
Reportaj RFI
Cu bidineaua în pași de dans în Ferentari
Munca e mai plăcută când se face pe muzică. De altfel, o parte din elevii școlii, cei de la Grupul de Educație Alternativă, au venit în ziua renovării se le mulțumească voluntarilor interpretând ritmuri africane. Muzica, însă, s-a auzit din boxe toată ziua, iar muncitorii au avut și mai mult spor. Împărțiți în mai multe schimburi și echipe, aceștia au luat școala la renovat perete cu perete și smoc de iarbă cu smoc de iarbă.
Compania organizatoare este cunoscută pe plan internațional pentru implicarea sa în societate. Compania a oferit in ultimii 15 ani, peste 8 milioane de ore de voluntariat în întreaga lume. Jeff Purit, președintele grupului a venit special din Canada pentru pune mana pe bidinea la renovarea școlii din Ferentari.
Ambasadorul Canadei la București, Joanne Lamay, a participat la rândul său la renovarea școlii și spune că admiră deschiderea acesteia către francofonie.
Ambasadorul Franței, Francois Saint Paul, prezent la renovare, subliniază cât de importantă este implicarea companiilor în activități de acest fel.
Copiii de la Școala 136 s-au bucurat că școala lor sărăcăcioasă, arată acum ca scoasă din cutie. Și-ar fi dorit și un teren de sport sintetic, dar se mulțumesc cu cît au primit.
Directoarea Scolii, Laura Verde, a mulțimit la randul sau voluntarilor companiei organizatoare si a spus că alături de aceștia, au participat la renovarea școlii, o parte din părinți și personalul TESA al școlii.