
Reportaj RFI
Curajul de a fi activist LGBT într-o țară homofobă. Povestea lui Luca
luca_istodor.jpg

“Am foarte mulți prieteni care nu sunt acceptați sau am auzit părinți care să spună că nu își vor accepta niciodată copii așa și există și cazuri extreme în care copii sunt dați afară din casă și nu mai sunt susținuți financiar.”
Luca este un caz fericit. Proaspăt admis la Harvard, tânărul de 18 ani nu s-a confruntat cu probleme din partea părinților atunci când le-a mărturisit că are o altă orientare sexuală. Atitudinea părinților l-a ajutat să meargă mai departe și să devină activist. Acum susține și promovează drepturile comunității LGBT. Recunoaște însă că cel mai greu i-a fost să le mărturisească părinților. Avea 16 ani când și-a făcut curaj.
“A fost cam prea complicat să le zic părinților”
Luca a venit la întâlnire cu mama lui, Iaromira. Este una dintre puținele mame, poate chiar singura voce care susține public și vocal identitatea asumată de băiatul ei. Recunoaște că a fost șocată la început, apoi a avut puterea să stea alături de fiul ei în lupta cu intoleranța.
Un studiu realizat de BBC, arată că România ocupă locul 3, după Croația și Ungaria în rândul țărilor cu cele mai mari rate de acte homofobe. 26% dintre membrii minorităţilor sexuale din UE spun că au fost atacaţi fizic sau ameninţaţi în ultimii cinci ani. Abuzurile nu au loc doar pe stradă ci și în școli, atrage atenția directorul Asociației Accept.
Cu ce probleme se confruntă tinerii gay și trangender în liceele din România atât din partea colegilor cât și a profesorilor? Florin Buhuceanu enumeră cazuri de discriminare și hărțuire.
Din procentul tinerilor gay agresați, foarte puțini sunt cei care au raportat abuzurile la poliție și chiar și mai puțini au fost tratați ok de către autorități. În incercarea de a remedia situația Asociația ACCEPT a lansat proiectul „E timpul pentru combaterea discriminării LGBT în liceele din România!" prin care va forma 54 de cadre didactice care vor testa acest curriculum anti-discriminare și care vor familiariza 540 de elevi de liceu cu problematica LGBT.
Intoleranța nu se manifestă însă numai în licee ci și în familiile tinerilor gay. De aceea la ACCEPT s-a înființat un grup de suport pentru părinți. Moderatoare este tot Iaromira, care încearcă acum să le explice participanților cât de important este să nu își respingă copii pe criterii de orientare sexuală.
Luca este unul dintre puținii tineri care au curaj să își asume public identitatea. Este un act de curaj într-o țară cu grad crescut de homofobie și o Uniune Europeană în care din cauza abuzurilor 2 treimi dintre persoanele gay nu se țin de mână pe stradă cu persoana iubită. Se declară fericit că nu a avut parte de reacții negative din partea colegilor, ba mai mult, i-au facut la un moment dat și o glumă scriind în numele lui pe contul de Facebook declarația că e straight.