Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Autorităţi corupte şi justiţie primitivă în Africa

Ziua 291. Joi 28 martie 2013.

N-am mai scris de mai bine de două săptămâni, așa că o să scriu mai multe episoade mici petrecute din 10 martie încoace. Despre viața în Ghana, despre corupția funcționarilor din Africa (nimic nefamiliar pentru cititor) și despre modul în care mulțimea tratează hoții.

De mai multă vreme Nique m-a invitat să merg să-l vizitez la Walewale și să dorm acolo peste noapte. Walewale e la vreo 65 de kilometri, deci în jur de o oră cu mototcicleta. Nique e englez, a venit în Ghana cu 4 luni înaintea mea, odată cu Leela, s-au împrietenit, așa că venea să ne viziteze de fiecare dată când era în Bolga. De când a plecat Leela, el a rămas cel mai apropiat prieten al meu dintre voluntari. Mai e Caroline, o voluntară din Franța venită cu altă organizație, care stă aproape și cu care ne înțelegem foarte bine, dar cu Nique e altceva, bem bere multă și vorbim ca băieții. Are 54 de ani și mereu când cineva pomenește de vreo țară, Nique zice că a fost sau chiar a locuit acolo. A locuit în Asia, în America de Sud și de Nord, în Caraibe, în Portugalia, în Spania și în Africa. E o enciclopedie ambulantă și discuțiile cu el sunt foarte interesante. Cu cel mai mult drag îmi povestește despre Brazilia și Saint Vincent.

Stăm la o bere și o frigăruie la Moonlight, spot-ul de lângă casa lui. Surprinzător ne întâlnim cu Richard, un amic din Bolga care e jumătate ghanez, jumătate rus și râdem puțin împreună. Walewale e destul de plicticos. Un orășel, la noi i-am zice mai degrabă sat, dar e capitală de district. Mai puțină lume. Dimineața facem o tură prin sat. Pământul e mult mai pietros decât în Bolga și în foarte multe locuri văd grămăjoare de pietre. Nique îmi spune că una din sursele de venit ale localnicilor e să vândă piatră pentru construcții. O scot din pământ, o sparg manual în bucăți de dimensiuni aproximativ egale și o vând. Doi bătrâni au săpat o întreagă fosă septică pentru o casă nou construită. Cred că le-o fi luat o veșnicie. Le fac poze lângă groapă și bătrânul mă roagă, când mai vin, să-i aduc o cămașă. I-am trimis mai târziu prin Nique un tricou, iar Nique mi-a zis că bătrânul a fost în culmea fericirii.

În 18 Martie am avut parte de prima ploaie adevărată din acest an. Stăteam singur în birou fiindcă ceilalți colegi erau plecați și dintr-o dată mi-am dat seama că s-a întunecat afară. Apoi vântul a început să bată puternic și m-am gândit, am sperat că va ploua. Până la urmă am plecat de la birou crezând că a fost doar o vijelie și nu va ploua. Însă pe drum a început să picure și m-am oprit la un mic smothie bar unde lucrează o prietenă, cea care m-a invitat la biserică. Ploaie adevărată, cu șiroaie de apă scurgandu-se pe străzi. Sunt bucuros, seceta asta de 4 luni m-a obosit. E ca și primăvara la noi, când poți să dai jos cojoacele și te bucuri de soare. Damien, care a venit în urmă cu trei ani și jumătate și vede schimbarea de anotimp pentru a patra oară îmi spune că ploaia a venit mai repede decât în ceilalți ani. Caroline, care lucrează într-un proiect în care sunt susținuți micii producători de orez, e tristă că plouă așa de repede fiindcă țăranii nu au terenurile pregătite și ploaia îi încurcă. Eu însă am așteptat cu nerăbdare să plouă.

În 24 martie am făcut o mică excursie în Togo. Ilana, o americancă mutată de prin decembrie în Bolga, are mașină de serviciu și a propus să facem o plimbare cu mașina. Eu am zis să mergem în Cinkasse, un orășel togolez care e situat la granița dintre Ghana, Togo și Burkina Faso, unde am auzit că e un târg foarte mare, unde merg mulți ghanezi ca să cumpere lucruri mai ieftine. Știam de la româncele care au locuit în Tema că în Togo se poate intra foarte simplu. Fără viză sau cu viză ieftină plătită la graniță. Nu mai știam exact care variantă, dar e simplu de intrat în Togo.

Am ajuns acolo după o călătorie de două ore și jumătate. Am lăsat mașina la granița ghaneză ca să nu trebuiască să plătim asigurarea internațională. A durat aproape o jumătate de oră până când funcționarii vamali au reușit să ne proceseze pașapoartele. Un român, două americance și o franțuzoaică. Apoi ne-am urcat pe motociclete-taxi care ne-au dus printr-un no manas land foarte lung și pustiu și după vreo doi kilometri am dat de punctul de control, care nu e o structură formală, ci doar câțiva oameni cu uniformă sub un copac. Ofițerii de acolo ne-au spus că dacă nu avem vize trebuie să mergem la punctul de vamă să le luăm de acolo. Moto-taximetriștii ne spuseseră deja, dar nu am înțeles. Un ofițer vamal a venit cu noi și am mers toți, prin oraș, până la clădirea unde e biroul vamal, ca să ne luăm vizele. Una dintre fete a rămas în urmă cu moto-taxiul și a venit după aproape 10 minute, dându-ne emoții că a pățit ceva. De fapt, motocicleta rămăsese fără combustibil și a trebuit alimentată.

La punctul vamal ne-au invitat în biroul șefului și ne-au adus tuturor scaune. Apoi ne-au spus cum stă treabă cu vizele: pentru români nu-s necesare. Nu știu ce acord există între România și Togo, dar putem sta 3 luni în Togo fără viză. Pentru francezi costă 40.000 de CFA (60 de euro), iar pentru americani 60.000. Să mai zică cineva că nu-i bine să fi român. Evident, nu avea nici un rost să plătească fetele asemenea sume ca să stăm 2-3 ore într-o piață de unde nici măcar nu ne propusesem să cumpărăm nimic. Dar Caroline a tot vorbit cu omul, i-a zis că suntem voluntari, că n-avem bani, că stăm puțin și până la urmă l-a convins să ne lase în Togo fără viză. Ne-a reținut pașapoartele și a zis să revenim să le luăm când plecăm. Eu voiam ștampilă de Togo în pașaport, dar cum reținuse deja 3 pașapoarte, l-a reținut și pe al meu, deci nu mi-a făcut bucuria. Apoi ne-am dus la un zaraf care stătea în piață și am cumpărat franci CFA (franc din Comunitatea Financiară Africană), moneda care circulă cu aceeași paritate în toate fostele colonii franceze. În Cinkasse nu era de fapt nimic de văzut. O piață mai mare decât în Bolga, poate mai mare și decât în Tamale, dar nu am găsit de cumpărat nimic care să ne dorim și să nu se găsească și în Ghana. Am băut bere burkinabeză și am mâncat fufu cu light soup făcută din grasscutter (cunoscut și ca bush rat), un rozător mai mărișor, probabil apropiat de dimensiunea unui iepure. Când am plecat am trecut iar pe la șeful vămii și i-am dat o mică atenție, 5.000 de franci CFA. Nu știu dacă a fost mulțumit, doar ne-a scutit de plăți totale de 160.000 de CFA pentru vize, dar ne-a dat pașapoartele înapoi.