Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Religie, tradiție și superstiții despre cameleoni

Ziua 70 : duminică 19 august.

S-a încheiat Ramadanul, sărbătoare mare pentru musulmani.

Ultima zi a Ramadanului e zi liberă oficială, dar fiindcă anul acesta a căzut duminică, o să avem ziua liberă mâine. Dimineață toți musulmanii se adună în același loc, în centrul Bolgăi, pe un stadion și se roagă împreună. Bala, șoferul de la Link, mi-a zis să merg și eu acolo. N-am înțeles exact dacă era o invitație din partea lui sau doar un îndemn ca să merg să văd sărbătoarea lor. Trebuia să ajung pe la 10 în centru ca să văd rugăciunea colectivă. M-am dus la magazin la Jennet și am cumpărat niște biscuiți și ciocolată pentru copiii lui Bala, ca să nu merg cu mâna goală. Apoi  am stat vreo 20 de minute în drum să prind un taxi. Niciodată nu am stat mai mult de 5 minute. Dar azi toate taxiurile erau ocupate, fiindcă foarte multe familii musulmane mergeau în Bolga. Așa că m-am întors acasă, am luat bicicleta și m-am dus cu ea în centru. Inițial nu am vrut să merg cu bicicleta, fiindcă nu voiam să ajung acolo lac de transpirație. Din păcate, era prea târziu când am ajuns, după 10 și jumate. Rugăciunea se terminase, iar oamenii începuseră deja să se împrăștie. Mii de oameni îmbrăcați de sărbătoare, familii cu mulți copii, înghesuială de nu puteai să umbli, agitație. Mi-am dat seama că nu am nici o șansă să mă întâlnesc cu Bala sau cu Bashiru care sunt amândoi acolo. Dar mi s-a încrucişat întâmplător drumul cu al lui Bala. M-a salutat, mi-a zâmbit și a mers mai departe. Așa că am înțeles că nu mă invitase în mod special și am rămas cu biscuiții și ciocolata în rucsac. Înghesuiala mi-a amintit de zilele de Paști de la noi, când toată lumea se îmbracă frumos, merge la biserică și nu ai loc să arunci un ac. Unele grupuri, probabil credincioși care frecventează aceleași moschei, merg pe stradă cântând.

Malaika și Caroline organizează o ieșire la Tongo Hills and Tengzuk Shrine, probabil cel mai atractiv obiectiv turistic din zona Bolgai. Ne întâlnim mai întâi la Malaika acasă pentru un brunch. Chiar dacă e sărbătoare, pe stradă sunt și azi oameni care vând diverse produse și chiar și Daily Needs, unul din cele două „supermarket”-uri din Bolga, e deschis. Cumpăr un ananas mare, două fructe mai mici din care n-am mai mâncat și nu știu ce sunt și plantan la grătar. Și banane. Când ajung la Malaika constat că mergem la Tongo eu și 5 fete. Malaica e canadiancă, alte 3 sunt franțuzoaice, deci se vorbește mult în franceză (din care eu înțeleg prea puține cuvinte). Dar a mai venit o americancă, așa că am și eu cu cine să conversez. Oricum, fetele sunt politicoase și vorbesc mult și în engleză. Și fiindcă s-au adunat atâtea franţuzoaice, fac crepes (clătite). Toată lumea a adus mai multă mâncare decât era nevoie, toți vrem să mâncăm din tot ce e pe masă, așa că ne îndopăm cu toții peste măsură. Apoi mai vine o localnică, al cărei nume nu l-am înțeles și apoi l-am auzit în două feluri: Frostina sau Fistina. Ea a aranjat cu fratele ei să ne ducă cu mașina, un SUV mare. Tongo Hills e la vreo 15 kilometri depărtare.

Am mai ajuns la Tongo Hills în timpul trainingului de motociclism, dar nu am avut timp să stăm și să admirăm peisajul atunci și nici să mergem să vedem  „Shrine”-ul. Nu știu exact ce e un shrine, știu că e un loc pentru ritualuri religioase. Am văzut undeva un fel de stâlp decorat care era numit shrine. Dar aici știu de la alți voluntari că se intră la shrine, deci probabil e un fel de templu. Mergem la centrul de informare și recepție pentru turiști, fiindcă trebuie să plătim o taxă de intrare. Taxa e 15 cedi pentru străini, dar dacă suntem voluntari  e doar 10. Dacă o plătim, putem să vizităm împrejurimile, palatul șefului și The Shrine itself. Înainte să plătim, tipul de la recepție ne dă o foaie cu regulile de vizitare. Printre altele, regula despre care știam: oricine dorește să intre în Shrine trebuie să fie desculț și complet dezbrăcat de la brâu în sus. Se specifică explicit că femeile nu au voie să poarte nici sutien. Știam de asta de la alte două colege din VSO care mi-au zis că au renunțat să mai meargă să vadă satul, fiindcă nu voiau să intre la Shrine cu sânii goi. Oricum, ghidul ne spune că nu e obligatoriu să intrăm la Shrine, intră doar cine vrea.

Plătim taxa și pornim agale spre a „palatul” șefului. Pe drumul scurt până acolo ne uităm la formațiunile pietroase ciudate.

Bolovani imenși sau chiar stânci, clădite spectaculos de natură în poziții care par gândite de artiști peisagiști. În mijlocul unei câmpii vezi, grămezi mici de stânci care par complet izolate unele de altele, așezate unele peste altele în poziții care uneori  îmi amintesc de Stonehenge. Ghidul ne însoțește, dar nu știe să ne vorbească. M-am învățat deja cu stilul ghanezilor care nu știu să explice sau să fie descriptivi, așa că trebuie să pui întrebări, să-i tragi de limbă. Ne oprim lângă una din stânci și vorbim cu ghidul. Ne cățărăm pe o stâncă de 3-4 metri de unde vedem satul și împrejurimile. 

Când am coborât din mașină am văzut câțiva copii care dintr-o dată au început să țipe și să fugă de ceva ce văzuseră pe jos. Era un cameleon. Ne-am dus și i-am făcut poze. E al doilea pe care-l văd, știu că sunt lenți și avem vreme să-i fotografiem, dar acesta nici măcar nu se mișcă. Primul pe care l-am văzut era verde, acesta e gri cu alb și pe lateral pare să fi luat puțin din culoarea roșiatică a pământului.