Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O săptămână liniştită

Ziua 63 : duminică 12 august.

N-am mai scris de mai bine de o săptămâna.

Azi stau şi lenevesc. Mă refac, aseară am fost la petrecere. Liz - o voluntară din Kenya care e aici cu soţul ei, Rogier, un olandez - a organizat aseară o petrecere ca să sărbătorească un an de la căsătoria lor. Florile din curtea noastră par să reziste toată vara, mai exact tot anotimpul ploios, asa că am făcut pentru Liz un buchet “de mireasă”, care la sfârşitul chefului a ajuns să fie aruncat pentru domnişoarele de la “nuntă”. Doar că a nimerit în ventilator la prima aruncare şi până la urmă a ajuns smotocit rău de tot. Liz a dorit să facem o petrecere unde să ne îmbrăcăm de gală, aşa că a anunţat în sms-ul cu invitaţia că ne aşteaptă în ţinută formală. Eu am luat-o în serios şi am purtat cravată.

În cursul serii am avut o discuție interesantă cu un ghanez care m-a văzut că dau câinilor oasele de pui. M-a întrebat de ce nu mănânc oasele. Prima dată am crezut că glumește, dar el tocmai mânca oasele de la bucata de pui pe care o terminase, deci nu glumea. Știam că ghanezii mănâncă tot ce e pe oase, că unii mănâncă și capetele de pește, dar nu știam că mănâncă și oasele. Îmi zice că ei nu dau oase câinilor ca să nu se obișnuiască cu gustul de carne și că dentiștii lor îi sfătuiesc să mănânce oase fiindcă au calciu și le întăresc dinții. Despre câini, a nimerit-o în cazul de față. Se pare că cei doi căței ai lui Liz, drăguți și în aparență pașnici, mănâncă găinile vecinilor.  Într-o zi au atacat și o capră, dar i-a oprit Liz înainte să o muște. Aici toate animalele umblă singure și complet libere pe stradă: vaci, oi, capre, găini. Câinii sunt puțini, fiindcă atunci când nu îi țin ca și câini de pază, ghanezii din partea asta a țării îi consideră o delicatesă și îi mănâncă. Iar în ceea ce privește asimilarea calciului din oasele mâncate, mă îndoiesc că asta e ceea ce face dinții celor de aici atât de frumoși și de sănătoși, dar cred că oamenii sunt obișnuiți să nu piardă nici o sursă de nutriție: oasele, coaja de mango pe care noi o aruncăm, etc.

N-am mai scris de mai bine de o săptămâna, așa că trebuie să vă țin la curent cu ce s-a mai întâmplat.

Miercuri dimineață am aflat că a fost spartă casa lui Ellie.  Ellie stă singură, iar acum e plecată în Anglia pentru o lună. Cu siguranță că cineva a observat casa și a văzut că nu este activitate, așa că a venit noaptea și a furat motocicleta cu tot cu cască, două saltele de pe paturi, vesela din bucătărie, difuzoarele de computer și cine mai știe ce. Noi avem un paznic de noapte, Ben, care doarme pe verandă și îl plătim cu 50 de cedi pe lună. Dar noi suntem 3 care împărțim cheltuiala asta, însă Ellie nu poate să plătească un paznic de una singură. Cu siguranță nu din alocația de 450 de cedi de la VSO. În zona unde stăm noi sunt mai multe case de închiriat și mai sunt doi paznici care stau în fața caselor, dar noaptea intră în curțile lor, deci nu cred că am fi complet în siguranță dacă am pleca cu toții și nu l-am avea pe Ben.

Într-una din seri am scos pisica afară din casă. Încercam să o învățăm să doarmă afară, fiindcă a crescut și miroase prea tare dacă o lăsăm în casă.

Noaptea a fost furtună cu tunete și fulgere, iar dimineață pisica nu a mieunat pe sub geamuri, ca de obicei, ca s-o lăsăm înăuntru. Spre seară când ne-am întors acasă pisica tot nu apăruse, așa că Leela a mers pe stradă strigând-o, însă fără succes. Leela era mai-mai să plângă, sigură că Isha, pisica, nu se mai întoarce. M-am dus până la magazinul lui Jennet, care e la 300 -  400 de metri distanță. Când m-am întors, i-am întrebat pe paznicii caselor din apropiere dacă nu au văzut pisica. Unul dintre ei tocmai auzise o pisică mieunând într-o curte. Am intrat acolo și am găsit-o pe Isha într-un gard viu, aproape leșinată, nu mai avea putere nici să miaune. Probabil că era speriată de moarte, altfel nu cred că 24 de ore fără mâncare justificau starea ei. Gata, dacă i-am greșit vreodată cu ceva Leelei sunt iertat și cred că am și provizion pentru câteva greșeli viitoare :)

Când am venit în Ghana, m-am gândit că dată fiind perioada ceva mai lejeră care urmează, mi-ar plăcea să fac un curs de limba franceză. Acum, una dintre voluntare, care e canadiancă, a organizat un curs de franceză. M-am înscris și eu. Sunt bucuros, n-am învățat niciodată franceză la școală. Doar engleză și germană, dar la germană am fost leneș, n-am învățat și nu știu să vorbesc. Marți seară, când veneam de la ora de franceză, după ce se întunecase, oprește o motocicletă lângă mine și omul îmi face semn că mă duce în spatele lui. În primul moment am crezut că e Lambert, prietenul Leelei, fiindcă și el are cască la fel. Dar era doar un trecător care a vrut să fie drăguț cu mine. A venit destul de repede, prin întuneric, iar eu nu aveam cască, aşa că mi-a fost puțin frică. Mai ales că am trecut pe lângă un bărbat care zăcea lângă o motocicletă, în urma unui accident, iar câțiva oameni se adunaseră acolo așteptând salvarea. Când am ajuns la destinație și am coborât de pe motocicletă am făcut cunoștință cu Silvester. Așa-l cheamă pe cel care m-a luat pe motocicletă. Am schimbat numere de telefon ca să ieșim la o bere. Foarte amabil, mi-a zis că dacă am nevoie vreodată, îmi împrumută motocicleta. Nu prea cred că o să i-o cer :)

În altă seară am mers la magazinul lui Jennet, după ora 10, când nu mai are prea mulți clienți, ca să discutăm despre afacerea ei. I-am pregătit un registru simplu de încasări și plăți, ca să-și urmărească activitatea zilnică, diferențiat pe magazin și pe fast food. Îmi imaginam că o să vrea să facă asta, că probabil o să aibă nevoie de ajutor la început și că o s-o ajut cu plăcere. Din păcate, tabelul acela foarte simplu e prea complicat pentru ea. Chiar dacă a fost la școală, de-abia dacă știe să socotească. Îmi zice să îi explic cumnatului ei, Paul. Paul e un tip mic de înălțime și slăbuț. L-am mai văzut pe acolo, ne salutăm, dar n-am mai vorbit cu el. Acum îi arăt cum e cu tabelul pe care ar trebui să-l completeze. Înțelege mult mai repede decât Jennet, se arată interesat, îmi zice că a mai ținut registre într-o vreme, dar acum nu le mai ține. Dar că o să-mi arate registrele pe care le-a ținut. Am vorbit mult cu el, i-am zis să țină registrul pe care i l-am făcut eu. I-am printat copii pentru o săptămâna, după aceea o să vedem cum merge, dacă are nevoie de mai multe rubrici sau mai multe linii în tabel. Jennet, cea care mi-a solicitat asistență, s-a retras de tot și spăla ceaunele imense în care a făcut mâncare peste zi.

Oricum, ceea ce am încercat să le explic este că trebuie să-și gândească dezvoltarea în perspectivă, fiindcă suntem într-o zonă în plină expansiune. Sunt oameni bogați care-și construiesc case în zonă, iar ei trebuie să se gândească să facă un business care să-i deservească pe acei oameni, cu posibilitate și disponibilitate să plătească mai mult de 50 de pesewas (1 leu) pentru o porție de mâncare. Trebuie să se gândească să facă un restaurant cu mese afară  până o să-și permită să pună un acoperiș şi să vândă mâncare și băuturi. Îmi spun că nu pot să vândă alcool, fiindcă nu le permite biserica la care merg. Nu-i nimic, pot să facă restaurant numai cu sucuri, dar până acolo mai e cale lungă. Îmi place ideea asta de „consultanţă de afaceri”, mă bucur să văd că Paul e interesat să își dezvolte afacerea. Să vedem cum o să funcționeze.

Vineri a fost din nou zi liberă, fiindcă au avut loc funeraliile președintelui John Evans Atta Mills, care a căzut la datorie pe 26 iulie. Am mai promis că o să scriu ceva despre istoria și politica Ghanei, dar trebuie să mai revizuiesc literatura pentru asta, așa că mai amânăm. Oricum, după mai bine de 2 săptămâni de la deces, am avut 3 zile de priveghi politic televizat și o zi liberă pentru toată țara, ca să poată oamenii să jelească fără să fie deranjați de șefi și colegi de serviciu.

În prima din cele trei zile, sicriul a fost în Accra unde oamenii au venit să-și prezinte omagiile. Toată suflarea ghaneză în frunte cu politicienii, s-a perindat prin fața camerelor de filmat.

A două zi l-au transportat în orașul său de baștină, iar în a treia l-au înmormântat. Diverse manifestări au avut loc și în Bolga, dar fiindcă au fost seara nu m-am dus cu bicicleta prin întuneric să văd ce se întâmplă. Lambert, care e journalist, a fost acolo și a făcut câteva poze. Au fost și speech-uri, dar și cântece și dansuri tradiționale, mi-ar fi plăcut să le văd.