Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Din scurta și zbuciumata istorie a Ghanei

220px-1989-cpa-6101.jpg

Legenda Kwame Nkrumah

Ziua 182: 9 decembrie. 

Weekendul acesta a fost marcat de alegeri prezidențiale și parlemantare în Ghana.

Aici se votează vinerea. Sunt două partide ale căror candidați au șanse la câștigarea președinției: NPP (National Patriotic Party) și NDC (National Democratic Convention). NDC e la putere de 4 ani. Președintele ales acum 4 ani a murit în urmă cu câteva luni, iar vicepreședintele, John Mahama, i-a luat locul ca și candidat. El e favoritul părții din nord a țării, mai ales fiindcă e născut în regiunea de nord. Celălalt candidat, Nana Akufo-Addo, e mai puternic în sud şi încearcă să câștige alegerile promițând că va extinde gratuitatea învățământului și la liceu. Ca și la noi, candidații se acuză reciproc de corupție. Pentru vot, toți alegătorii s-au înregistrat în avans, au fost amprentaţi și se vor identifica pe bază de amprente la alegeri, altfel nu vor putea să voteze.  Am vrut de multă vreme să scriu câte ceva despre istoria Ghanei, acum e momentul potrivit. Pun la sfârșitul articolului un text mai pe larg, în engleză, dar scriu și aici câteva cuvinte.

Ghana de azi e un stat format artificial în urma unui tratat între puterile coloniale din Europa secolului XIX. Dacă vă uitați la harta Africii, multe granițe sunt drepte, ca și la statele americane. Asta fiindcă europenii au hotărât cum să își împartă zonele de influență și au impus niște granițe care nu aveau nimic de-a face cu populația sau situația socio-economică. Așa se face că populația fra-fra, care e aici în Bolga, se regăsește și în Burkina Faso, fosta colonie franceză. Pe de altă parte în Ghana sunt 12 sau 15 limbi care au peste 60 de dialecte. 

Kwame NkrumahÎn prima jumătate a mileniului trecut, un trib din actuala zonă centrală a  Ghanei a reușit să domine o zonă mai mare și a format un mic imperiu. Tribul și regiunea se numesc Ashanti, iar capitala era la Kumasi, care este și acum cel mai mare oraș al Ghanei. Ashanti au supus triburile din zonă și au procurat sclavi pentru comercianții europeni veniți în zonele de coastă. Zona era bogată și în zăcăminte de aur, așa că toate imperiile europene au fost interesate. Însă pentru câteva sute de ani comerțul cu sclavi a fost mai profitabil decât vânzarea oricăror altor produse. Peste 20.000.000 de oameni din vestul Africii au fost capturați și vânduți ca sclavi în tot acest timp. La sfârșitul anilor 1800, comerțul cu sclavi a fost abolit, iar relațiile dintre Ashanti și colonialisti s-au schimbat. Anglia a cucerit imperiul Ashanti și a anexat zonele care erau mai la nord. Noua colonie s-a numit Gold Coast. Țara învecinată, colonie franceză, se numeşte încă Ivory Coast (Cote D’Ivoire, Coasta de Fildeș).

În 1957, sub conducerea unui lider cu orientări de stânga, Kwame Nkrumah, Ghana a devenit prima colonie africană care și-a declarat independența. Abia atunci țara a luat numele de Ghana. Au urmat ani agitați, iar Nkrumah, care acum e considerat fondatorul națiunii, a murit în exil, unde a stat 6 ani. În Ghana a urmat o guvernare militară.

JJ RawlingsÎn 1979, un lider din armată jumătate ghanez, jumătate scoțian, a condus o revoltă și a preluat conducerea statului. Bash mi-a spus povestea romanțată a lui JJ Rawlings. JJ sunt inițialele de la John Jerry, dar ghanezii l-au poreclit Junior-Jesus.

Se pare că a existat un grup de ofițeri de rang mediu care erau însă lideri informali în armată. Cel mai bun pilot de aviație, cel mai bun comandant de tancuri, etc. Rawlings era aviator și vocifera prea mult impotriva liderilor militari care guvernau țara. Așa că a fost arestat. Grupul lui de amici a organizat o revoltă și l-au scos din închisoare cu forța. Bash îmi spune cu amuzament amestecat cu mândrie că un camarad de-al lui care era din Bongo (15 kilometri de aici) l-a scos pe Rawlings pe umeri în timp ce trăgea cu arma. Apoi revolta a crescut și a reușit să răstoarne guvernul. Rawlings a ajuns noul conducător al țării. A arestat și executat mulți dintre liderii corupți și a cedat puterea unui guvern civil, în urma unor alegeri. Dar nu s-a înțeles cu ei și s-a ajuns la o nouă lovitură de stat, prin care Rawlings a preluat puterea. A condus Ghana cu o guvernare militară până în 1992, când a organizat alegeri democratice. Fiindcă nu avea opoziție, iar popularitatea lui era încă foarte mare, a câștigat două rânduri de alegeri consecutive, împreună cu partidul pe care l-a fondat, NDC (cel care guverneazaa Ghana și acum).

Între 2000 și 2008 Ghana a fost condusă de NPP, iar în 2008 a fost ales John Atta Mills, cel care a murit în iulie anul 2012. Despre funeraliile lui am scris şi eu in jurnal.

JJ Rawlings este încă activ, apare în ziare și la știrile TV, dar nu mai are putere reală în NDC. La sfârșitul articolului găsiți povestea asta pe larg, în engleză.

Rawlings - ObamaDin cauză că au fost alegeri, VSO ne-a consemnat la domiciliu pentru tot weekendul. Ne-au spus să ne facem provizii și să nu ieșim din casă de vineri până duminică, fiindcă există riscul să fie manifestări violente din cauza alegerilor. Vineri am fost încântat când Tina, prietena lui Damien, mi-a arătat un pom de paw-paw (papaya) care e la noi în curte și eu nu-l văzusem niciodată, fiindcă e ascuns de un alt copac. M-am urcat pe gard și am cules un paw-paw mare, mare.  Azi e ziua mea, așa că ieri am vrut să fac un Cocktail Party. Dar, spre surprinderea mea, voluntarii ăștia din Europa de Vest chiar respectă regulile și mulți au zis că nu vin din cauza consemnului. Săptămâna viitoare face chef Liz, o voluntară din Kenya, împreună cu Lisa, o englezoaică, fostă voluntară VSO care acum lucrează aici, așa că nu mai încap și eu. Am stabilit cu Nique să facem petrecere împreună în 19 ianuarie, fiindcă ziua lui e în 21.

La cules de Paw-PawÎn loc de cocktail party am invitat azi niște oameni la prânz. Am făcut diverse bunătăți, printre care papricaș de pui cu mămăligă, fiindcă aveam făină de mălai adusă de o voluntară care a fost în vizită în Ouagadougou, în Burkina Faso. Am primit niște cadouri de care sunt foarte încântat: O cămașă din material colorat, cum e specific în Ghana, un smoc (cămașă tradițională ghaneză) cu dungi albe, verzi și negre și o coadă de vacă prinsă cu un mâner din piele, simbol de prosperitate și însemn al șefilor comunităților ghaneze.

Smoc (cămașă tradițională ghaneză) și o coadă de vacă