Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Safari la Mole (galerie foto)

Ziua 131 : Duminică 21 octombrie.

Am intrat într-o perioadă cu multe călătorii.

Din iunie, de când am venit, am călătorit o singură dată la Wa și Lawra și în rest doar în jurul Bolgăi. Iar acum, după seminarul de săptămâna trecută de la Tamale, sunt din nou aici pentru încă un seminar pentru aceeași cercetare, care începe mâine. Însă entuziasmul meu nu e datorită acestui seminar, ci a călătoriei pe care tocmai am făcut-o la Mole, cea mai mare zonă naturală protejată din Ghana.

Joi am întâlnit-o la prânz pe Caroline, o voluntară din Franța, venită aici cu o organizație franceză similară cu VSO. Ea e adoptată de grupul VSO și locuieşte în Zuarungu, aproape de noi, așa că ne întâlnim mereu. Acum mi-a zis că pleacă la Mole, cu un grup mai mare de francezi. Mole este probabil cea mai mare atracție turistică a Ghanei, unde poți vedea diverse animale sălbatice, printre care și elefanți. Apoi  joi seară m-a sunat și mi-a zis că ar mai fi două locuri în mașinile cu care merg ei la Mole și pot să merg și eu dacă vreau și dacă nu mă deranjează că o să vorbească mai tot timpul franțuzește și n-o să-i înțeleg. I-am intrebat pe Damien și pe Leela dacă vreunul dintre ei vrea să vină, dar ambii aveau alte planuri de weekend și anunțul era foarte din scurt fiindcă trebuia să plecăm a doua zi.

Așa că vineri dimineață mi-am făcut două bagaje, unul pentru seminarul de 3 zile care urmează în Tamale, pe care l-am lăsat colegilor de la Link să mi-l aducă cu mașina, și rucsacul de zi cu zi în care am pus câteva lucruri pentru Mole. Vineri  după amiază, când mi-am terminat treaba la birou, m-am dus la stația de tro-tro și m-am urcat într-un minibus pentru Tamale. Am avut noroc, era gol când am urcat, dar tocmai pleca, așa că am avut loc în față, unde e ceva mai comod, și nu a trebuit să aștept să se umple, fiindcă a mai luat clienți de pe drum. Am vorbit cu Nancy, una dintre voluntarele VSO din Tamale, pe care n-o mai întâlnisem până acum, ca să dorm în casa VSO, să nu plătesc hotel. Urma să mă întâlnesc cu francezii şi să plecăm la Mole a doua zi de dimineață. Drumul până la Tamale e monoton, același peisaj de savană, fără dealuri, aproape fără curbe, cam ca și când conduci la noi prin Bărăgan. M-am amuzat într-un sat unde am oprit la un magazin care se numea It ‘s not easy. M-am gândit că e varianta lor pentru La tăţi ni-i greu. Aveau și numere de telefon lângă denumirea magazinului, așa că am tras concluzia că dacă ți-e ușor, trebuie să suni la magazinul ăsta și vin ei să te rezolve, să nu-ți mai fie așa bine. 

În Tamale am ajuns după ce se întunecase, după 3 ore într-un minibus în care am înțepenit chiar dacă am avut locul din față. Nancy era la Mikeas, restaurantul unde o întâlnisem pe Jackie în iunie, când am venit de la Accra și m-am oprit în Tamale . Nancy e americancă, e cea mai în vârstă voluntară pe care am întâlnit-o în Ghana (probabil vreo 70 de ani) și e foarte drăguță și vorbăreață. Mi-a povestit puțin despre experiența lor cu jaful armat. Am scris prin august despre asta, au intrat doi bărbați înarmați cu macete, în casă erau 3 voluntare, le-au legat mâinile la spate, le-au închis în baie și le-au furat toate lucrurile de valoare. Hoții erau amatori, le-au legat prost, au putut să se dezlege singure foarte ușor, iar la un moment dat, unul din ei era cu spatele și își lăsase maceta pe un scaun, în fața lui Adelle. Dar ea a zis că nu a pus niciodată mâna pe o macetă, așa că nu știa nici ce greutate are, și ce era să facă, să încerce să-l omoare? Nancy a trecut cu bine peste experiența asta, n-a rămas cu sechele și mi-a povestit cu lejeritate despre experiență. La masă cu noi era și o nemțoaică. Avea o mașină japoneză cu care ne-a dus acasă după ce ne-am terminat berea. Casa era plină, așa că am dormit într-o cameră unde nu era decât o saltea, și nu era plasă de țânțari. Nu știu de ce, nu m-am gândit să mă dau cu spray împotriva țânțarilor înainte de culcare, și m-am trezit noaptea cu mușcături peste tot pe mâini și pe picioare. Nu mă mai tem de malarie, se pare că medicamentul pe care-l iau mă protejează bine. În casă la noi toată lumea face malarie aproape că nu e nici un moment în care cineva să nu aibă malarie, fie Damien, fie Lambert, fie Leela. Dar tot e neplăcut să fiu mușcat de atâția țânțari.

Sâmbătă dimineață m-am întâlnit cu Romain și Soizic, doi voluntari francezi din Nakpanduri, o localitate care e la vreo două ore depărtare de noi și pe care nu i-am cunoscut până atunci. Apoi ne-am întâlnit în centrul orașului cu Benoit și Marie, doi francezi pe care îi mai întâlnisem în Bolga. Erau cu doi prieteni veniți în vizită din Franța și cu Caroline. Caroline mi-a zis că mi-a adus și mie o rogojină, fiindcă o să dormim în cort. Eram convins că o să dormim în motel, așa că îmi adusesem doar un short și un tricou cu care să dorm. Până la Mole sunt vreo 130 de kilometri, dar ultimii 75 sunt pe un drum foarte rău, zdruncinat și plin de praf. Pe drum, la o curbă, un tro-tro vine din sens contrar cu viteză foarte mare și ne dă impresia că o să dea peste noi, dar reușește să treacă pe partea lui înainte să ne întâlnim. Toți ne-am ținut răsuflarea când l-am văzut.

La intrarea în parc se plătește o taxă de 10 cedi de persoană și 2 cedi pentru mașină, apoi mai avem vreo doi kilometri până la motel.

Cum trecem de poarta de intrare în parc, vedem mai în față pe drum o maimuță care ne traversează calea. Apoi, pe marginea drumului, trei porci mistreți, și puțin mai încolo două antilope. Incredibil, de-abia am intrat, probabil că o să vedem nenumărate animale.

Când oprim, lângă motel, Benoit iese din mașină clătinându-se. Știam de dimineață că nu se simte bine. Arată ca și cum ar avea malarie, dar Marie, prietena lui, zice că e insolație. Are febră, 40 de grade, și îl vedem că-și dă ochii peste cap și e cât pe ce să pice. Îl prind și îl ajut să se așeze. Îi dăm un suc rece să-și mai revină.

Ne instalăm în zona de camping de lângă motel. Avem grătar și mâncare pentru picnic. Mă simt prost, fiindcă n-am știut că o să stăm la cort și nu am adus nimic de mâncare, dar prind un moment când Caroline e departe de restul grupuilui și îmi zice că au luat mâncarea la comun și o să împărțim prețul, așa că răsuflu ușurat. Facem foc și frigem cârnați proaspeți, foarte buni, luați de la o carmangerie din Tamale. În Bolga nu avem așa ceva.

Apoi instalăm cortul. Francezii au făcut rost de undeva de un cort foarte mare, de 10 persoane. Noi suntem 8, așa că o să dormim lejer în el. Apoi mergem la restaurantul motelului, să bem câte o bere. Motelul are și piscină și e situat pe marginea unui deal de unde se văd în apropiere două ochiuri de apă. Se vede departe și pădurea, mai deasă decât în alte părți. Nu am costumul de baie cu mine, așa că înot în pantalonii scurți. E cald și se vor usca destul de repede. Cum stăm noi pe marginea piscinei cu berea în mână, vedem niște căprioare în spatele restaurantului. Apoi, spre uimirea și bucuria noastră, un babuin vine până lângă bazin și se uită la noi. Pleacă, iar eu merg după el să-l fotografiez. Mai erau încă vreo doi cu el. Unul mănâncă florile de pe o plantă decorativă din curtea motelului. Apoi, mergând spre camping trecem pe lângă niște mistreți. Am aflat după aceea că mistreții aceștia africani se numesc facoceri.Au colții curbați altfel decât mistreții de la noi. Seamănă cu Bumba, din The Lion King. Trecem pe lângă ei, cu puțină emoție, fiindcă sunt sălbatici, dar par să fie pașnici, ca și porcii domestici de la noi. Ne uităm la ei cum se lasă pe genunchi ca să mănânce iarbă. Duminică ghidul ne-a spus că trebuie să stea pe genunchi fiindcă au gâtul scurt. În camping, îi aud la un moment dat pe câțiva dintre francezi strigând și făcând zgomot. Nu am apucat să văd ce s-a întâmplat, dar mi-au spus că un babuin se urcase în bena de la mașină unde era o pungă cu gunoi rămas de la masă. Seara am făcut încă o tură de foc și mâncare, am băut rom și am vorbit încântați de toate animalele pe care le-am văzut.

Ne-a vizitat Zacharia, unul dintre managerii din parc, prieten cu un francez din Tamale care i-a spus că venim. Ne spune că acum, în sezonul ploios, e puțin probabil să vedem elefanți, fiindcă parcul are 4,000 de km pătraţi și cei peste 400 de elefanți care trăiesc aici pot să găsească apă oriunde, așa că sunt împrăștiați în parc. În plus, e perioada de împerechere, iar femelele stau departe de zona unde sunt oameni, fiindcă-s mai fricoase. Mai este și râul Mole, care e mare acum și elefanții nu-l traversează, plus iarba înaltă de 2-3 metri care ne reduce vizibilitatea. Oricum, știam că în perioada asta sunt mici șansele să vedem elefanți, așa că nu ne supăram din cauza asta. 

Am dormit destul de rău în cort. E semn că îmbătrânesc, pe vremuri când dormeam la Tarniță era mai simplu. Sau poate aveam haine mai groase și sac de dormit, aici am dormit direct pe rogojină. Dimineață ne trezim la 6, ca să mergem la centrul de informare la 7 fără un sfert. La 7 se pleacă în safari. Se poate face safari pe jos sau cu mașina. Noi avem mașină, nu trebuie să plătim pentru mașina din parc, așa că mergem cu unul dintre ghizi în mașină. Prin parc sunt drumuri, n-a plouat în ultimele zile, așa că se merge bine.

Un roi imens de muște ne însoțește și se așează pe hainele noastre. Se pun cu zecile pe noi, le alungăm și revin imediat. Arată ca și muștele de cai de la noi și mușca la fel de dureros. Dar am aflat mai târziu că sunt muște Țețe. În prima jumătate a secolului trecut au răspândit boala somnului și acesta a fost unul dintre motivele pentru care zona a rămas sălbatică, fiindcă oamenii nu au dezvoltat sate în zonă. Între timp, cu sprijinul unor programe  guvernamentale, boala a fost eliminată, așa că mușcăturile muștelor nu mai sunt periculoase.

Pe marginea drumului iarba este foarte înaltă. Vedem câteva antilope și niște păsări frumoase. Ne oprim într-un loc destul de mlăștinos unde ghidul a văzut urme de elefant. Ghidul duce pe umăr o pușcă, pentru cazul că vreun animal ar încerca să ne atace. Ne spune să nu vorbim și pornim în șir indian pe urmele elefantului. Vedem urmele imense de pași, unele pline cu apa. Ne înglodăm până la genunchi prin mlaștină. Văd pentru câteva secunde un babuin cocoțat pe un copac uscat, i-l arăt fetei din fața mea, dar până să îl vadă și ceilalți dispare. Ne întoarcem la mașină fără să găsim elefanții.

Mai mergem o bucată cu mașina și vedem multe antilope, unele singuratice, altele în turme de 20-30 sau chiar mai multe. Vedem și niște maimuțe destul de mici, cenușii, care dispar foarte repede în tufișuri. Apoi ne oprim și mai facem o plimbare, de data asta într-o zonă mai deschisă, cu mai puțini copaci, dar pe alocuri tot mlăștinoasă. Oricum, încălțările noastre sunt deja acoperite de noroi, așa că nu ne mai pasă. Vedem câteva păsări frumoase și vreo două-trei antilope, dar nu vedem nici aici elefanți. Întorși la mașină, pe drumul de întoarcere, trecem pe lângă casele unde locuiesc angajații parcului și familiile lor. Lângă case, o mulțime de babuini, maimuțe cu blană maro deschis spre portocaliu și facoceri. Ne oprim să facem poze. Cel mai mult îmi plac doi babuini care își cară puii pe spate.

Întorși la motel, după ce am plătit ghidul ne-am dus și am luat micul dejun. Apoi ne-am spălat încălțările la cișmeaua din camping și am făcut poze unui cuplu de facoceri care se învârtea pe lângă noi. Cu toții am convenit că o să revenim în sezonul uscat, ca să vedem elefanții. Încet, am strâns cortul, am împachetat tot și am plecat înapoi spre Tamale. Eu am rămas aici, la hotel, pentru că de mâine începe al doilea seminar pentru pregătirea cercetării în cadrul căreia voi face parte din echipa de teren care colectează date. Dușul cald din hotel e o mare binecuvântare, după două zile în praf și în noroi și după patru luni într-o casă fără apă caldă. Sper că mâine colegii mei de la Link să vină la timp cu bagajul meu, fiindcă nu am decât haine murdare, inclusiv pantalonii scurți care sunt singurii pe care-i mai pot purta. Acum cobor la restaurant, mă întâlnesc cu Nique, un voluntar VSO din Walewale și cu Sheena, care s-a întors în Ghana ca să lucreze câteva luni cu Asociates for Change, firmă din Accra care conduce proiectul de cercetare.

După drumul prăfuit și căldura de peste zi, abia aștept să beau o bere rece.

Galerie Foto

TVR trebuie depolitizată. O spune la RFI preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan (audio).

Legea de funcţionare a posturilor publice de televiziune şi radio ar trebui modificată, astfel încât să se evite influenţarea lor politică, apreciază vice-preşedintele Partidului Democrat Liberal.

"Eu întotdeauna am susţinut că trebuie modificată şi legea de funcţionare, astfel încât să diminuăm dramatic posibilitatea politicienilor, a partidelor politice de a influenţa prin oameni, aşa cum este Alexandru Sassu politica acestor instituţii. Mi-aş fi dorit ca noile numiri să se facă pe o lege nouă. Din păcate, se pare că nu există voinţă politică pentru a susţine realmente o depolitizare a acestor instituţii", afirmă Raluca Turcan.

"De ce acum ? Tocmai pentru că am reuşit în sfârşit să dezbatem rapoartele de activitate în Parlamentul României. Acestea sunt pârghiile pe care noi, ca instituţii care controlează activitatea radioului şi televiziunii publice le avem pentru a interveni, să spun, în politica acestor două instituţii. Alte pârghii nu avem la dispoziţie, pentru a ne exercita controlul parlamentar", continuă deputatul PDL.

"Alexandru Sassu trebuie să plece", pentru că este "omul de casă al lui Mircea Geoană", dar şi pentru că TVR a înregistrat pierderi importante în mandatul său de preşedinte al instituţiei.Iată ce scria cu o zi în urmă Raluca Turcan, pe blogul său.

"De când Alexandru Sassu a ajuns şeful SRTV, televiziunea publică a fost treptat şi cu metodă transformată în TVR-PSD. Din televiziune publică, TVR a devenit televiziune privată, cu acţionariat PSD. A fost introdus firul roşu între Dorobanţi şi Kiseleff, iar Alexandru Sassu a îndeplinit ordinele venite de la sediul PSD. Neutralitatea domnului Sassu în raport cu actorii politici a fost întotdeauna o ficţiune, existând informaţii despre mai multe întâlniri între Alexandru Sassu şi Mircea Geoană, în special înaintea perioadelor electorale din anii 2008 şi 2009. Se pare că asemenea întâlniri n-au încetat nici după decembrie 2009", scrie Raluca Turcan în postarea pe blog, intitulată "Punct final la TVR-PSD : Alexandru Sassu trebuie să plece".

Raportul de activitate al TVR pe anul 2008 a fost respins de Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, în lipsa parlamentarilor PSD şi PNL. Documentul urmează a fi votat miercuri, în plenul Parlamentului.

Teaser: 

TVR trebuie depolitizată. O spune la RFI preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan. Legea de funcţionare a posturilor publice de televiziune şi radio ar trebui modificată, astfel încât să se evite influenţarea lor politică, apreciază vice-preşedintele Partidului Democrat Liberal.

Autori: 
Zona: 
România
Categorie: 
Politică

 

Click aici pentru alte galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citiţi aventurile lui Ionuţ, voluntar în Ghana, actualizate în fiecare vineri.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.