Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Viori şi trompete contra expulzărilor!

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, Asociaţia Amnesty International a organizat la Paris un eveniment "militant şi festiv". În jurul unei orchestre, a unei viori celebre şi a unui acordeon, câteva sute de vountari au denunţat politica de expulzare forţată a romilor din taberele pe care le ocupă ilegal în Franţa.

Viori şi trompete contra expulzărilor! Iată cuvântul de ordine al manifestanţilor veniţi în piaţa Bastilia să sprijine cauza romilor. Ţinta asociaţiilor: politica guvernului socialist francez de expulzare şi demolare a taberelor ilegale de romi din Franţa. Potrivit unui recent studiu, de la începutul anului 4 mii de ţigani veniţi din România şi Bulgaria au fost nevoiţi să-şi părăsească casele improvizate construite la marginea marilor oraşe franceze, fie goniţi de autorităţi, fie din cauza incendiilor provocate de necunsocuţi.

Geneviève Garrigos, preşedinta Amnesty International Franţa, lansează un nou apel pentru a cere schimbarea politicii actuale:

"Cerem să înceteze expulzările forţate din Franţa iar de fiecare dată când există totuşi un ordin de expulzare, să li se propună acestor romi o locuinţă decentă, să li se garanteze copiilor accesul la şcoală şi pentru toţi accesul la îngrijiri medicale. Înainte de toate cerem însă ca romii să fie priviţi ca un popor de sine stătător care are dreptul la demnitatea lui şi la respectarea drepturilor sale. Nu stigmatizându-i o să rezolvăm problema ci dimpotrivă, revalorizând ceeace sunt şi ceeace ne aduc. Vedem din păcate, cum familiile o duc tot mai rău, sunt tot mai marginalizate. Nu aşa îi vom ajuta pe romi şi nici pe francezi şi nici Uniunea Europeană. "

În jurul muzicienilor, câţiva spectatori încep să danseze. Atmosfera se încinge şi mai mult când urcă pe scena Fanny Ardant. Cu câteva clipe înainte o rugasem pe marea actriţă franceză, militantă a cauzei romilor, să-mi spună de ce a venit aici:

"Am venit la manifestaţie" pentru că-i iubesc pe romi cărora în această zi a lor le doresc să fie protejaţi, să li se acorde libertatea şi să li se respecte identitatea"

Aplaudată îndelung de public, actriţa îşi declară admiraţia în faţa rezistenţei de care dau dovadă aceşti oameni hărţuiţi de toată lumea. Contrar unei idei preconcepute, copiii romi, veniţi şi ei la manifestaţie, chiar sunt în mare parte şcolarizaţi în Franţa.

Un alt star, de această dată franco-român, a participat la manifestaţia în favoarea romilor din Franţa. E vorba de Sarah Nemţanu. De origine română dar născută în Franţa, celebra instrumentistă este astăzi vioara întâi a Orchestrei Naţionale a Franţei dar şi un avocat al cauzei romilor.

Necunoscuţi sau vedete, oameni de rând sau staruri cinematografice, lume pestriţă aşadar în Place de la Bastille pentru a-i sprijini pe romi. Puţină lume se aştepta însă la prezenţa printre manifestanţi a unui aristocrat francez, nepot de marchiz. Louis de Gouyon Matignon are 21 de ani, e student la drept şi preşedinte al Asociaţiei de apărare a culturii ţigăneşti. Tânărul aristocrat care frecventează taberele de romi de la vârsta de 16 ani a învăţat limba romani şi se prezintă drept un aprig apărător al culturii romilor.

 
Un reportaj de Vasile Damian