Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


În Ghana totul se poate schimba

Ziua 53 : joi 2 august.

Stabilirea obiectivelor mele profesionale.

Joi dis-de-dimineaţă am pornit spre birou, de unde trebuie să plecăm în grup, cu maşina, la Tietaar, un restaurant unde urma sa facem JIM-ul. Ocazie importantă, mi-am călcat cămaşa şi mi-am luat pantaloni cu dungă. De când sunt aici, pentru că transpir mult port pantaloni de in şi cămăşi pe care nu le calc decât dacă-s foarte mototolite, dar azi e o zi specială, m-am făcut fercheș.

Am mai scris, dar zic din nou: JIM este Joint Introductory Meeting, un atelier unde sunt invitaţi toţi cei care lucreaza cu mine ca voluntar sau care au un interes direct în munca mea. Scopul este de a revizui obiectivele mele pentru perioada în care sunt plasat ca voluntar şi de a le adapta la situaţia actuală, dat fiind că obiectivele au fost scrise cu cel puţin 6 luni înainte. Ehh, am descoperit că ale mele au fost scrise cu vreo 2 ani sau mai mult înainte şi au fost preluate mereu cu copy-paste.

Am invitat-o pe Jackie, care e singura voluntară pe poziţie similară cu a mea. Ea e în Tamale, dar a fost drăguţă şi a venit în Bolga pentru JIM-ul meu. Miercuri seară, după training, am mers la cină cu ea, i-am descris cum văd eu desfăşurarea JIM-ului şi i-am cerut feed-back. Mi-a zis că e ok cum m-am gândit eu, mi-a mai dat câteva mici idei şi sfaturi, am mâncat pizza (mare raritate aici şi foarte scumpă. Pentru o pizza care la noi ar fi cel mult de dimensiune medie, plătim 20 de cedi, cam 38 de lei, dar e o delicatesă fiindcă are şi brânză, aşa că ne respectăm câteodată).

Printre altele, Jackie mi-a spus că Eric e dificil şi nu acceptă ajustări la obiective, deşi au fost scrise cam cu picioarele acum vreo 2 ani, însă acesta nu e un motiv de îngrijorare, fiindcă după JIM, dacă eu şi organizaţia mea găsim că altceva e mai relevant decât obiectivele stabilite, pot să fac altceva. Acum, când scriu, râd de unul singur de organizarea de aici. Oricum, discuţia cu Jackie m-a ajutat mult fiindcă mi-a confirmat că ceea ce am eu în cap e rezonabil. În plus, Jackie e o persoană specială cu care am comunicat cu uşurinţă şi deschidere din primul moment când ne-am întalnit la Tamale, când am sosit în Ghana şi îmi place să discut cu ea.

Ieri am trecut pe la birou şi am discutat cu Sam, care mi-a zis că cei de la VSO nu vor să plăteasca pentru JIM, deşi de obicei ei făceau plăţile astea. Deja îmi spusese de săptămâna trecută că trebuie să reducem câţiva de pe listă fiindcă VSO a zis că-s prea mulţi invitaţi. Asta e şi părerea mea, dar Sam mi-a zis să invit atâţia. După mine, o întâlnire de vreo 3 ore n-ar trebui să coste nimic, poate nişte cafea, ceai şi biscuiţi, dar aici, dacă inviţi oamenii la o întâlnire trebuie neapărat să le cumperi mâncare de prânz.

Dis-de-dimineaţă ajung la birou şi Sam îmi spune că nu mai mergem la Tietaar, ci facem întâlnirea în “centrul de resurse” al GES, în clădirea unde avem noi birouri. Centrul de resurse e o sală nu prea mare de întâlniri, prost dotată şi cu ferestre lipsă. Motivul acestei schimbări este că dacă aducem mâncare la pachet aici o sa fie mai ieftin decât la restaurant. Nu e nici o problemă, important e să ştim ce vorbim când suntem acolo.

Au venit Gilbert şi Ubald de la VSO, Eric n-a venit, plus un alt Gilbert de la GES Tongo în locul directorului, Leela, Abbie şi Jackie care sunt voluntare, Sam şi Bash de la Link. N-o să vă povestesc toate detaliile tehnice despre obectivele mele şi despre întâlnirea asta. Dar sunt mândru că am reuşit să respectăm timpul din agendă aşa cum l-am planificat, iar întâlnirea a început la timp. E prima dată când se întâmplă asta de când sunt în Ghana. Sam a avut impresia că a modderat el întâlnirea şi mi-a cerut feedback (a se citi laude) despre modul în care a facilitat el întâlnirea. I-am zis că a fost foarte bine şi i-am mulţumit, dar de fapt eu am facilitat singur întâlnirea. El a spus cuvintele de bun venit şi a mai avut vreo 2-3 intervenţii, însă n-a fost în stare să articuleze de ce au avut nevoie de un voluntar aşa că l-a pus pe Bashiru să zică el.

Sunt mulţumit, Ubald şi Eric au fost flexibili, am reformulat obiectivele într-un mod care are logică. Nu e treabă pentru un an ce scrie acolo, nici măcar pentru 6 luni, dar cu siguranţă o să mai am de facut alte lucruri pe lângă. Printre altele, Jackie a zis că cei de la Isodec, organizaţia unde lucrează ea, vor un training pentru staff-ul lor şi putem să facem traningul acela împreună. Mi-ar plăcea să fac asta, am mai făcut câteva traininguri şi sunt sigur că am destulă ştiinţă ca să-i învăţ ceva pe ghanezi. Pe de altă parte, Jackie are multă experienţă şi o să învăţ câte ceva de la ea cu ocazia asta. Abia aştept!

După ce s-a împrăștiat trupa, m-am pregătit să merg la grupa de la training. Teoretic, în dimineața aceasta ar fi trebuit să mergem la DVLA (Drivers and Vehicle Licencing Authority) să ne luăm permisele de motocicliști. Fiindcă eu nu m-am putut duce, am stabilit că vom face asta vineri, așa că ceilalți vor merge azi la Paga, unul din locurile cele mai interesante pentru turiști, fiindcă au lacuri cu crocodili. Vom merge mâine la DVLA. Câtă vreme o să am motocicletă, o să pot să merg și singur la Paga. Oricum, în fiecare dimineață de training văd peste drum de garajul unde lăsăm motocicletele niște vulturi pleșuvi care îmi amintesc de Cartea Junglei, așa că mă gândesc că am văzut și eu niște păsări exotice cu ocazia trainingului de motocicletă.

 Înainte să plec, Leela îmi zice să mai stau la birou fiindcă vine Lambert să ne filmeze. Lambert e jurnalist, în principal la radio în Bolga, dar face și corespondențe TV pentru unul dintre cele mai importante posturi de televiziune naționale. Suntem în perioada de doliu în memoria președintelui John Atta Mills, care a murit pe 26 iulie. Pe toate canalele media toată lumea prezintă condoleanțe, așa că Lambert s-a gândit să facă un reportaj scurt și inedit, cu niște albi care prezintă condoleanțe pentru Mills.

Așa că Leela ne cheamă pe toți albii pe care-i găsește în apropiere ca să îl ajutăm pe Lambert cu reportajul. Vine și Helen de la trainingul de motociclete, ajunge și Lambert cu echipa lui de filmare, ne aliniază și ne pune să zicem ceva pozitiv în memoria răposatului. Leelei îi vine să râdă, așa că tăiem prima filmare. Oricum zice ceea ce i-a cerut Lambert să spună. Helen n-o să vorbească nimic, așa că mai rămân eu să le spun că-s impresionat de modul în care omul, deși bolnav, și-a făcut treaba de președinte până în ultima zi. Nu cred o iotă din ce spun, dar dacă ne-a rugat Lambert, care-i băiat bun, n-o să-mi cadă limba. Am zis eu minciuni mai importante în viața mea. La sfârșit, zicem toți trei un cuvânt pe care l-am uitat deja și ridicăm o mână. Așa se prezintă condoleanțele aici.

Apoi Helen îmi dă vestea cea proastă: Baba a vorbit la DVLA, a aflat că s-a schimbat de curând legea și nu se poate să primim permis local de conducere dacă nu am stat cel puțin un an în Ghana. Putem conduce cu permis internațional de conducere, dar eu n-am. Mai spre seară o să ne întâlnim cu directorul de la DVLA, care ne ține o prelegere despre cum să conducem și o să discutăm cu el. Am permisul meu românesc, perfect valabil în Europa și cu care am condus și în America, așa că sper să îl conving că e valabil și în Ghana. Dacă nu, trebuie permis internațional. Carmel are permis internațional și omul zice că-i bun, deși permisul este pentru mașini, nu pentru motociclete. Sunt tare demoralizat, fiindcă mâine ar fi trebuit să plec cu motocicleta acasă, iar acum nu o mai primesc. Mai am o mică speranță, firavă și cu o aripă ruptă, că o să pot să obțin permisul de acasă, fără să zbor până în România pentru asta. 

Viața în Ghana e flexibilă: azi am avut o întâlnire pe care am așteptat-o de o lună întreagă ca să clarific niște obiective pe care pot să le schimb dacă vreau și am aflat că ce a funcționat pentru toți voluntarii de până acum în privința permisului de motociclist nu mai funcționează și pentru mine.   Adorm cu gândul amar-optimist că o să-mi obțin permisul internațional, chiar dacă o să mă coste un sac de bani curierul rapid.

Până una-alta, mâine merg la Paga, conduc motoicleta și văd crocodilii, fiindcă ceilalți nu s-au mai dus astăzi fără mine.

 

Click aici pentru alte galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citiţi aventurile lui Ionuţ, voluntar în Ghana, actualizate în fiecare luni şi vineri.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.