Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Super erou, fotograf de ocazie

Ziua 258, 23 februarie 2013. Sfârşitul lui ianuarie şi prima jumătate a lui februarie au trecut fără evenimente semnificative, în afară de plecarea Leelei, colega mea de locuinţă şi voluntară în cadrul aceleiaşi organizaţii, LCD.

Anul Leelei de voluntariat s-a terminat. La un moment dat plănuise să-şi extindă şederea cu o jumătate de an, dar s-a răzgândit. Îmi pare rău că a plecat. Eram prieteni, eram apropiaţi şi ne susţineam reciproc şi acasă şi la birou. Şi sunt prieten bun cu Lambert, iubitul ei ghanez, care stătea şi el mai mult cu noi. Iar cu Damien, celălalt colocatar al casei, nu mă înţeleg grozav. De prin noiembrie, când şi-a reînnodat relaţia cu mai vechea lui iubită ghaneza, şi-a schimbat puţin comportamentul în casă şi ne-am cam răcit relaţia cu el şi eu şi Leela. Ne înţelegem amical, dar nu ne mai face mare plăcere să stăm împreună. Aşa că o să-i simt cu atât mai mult lipsa Leelei.

Leela a organizat o petrecere de plecare la care le-a cerut invitaţilor să se mascheze în supereroi. Am avut supereroi "reali", copiaţi din benzile desenate şi filmele celebre, dar şi unii inventaţi special pentru petrecerea asta. Cat-woman, Black widow, Tank Girl (un fel de GI Jane), Papa Bear, Weed Killer (o tipă care lucrează într-o organizaţie care susţine agricultorii), Lights On – Lights Of (altfel zis stăpâna luminilor), Super Cow şi alţii. După modelul Superman, mulţi dintre invitaţi au avut chiloţii luaţi peste pantaloni, ceea ce te face automat supererou. Eu am fost Zoro ghanez. Cu o pălărie de paie, cu o capă din material cu imprimeuri (pe care apoi l-am dus la croitor şi l-am făcut pantaloni) şi cu o macetă în loc de sabie. Apoi Leela ne-a părăsit. Adio, dar pe curând! Am stabilit că poposesc vreo două zile la ea în Londra la vară, când plec spre casă, să-mi arate cum e acolo şi seara, că eu am fost doar peste zi.

În rest, viaţa din Bolga e foarte aşezată. Amănunt semnificativ, într-o sâmbătă când am plecat de la meciul săptămânal de frisbee am practicat motociclism specific ghanez: am luat doi pasageri pe motocicletă. Ne-am pozat, ne-am distrat, dar nu mai facem, că e cam incomod. Data viitoare când trebuie să ducem pasageri, punem ataş :)

În 13-15 februarie am fost la un training de advocacy, la Tamale, ţinut de una din organizaţiile partenere în proiectul TENI, în care lucrez şi eu. Am fost dezamagit de calitatea proastă a trainingului, care a fost ţinut de unul din cei mai renumiţi specialişti în advocacy din Ghana. Mi s-a părut ciudat cum trainigul a fost ca un curs plicticos la facultate, unde profesorul prezintă totul pe un ton monoton şi cu o atitudine de superioritate. Dar ce mi-a pus capac au fost exerciţiile pe care le-am făcut în grup, plicticoase, puţin relevante, şi cu instrucţiuni proaste care nu au devenit mai clare când am cerut explicaţii suplimentare. Dar la sfârşit, toţi ghanezii se îngrămădeau să facă declaraţii pompoase de apreciere, a trainerului, a subiectului şi a trainingului. Am mai aflat cu ocazia asta că ghanezii sunt innebuniti după diplome, ca să le enumere în CV când vor să se angajeze undeva. Şi fiindcă mă plictiseam la curs, m-am oferit să le fac eu un design simplu de diploma, luat din MS Word templates. Am pregătit un document cu diplome nominale pentru toţi participanţii şi l-am trimis la print shop în format word, fără să-l fac PDF. Mi l-au modificat din proprie iniţiativă şi l-au făcut urât, iar în plus s-au gândit să-mi schimbe numele din Ionut în Lonut.  Oricum, nu voiam să păstrez diploma, fiindcă e unul din puţinele cursuri de la care am plecat fără să simt că am învăţat ceva.

Cu ceva vreme în urmă, Eric, managerul proiectului Teni, ne-a trimis un e-mail întrebând de voluntari care pot să însoţească o echipă de comunicare de la VSO care face nişte reportaje despre realizările proiectului. Fiindcă nimeni altcineva nu era disponibil, am ajuns să-i însoţesc eu în Talensi Nabdam, districtul unde lucrează LCD, şi în Jirapa, un district din Upper West Region, unde se implementează TENI. Rolul meu a fost să-i ajut pe Cathrine şi pe Tim să întâlnească beneficiarii proiectului, să facă fotografii şi interviuri.

 

Click pentru filmul făcut de Tim și Cathrine la Jirapa

 

Am călătorit deci în Upper West, a doua oară de când sunt în Ghana, însă de data aceasta cu maşina, un pick-up de la VSO, nu cu autocarul, ca şi dată trecută, când am avut una din cele mai lungi şi zdruncinate călătorii din viaţa mea. În Jirapa le-am întâlnit pe Alice şi Ellie, care sunt voluntare acolo, şi am ieşit seara prin oraş să mâncăm mâncare locală.

Ghanezii fac nişte asocieri foarte stricte ale mâncărurilor. Într-un loc se vindea fufu şi TZ. Fufu e făcut din yam fiert şi casava, sau uneori din plantan şi casava, care sunt bătute cu un fel de pistil imens până când se transformă într-o masă omogenă şi puţin gumoasă, din care se fac nişte boțuri mari, cât un bulz de mămăligă. O să fac un articol special cu un glosar culinar ghanez şi o să pun şi poze. TZ (Tuo Zaafi) e o mămăligă făcută din porumb alb şi măcinat mai fin decât la noi.

Întreb:

- Ce supă serviţi cu ele?

- Vrei fufu sau TZ?

- Suntem mai mulţi, trebuie să ne hotărâm. Ce supă aveţi?

- Cu fufu, sau cu TZ?

Pur şi simplu, mintea ei nu putea să separe supa de boțul de carbohidraţi cu care e servită. Carbohidraţii sunt mâncarea principală, supa e accesorie şi asocierile se fac foarte strict. Fufu cu light soup, TZ cu bitor, rice balls cu groundnut soup, kenkey sau banku cu peper. Noi, veniţi din alte ţări, le mai combinăm şi în alt fel, dar ghanezii sunt confuzi de fiecare dată. Cum să ceri plain rice (orez fiert) care nu-i zdrobit şi făcut găluşcă cu bitor? Pur şi simplu e de neconceput!

Apoi, înafară de mâncărurile de orez (Plain rice, fried rice şi jolof rice), toate celelalte se mănâncă fără tacâmuri. Primeşti tacâmuri doar dacă le ceri special. Altfel, rupi o bucăţică din găluşcă, o înmoi în supă, eventual îţi faci un căuș din degete ca să iei şi nişte zeamă, şi bagi mâna în gură. Colegul meu Bash are o mână cât o lopată şi câteodată îşi bagă trei-patru degete cu totul în gură.

În Jirapa am avut o zi plină, în care trebuiau făcute multe interviuri, unele filmate, şi fotografiaţi mai mulţi copii, iar Tim nu avea timp să facă toate filmele şi pozele. Aşa că mi-a dat aparatul lui de rezervă să fac eu unele dintre poze. Îmi place să fac fotografii şi chiar dacă nu am avut  niciodată vreun training în privinţa asta sunt încântat când pun mâna pe un aparat bun. Dar acum, când Cathrine mi-a dat brief-ul cu ce vrea să apară în poze şi Tim mi-a explicat nişte şmecherii tehnice, m-am simţit ca un fotograf profesionist. Tim mi-a zis că dacă se publică vreuna din pozele astea o să-mi pună mie numele, ca fotograf, dar fiindcă le-am zis cum mi-a scris pe diplomă Lonut şi i-am zis că Ionut se traduce Johnny, m-a poreclit Johnny Lonuts (sună ca şi low nuts). Deci dacă vedeţi vreodată în vreun material de comunicare de la VSO o poză făcută de Johnny Lonuts, să ştiţi că-s eu :)).

Tim şi Cathrine au lucrat la un filmuleţ despre Lucy, o fetiţă cu dizabilităţi fizice şi mentale din naştere, pe care părinţii au trimis-o la şcoală doar datorită insistenţelor lucrătorilor din proiectul nostru. Fetiţa face progrese semnificative, reuşeşte acum să umble şi fără cârje. Până acum un an, părinţii ei o ţineau doar în casă, pe pat. M-a impresionat mama fetiţei, care a spus că a ajuns, cu ajutorul primit, să înţeleagă şi să se uite la fiica ei ca la o fiinţă omenească. Fiindcă percepţia needucată şi primitivă a oamenilor de aici este că un copil cu dizabilităţi este demonizat şi e o ruşine pentru familie. Dar Lucy râde şi e veselă şi se joacă cu fraţii ei.

Azi am plecat din Upper West spre Tamale. Pe drum am văzut primele urme de ploaie (bălţi) din noiembrie încoace. Am ajuns în Tamale, unde mă întâlnesc cu voluntarele românce din Tema, din sudul Ghanei, care vin în vizită la Bolga. Abia aştept să le văd şi să vorbesc româneşte!

 

Click aici pentru galerii foto.

Click aici pentru alte articole din jurnal.

Citiţi aventurile lui Ionuţ, voluntar în Ghana, actualizate în fiecare vineri.

Citeşte mai jos celelalte articole care alcătuiesc jurnalul unui român în Ghana.