
Reportaj RFI
UMF Cluj, în elita mondială a învăţământului medical
Evaluarea Conferintei Internationale a arătat că învăţământul medical clujean corespunde celor mai înalte standarde internaţionale. Membrii Consiliului de Evaluare al prestigioasei organizaţii au oferit un certificat care atestă acest fapt şi care a fost elaborat în urma unei evaluări atente, care a inclus calitatea studiilor, dotarea laboratoarelor şi a celorlalte spaţii destinate învăţământului, dar şi nivelul de pregătire al profesorilor. În ultimul deceniu, această facultate a realizat progrese remarcabile, spune preşedintele Consiliului de Evaluare al CIDMEF, profesorul Tewfik Nawar de la Universitatea Sherbrooke din Quebec, Canada.
In privinta stundetilor straini de la Cluj exista doua aspecte. Unul este politic, asupra caruia nu ne pronuntam, si apoi mai este calitatea actului de invatamant. Calitatea o judecam conform normelor noastre, fie ca e vorba despre stueenti romani, fie ca sunt straini. Pot sa va spun ca din discutiile cu studnetii de aici, fie romani, fie straini, am ajuns la concluzia ca aici este o bogatie coexistenta acestor studneti din aproape 60 de tari.
Decanul Facultăţii de Medicină din Cluj, Anca Buzoianu, spune că aceste evaluări internaţionale demonstrează faptul că nivelul înalt al calităţii învăţământului îi aduce pe cei mai mulţi studenţi străini la Cluj. Deja, această facultate este pe primul loc în România în clasamentul celor mai căutate de studenţii străini şi este considerată o instituţie de elită la nivel internaţional, spune Anca Buzoianu.
Strategia facultăţii clujene de medicină, care a obţinut rezultate excelente la evaluările internaţionale, este o replică inteligentă dată acelor articole din presa franceză care sugerau că mulţi tineri francezi aleg să studieze la Cluj deoarece profesorii sunt mai indulgenţi, iar examenele sunt mai uşor de trecut, spune specialistul în comunicare publică, Eugen Albu.
În ultimul deceniu, facultatea clujeană a reuşit să devină una internaţională. În prezent, la Facultatea de Medicină din Cluj studiază peste 2000 de stundeti straini, printre care sute de tineri din Franţa, la linia franceză, ori din Suedia, la linia engleză. Însă, în ultimii ani, a crescut şi interesul manifestat de tineri din Belgia ori din ţările nordice. Pe lângă calitatea educaţiei universitare, aceşti tineri aleg să studieze la Cluj pentru că taxele universitare şi costul vieţii sunt de câteva ori mai mici decât în Occident. De asemenea, contează faptul că diplomele universitare obţinute la finalul studiilor sunt recunoscute automat pe tot teritoriul Uniunii Europene.