Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vizite în școlile din Ghana

Ziua 145: vineri 2 noiembrie.

Vizite în școlile din Ghana.

Azi am văzut iar un accident urât. Sunt încartiruit la Farmers Training Center, un ONG care are un mic motel. Este la vreo 20-25 de km de casa mea, dar trebuie să stau acolo împreună cu echipa de cercetare. Azi, după ce am terminat  treaba  la școala unde am lucrat, am evadat puțin, cât să îmi las hainele acasă fiindcă mâine dimineață vine femeia care ne spală rufele. Am stat mai puțin de o oră acasă și am plecat înapoi. M-am oprit la Jennet să cumpăr kenkey, peper și cârnați fripți pentru toți colegii. M-am gândit să le fac cinste azi. M-a costat doar 15 cedi ca să hrănesc 8 oameni și cu mine 9. Apoi, pe drumul dintre Kumbosco (unde locuiesc  eu) și Bolga am văzut urmările unui accident care se întâmplase în urmă cu câteva secunde. Un bărbat și o femeie zăceau inerți pe jos, iar lângă bărbat era o motocicletă accidentată. Am încetinit și m-am uitat în jur să văd dacă vreunul dintre oamenii care începuseră să se adune îmi face vreun semn, dacă e nevoie să duc pe cineva în oraș, la spital sau la poliție. Nu am vrut să stau să văd accidentul, dar am apucat să observ sub capul femeii o baltă de sânge care creștea văzând cu ochii. Am presupus că a murit, iar mai târziu colegii ghanezi mi-au confirmat că au auzit o știre despre asta la radioul local. E al doilea accident pe care-l văd pe drumul acesta în cele 3 luni. Mi-am amintit cât de grijuliu trebuie să fiu când conduc. M-a marcat puțin, n-am mai văzut niciodată așa ceva. Dar să scriu ce s-a mai întâmplat de când n-am mai deschis jurnalul.

Sâmbătă am avut Halloween Party, acasă la Ellie. Am mai fost o singură data la o petrecere de Halloween, în București, dar nu mi-a plăcut prea tare. Eu sunt unul dintre cei care nu pot să treacă peste faptul că Halloween și Valentine’s  Day sunt sărbători fără nici o tradiție la noi, create artificial în dorința de senzațional sau pentru scopuri comerciale. Dar aici sunt înconjurat de englezi și americani și ei au o tradiție pentru Halloween, așa că am intrat mai ușor în spiritul petrecerii. Fiind din Transilvania, nu puteam să îmi fac alt costum decât de vampir. Mi-am albit fața cu talc, mi-am innegrit ochii și înroșit buzele cu farduri și ruj de la Leela și, tot la sugestia ei, mi-am făcut niște dinți strâmbi dintr-o folie de medicamente care mă cam zgâria pe gingii.

La petrecere au mai fost: un cocoșat înfricoșător (Leela, cel mai bun costum), două vrăjitoare, un motociclst accidentat (Jim, care chiar a avut un accident destul de rău cu motocicleta în urmă cu câteva luni), o tocilară, un jucător de baschet, o menajeră franceză, un medium care comunica cu spiritele, un drăcușor și încă niște costume mai puțin memorabile. În afară de costume, petrecerea de Halloween e o petrecere ca oricare altă, dar măștile o fac mai interesantă.

Duminică ne-am reunit cu echipa de teren pentru cercetare. Suntem nouă oameni, în frunte cu Sheena, care e team leader. Stăm împreună, pentru dinamica grupului și pentru eficiența muncii. Eu sunt singurul voluntar internațional din grup. Toți ceilalți sunt fie angajați ai GES (inspectori școlari), fie tineri ghanezi care au lucrat sau voluntariat la una din organizațiile implicate în cercetare. Toată lumea primeste o plată sub formă de diurnă, dar care e foarte generoasă: 50 de cedi pe zi. Pentru trei săptămâni o  să iau mai mult de 1 000 de cedi, cam cât alocația mea de la VSO pentru 2 luni și jumătate. Și nu trebuie să plătesc decât mâncarea din banii ăștia, cazarea și transportul sunt acoperite de proiect. Ca voluntar nu ar trebui să iau bani, dar dacă toți ceilalți care sunt implicați în acest proiect primesc diurna asta generoasă, cred că m-aș simți frustrat să nu o primesc și eu.

Cercetarea este pentru a identifica factorii din cauza cărora calitatea educației în regiunile din nordul Ghanei este atât de proastă. Mergem în câte 9 școli din 2 districte, observăm desfășurarea orelor, facem interviuri cu profesorii și directorii, focus grupuri cu copiii, cu părinții și cu oamenii  din comunitate. Pentru mine e cea mai bună oportunitate de până acum de a cunoaște viața localnicilor și multe dintre problemele cu care se confruntă.

Prima școală la care am mers este o școală din mediul urban, Winkogo. Toți am râs, fiindcă mediul nu arată deloc urban. Dar Winkogo e un orășel (un sat mai mare) aflat la doar 8 kilometri de Bolga, pe drumul spre Tamale. Toate școlile de aici arată la fel: clădiri cu un singur nivel, dreptunghiulare, vopsite în galben și maro, cu acoperiș de tablă. Ferestrele nu sunt niciodată cu sticlă. Uneori sunt ferestre în sensul  în care le înțelegem noi, o deschizătura în perete închisă cu obloane de lemn. Dar cel mai des sunt doar honey comb (fagure), o porțiune din zid unde sunt puse cărămizi cu goluri mari prin care trec lumina și aerul.

În curtea școlii copiii erau aliniați în câteva șiruri indiene, fiecare reprezentand câte o clasă. Au intrat în sălile de curs cântând. Erau prezenți doar 3 profesori din 6. Nici directoarea, nici directorul adjunct nu erau prezenți, așa că am vorbit cu profesorul care era cel mai vechi în școală. Am intrat împreună cu Alice, care e inspectoare școlară, să observăm o oră de engleză la clasa a cincea. Sistemul școlar din Ghana, ca și în Anglia, are 6 clase primare, 3 de gimnaziu (JHS, Junior-High School) și 3 de liceu (SHS, Senior-High School). Învățătorii de la clasele primare nu iau o clasă și o trec prin tot ciclul primar, cum se întâmplă în România. Fiecare clasă are alt profesor în fiecare an.

Profesorul de la clasa unde observăm o lecție a fost anunțat cu o jumătate de oră înainte că vom vedea clasa lui. I-am explicat că nu îl evaluăm profesional și că rapoartele noastre nu merg la GES (inspectoratul școlar), ci la firma care face cercetarea. Totuși, el a decis să predea o lecție pe care o făcuse și săptămâna trecută. Lecție de citire în engleză. Majoritatea copiilor nu înțeleg bine engleza. Profesorul a pus pe tablă o lista de 14 cuvinte mai dificile din text, le-a zis copiilor cum să le citească și i-a pus să repete după el. Dar nu le-a explicat ce înseamnă cuvintele respective. După oră am făcut un interviu de grup cu 5 băieți și separat cu 5 fete. Un coleg care vorbește limba locală a tradus, fiindcă engleza lor nu e destul de bună ca să conversăm. I-am întrebat pe copii și am constatat că habar nu aveau ce înseamnă cuvintele de pe tablă.

Am mai administrat câteva  instrumente de cercetare și ne-am retras la motel unde am început să ne transcriem notițele de la interviuri. Cam așa au fost toate zilele care au urmat: dimineața am fost în școli și după amiază am scris. Mi-am amintit de vremurile când eram și eu elev. Dar stilul de predare și incompetența profesorilor de aici mă uimește. Marți dimineață am intrat la una din clase să filmez 15 minute cum se desfăşoară ora, pentru documentarea cercetării. Era prima oră, am intrat cu profesorul. Elevii s-au ridicat în picioare când am intrat, dar profesorul nu le-a spus să se așeze. Am filmat 15 minute, el și-a început ora de matematică, le-a pus întrebări, a scos elevi la tablă, dar tot în picioare i-a ținut. A doua zi, vorbind cu colegii ghanezi, am ajuns la  concluzia că profesorul mai fusese în clasă și elevii îl salutaseră, așa că atunci când am intrat m-au salutat pe mine și eu trebuia să le zic să stea jos. Deci din cauza mea au stat în picioare! Probabil că e adevărat, dar profesorul era acolo, trebuia să-mi zică să-i salut înapoi sau să le zică el să se așeze, dacă a văzut că eu n-am maniere. Doar era ora lui.

Am mai văzut după aceea multe lucruri care m-au mirat sau m-au revoltat. Aici se aplică în școli pedepse corporale. Profesorii au un băț, mai gros decât o nuia,cu care îi lovesc pe copii. Uneori  pentru indisciplină, uneori pentru întârzieri. Dar alteori doar fiindcă nu știu răspunsul corect la întrebări. Noi sutem împărțiți în două echipe și mergem în câte două școli în paralel. Sheena ne-a spus că într-una din clasele unde a fost ea, copiii erau bătuți atât de des fiindcă nu răspundeau corect. Se temeau să ridice mâna si să răspundă la întrebările profesorului, ca să nu greșească și să fie loviți. Mai mult, la interviul de grup, fetele se temeau să răspundă întrebărilor echipei de cercetare, fiindcă le intrase deja în reflex frica de a răspunde la întrebări. La una din școlile unde am fost eu, profesorii mi-au spus că s-a întâmplat ca părinții să-i atace fiindcă i-au bătut pe copii. Aici însă nu e Europa sau America, părinții nu fac scandal pentru o lovitură cu joarda în palmă sau o palmă peste ceafă. Unii profesori îi bat atât de rău pe copii încât îi rănesc. Bătaia asta nu mai poate să aibă nici un rol educativ (chiar dacă în societatea de aici e acceptat rolul educativ al bătăii), ci e doar comportament brutal al profesorilor, care probabil nu au răbdare cu copiii.O altă problemă e sărăcia. Cei mai mulți copii, mai ales în mediul rural, sunt flămânzi, uneori nu mănâncă bine nici acasă, înainte să vină la școală. Alteori li se face foame peste zi și nu au nici pachet, nici bani de mâncare. Când sunt flămânzi își pierd capacitatea de concentrare și înțeleg și mai puțin din puținul pe care li-l explică profesorii. Uneori pleacă pur și simplu acasă să ceară de mâncare, iar dacă stau departe nu se mai întorc la ultimele ore. Unii nu au nici bani de caiete și de pixuri, iar când profesorul le zice să noteze ceva, îi vezi pe câțiva dintre ei ridicându-se și ieșind din clasă. Revin după un minut cu un pix sau un creion, pe care l-au luat de la un frate sau vecin din sala de clasă alăturată.

O să scriu mai multe despre școlile de aici, după ce mai vizitez câteva. Mai am încă două săptămâni de mers în școli. Mâine e sâmbătă și vrem să mergem într-o zonă minieră. În district sunt mine de aur, iar copiii merg să muncească in mine ca să câștige bani. Uneori folosesc banii ca să își cumpere uniforme, caiete și pixuri. Alteori însă, copiii se pierd în cercul vicios al muncii pentru bani și a cheltuielilor și abandonează școala. Mâine mergem să vedem și noi cum e organizată munca la mină, cum sunt puși copiii la muncă. Sunt obosit, căldura, munca și lipsa de odihnă din ultimele 4 weekenduri își spun cuvântul, așa că adorm ca un buștean înainte de 10 în fiecare seară. Noapte bună!