Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Memorial - Celula Coposu la Jilava

La închisoarea Jilava – fostă puşcărie de tranzit în timpul comunismului – a fost inaugurată o celulă simbolică în memoria lui Corneliu Coposu. Evenimentul încheie săptămâna dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea preşedintelui PNŢ-CD. Lider al opoziţiei în România postcomunistă, Corneliu Coposu a fost arestat în iulie 1947, împreună cu toată conducerea partidului şi condamnat la muncă silnică pe viaţă.

La comemorarea de la Jilava e prezentă şi una dintre surorile fostului lider PNŢ, Rodica Coposu. Îşi aminteşte prima întâlnire cu fratele ei, după 17 ani de închisoare: „Fusesem prevenită de surorile mele să nu mă sperii... Nu m-am speriat, deşi avea o cămaşă care flutura pe el cam ca pe o sperietoare de ciori, aş putea spune. Gâtul lung ieşea dintr-o cămaşă extraordinar de largă, iar un lucru ce mi-a rămas ca o obsesie în minte e că prin pielea buzelor i se vedea forma dinţilor. Pe cap se vedeau oasele craniului, oasele în formă de dinţi de fierăstrău, aşa cum învăţasem la anatomie.“

La arestare cântărea 114 kg, iar la ieşirea din închisoare avea 51 kg. Absolvent de Drept, şef al Tineretului Naţional Ţărănist din 1935 şi fost secretar personal al lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a dus o existenţă modestă, după eliberare, sub permanenta supraveghere a Securităţii. A fost obligat să lucreze ca muncitor necalificat la un atelier de tâmplărie mecanică, dar imediat după prăbuşirea comunismului a devenit simbolul opoziţiei faţă de regimul Iliescu şi a luptat pentru restabilirea pluralismului în România. Centenarul de anul acesta a fost organizat de Fundaţia Corneliu Coposu şi Fundaţia Română pentru Democraţie, condusă de fostul preşedinte Emil Constantinescu.

„Am discutat în ultimele zile cu înalţi membri ai Sinodului pentru stabilirea unei duminici a martirilor şi sfinţilor din închisori. Prin credinţă au rezistat aceşti deţinuţi şi au mărturisit asta, aşa cum şi Corneliu Coposu a spus-o. Sperăm şi stăruim pentru ca şi Biserica Ortodoxă Română să recunoască jertfa lor, aşa cum s-a întâmâmplat în cazul Bisericii Catolice, care a făcut deja primele beatificări“ – spune Emil Constantinescu, iniţiatorul proiectului de transformare a Fortului 13 de la Jilava în Memorial al Victimelor Comunismului.

„Statul român nu îşi recunoaşte vinovăţia”

Celula în care are loc comemorarea a devenit acum sală de expoziţie. Pe lângă fotografii inedite şi documente despre arestarea lui Corneliu Coposu, apar obiecte care au aparţinut dizidenţilor din perioada comunistă. Le-a colectat în ultimii 20 de ani istoricul Marius Oprea de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului: „Dincolo de investigarea propriu-zisă a unei crime săvârşite cu o cruzime greu de imaginat de Securitate, statul român refuză încă să îşi recunoască vinovăţia. Statul român refuză să retrocedeze victimelor ceea ce a confiscat. Pe securişti nu i-a judecat nimeni până acum. Călăii au pensii de 7-8 ori mai mari decât victimele lor în România”

Printre organizatori şi istorici, la inaugurarea Celulei Coposu au participat şi fosti detinuţi. Octav Bjoza e preşedintele Federaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România: „Ar fi bine ca cei tineri să afle că după al Doilea Război Mondial, tot ce a avut acest popor mai demn, moral, sfânt, mai bine pregătit profesional a fost asasinat. Elita a fost condamnată; au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, au dispărut în închisori. E nevoie să înţelegem asta pentru a pricepe ce se întâmplă în România de azi.”

Vasile Dudeanu s-a întors azi la Jilava după exact 60 de ani de la eliberare. E emoţionat, dar mulţumit că a trăit să ajungă la Jilava şi în libertate. Îi revin în minte detaliile detenţiei şi ale arestării. A ajuns după gratii în 1949 după ce, împreună cu elevii şi profesorii Liceului Industrial nr.2 din Bucureşti, a scris şi împărţit prin oraş manifeste pe care scria: „Luptaţi împotriva comunismului! Luptaţi împotriva bolşevismului!”

„Mă bucur că am venit, dar e şi o foarte mare emoţie. Nu-mi vine să cred că am trăit aici, că am rezistat în condiţiile astea, între zidurile astea groase, pe care acum le văd cu alţi ochi. Eram 80 de oameni într-o celulă cât o cameră de bloc, cu paturi suprapuse. Erau ca nişte rafturi de lemn. Nu era aer, leşinam de cald şi de miros. Azi parcă m-am întors în timp, parcă am iar 21 de ani. Nu-mi pare rău de nimic pentru că nu am făcut ce am făcut pentru a obţine ceva. Îmi pare totuşi rău că încă societatea şi conducerea acestei ţări habar nu au de foştii deţinuţi politici”.

Ascultă reportajul realizat de Ioana Haşu:
2875