Dar avem 3 traineri: Baba, care printre altele e administratorul motocicletelor în cadrul VSO, Dan, care e trainer autorizat şi are un atelier de reparaţii motociclete cu care VSO are contract permanent şi Helen, reprezentanta voluntarilor.

Primesc o motocicletă mare, ca şi a lui Damien, Lifan GF125. Toate motocicletele pe care le au voluntarii sunt de 125 de centimetri cubi. Dar Lifan-ul e mai mare decat Yamaha pe care am mai condus-o când m-au lăsat fetele să urc pe motocicletele lor. În prima zi învăţăm proceduri elementare: pornire, schimbare viteze, frână, pornire spre dreapta sau spre stânga, în cazul în care oprim într-o intersecţie. Facem exerciţii pe un teren mare de fotbal care e amenajat în apropiere de centru şi de biroul LCD, Ramsey Sports Stadium. Dar nu este iarbă pe teren, deci nu stricăm nimic. Facem opt-uri tot mai strânse, ca să învăţăm să controlăm motocicleta, până când reuşim să le facem între barele de la porţile terenului de fotbal. Motocicletele au viteze şi ambreiaj, ca şi maşinile. O poziţie neutră, viteza 1 care e mai mult pentru pornit motorul, apoi se urcă până la viteza a cincea. Azi n-am ajuns în viteza a cincea (vreo 40-50 km/h), e prea la început. După vreo doua ore de învârtit în jurul cozii pe lângă porţile de fotbal şi printre copacii din apropiere, decidem că şi eu şi Carmel suntem foarte buni la ceea ce facem şi îi zicem lui Baba să ne ducă pe un traseu care în programul normal de 5 zile de training este prevăzut pentru ziua a doua. Baba e de acord că suntem pregătiţi pentru asta, aşa că mergem la Bongo.

În urmă cu vreo trei ani am mai fost pe motocicleta lui Miță, un prieten cu care jucam baschet. N-am condus-o eu, dar m-a plimbat el puţin prin Cluj. Are o Aprilia, cred că de 115 CP, care atunci când accelera, dacă nu mă ţineam bine, rămâneam în urmă! De atunci mi-a plăcut ideea cu motocicleta. Dar acum, când conduc eu, e mult mai mişto. Chiar dacă merg cu 30 de km/h, pe o motocicletă cu cilindree mică.

Mergem la Bongo pe un drum nepietruit, printre culturi de porumb şi mei, printre câmpii verzi şi frumoase, pe lângă Veer Dam, unde n-am mai fost din primul weekend petrecut la Bolga, printr-o zonă cu pietre mari care par uneori aşezate cu mâna. Din când în când trebuie să avem grijă să ocolim câte o capră sau oaie care e legată pe marginea drumului. În Bongo ne oprim şi bem un suc. Mă dor umerii, fiindcă am ţinut prea crispat ghidonul.

Mergem spre Bolga pe alt traseu, intrăm pe un drum asfaltat pe care mergem şi cu viteza a patra. Se înnorează brusc şi începe să plouă, aşa că ne oprim şi ne adăpostim pe veranda unei mici construcţii care e destinată probabil să fie un magazin, dar unde nu e nimeni acum. Când se potoleşte ploaia pornim grăbiţi spre Bolga, sperând să nu înceapă din nou. Dar ploaia nu ne iartă. Toarnă cu găleata.

La viteza de 30-40 de km/h picăturile de ploaie aterizează dureros pe piele. Apa curge pe viziera căştii şi nu văd mai nimic. Din când în când trebuie sa frânez brusc fiindcă văd târziu o groapă sau fiindcă mă apropii prea tare de Baba, care e în faţa mea. Când frânez prea brusc şi blochez roata din spate, aceasta alunecă şi duce motocicleta în lateral. Am în spate rucsacul, în care am laptop-ul, fiindcă speram să ajung să lucrez ceva astăzi. Acum mi-e teamă că intră apa în rucsac şi mi-l strică. La o intersecţie unde oprim să dăm prioritate, Carmel nu poate să controleze greutatea motocicletei când aceasta se înclină puţin şi cade. A mai căzut de vreo 3 ori azi. Nu e grav, nu a căzut fiindcă nu ştie să conducă, ci fiindcă motocicleta e grea şi ea e mică şi nu are forţă să o ţină atunci când opreşte şi pune piciorul jos. Dar de data asta e mai rau, fiindcă a căzut în mijlocul unei bălţi. Oricum, suntem cu toţii uzi leoarcă, dar e tragicomic să o văd pe Carmel prăvălită în baltă.

Miercuri am făcut un alt traseu, drumul spre Tongo, unde am fost deja de câteva ori cu Damien şi cu Leela. Sunt încântat să fac traseul ăsta pe motocicleta mea. Mai mult, depăşim biroul GES unde mergem noi la serviciu şi urcăm pe un deal pe care localnicii îl consideră sacru, spre satul Tengzuk, un loc incredibil de frumos. O să revin aici, cu siguranţă. La întoarcere, la intrarea în Bolga, Baba accelerează şi face semn către Carmel să accelereze şi ea ca să prindă culoarea verde a semaforului. Era clar forţat, au trecut pe roşu, iar eu, fără să gândesc, m-am dus după ei. Din lateral, un autobuz a început să se mişte şi a trebuit să-l ocolesc. Nu am fost în pericol, dar manevra pe care am făcut-o a fost riscantă şi prostească. Baba şi-a declinat complet responsabilitatea, mi-a zis că el a accelerat şi i-a spus şi Carmelei să accelereze, că ei au trecut pe verde, dar eu nu trebuia să trec pe roşu. Nu e adevărat, şi ei au trecut pe roşu. În plus am mers toată ziua în coloană, el a fost în faţa mea şi am făcut tot timpul ce a făcut şi el. Sigur, trebuia să gândesc cu capul meu şi să opresc, dar m-am dus ca oaia după el. Ehh, n-are rost discuţia, fiindcă el nu înţelege că a greşit. După ce mâncăm mergem să ne înveţe Dan câteva noţiuni elementare de mecanică: verificare ulei, schimbare bujii. Apoi mergem vreo jumătate de oră prin oraş să ne învăţăm cu traficul.

Mâine nu merg la training, merg la birou pentru JIM. Sper să se mai clarifice rolul meu în organizaţia asta :)

 

Click aici pentru alte galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citiţi aventurile lui Ionuţ, voluntar în Ghana, actualizate în fiecare luni şi vineri.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.