Peripețiile unui călător cu Eurostar și butoiul de pulbere de la Calais

Nu a durat mult și ca și în săptămâna precedentă a fost închis și Eurotunelul sub Canalul Mânecii, ca urmare a pătrunderii greviștilor în zona liniei ferate la Calais unde au aprins cauciucuri pe șine paralizând traficul feroviar de persoane și mașini.

Am primit un mesaj de la Eurostar (compania care operează serviciul de pasageri pe sub Canalul Mânecii) că toate trenurile din ziua de 30 iunie între Paris și Londra au fost suspendate. 

Eurostar recomanda reprogramarea călătoriilor pe internet sau solicitarea rambursării costului biletelor în caz de renunțare la călătoria rezervată.

Ușor de zis, mai greu de făcut, mai ales pe telefonul mobil, când toată lumea se năpustește pe situl Eurostar, făcând accesul greoi, dacă nu de-a dreptul imposibil.

Ajuns la Paris, unde aveam bilete rezervate la Eurostar pentru ora 21.10, am luat în calcul schimbarea trenului cu avionul. Dar bineînțeles că nu am fost singurul care m-am gândit la această alternativă și am constatat pe internet că nu mai existau bilete pentru zborul direct Paris - Londra (care durează o oră) pe 30 iunie, iar a doua zi pe 1 iulie nu mai erau decât două bilete, costând aproape 400 de lire sterline la ora 14, cu compania EasyJet.

Cântărind toate variantele și resemnat să petrec o noapte în Paris am purces la cumpărarea biletelor de avion, dar accesul pe situl de comparații de bilete era extrem de greu și a trebuit să o iau de două ori de la capăt.

Tot răul spre bine, pentru că în timp ce mă chinuiam cu biletele de avion a venit știrea deblocării Eurotunelului, iar Eurostar a trimis din nou texte care anunțau reluarea traficului feroviar.

Am decis să mergem de la Gare de Lyon, unde descinseserăm din călătoria de la Milano, la Gare du Nord, de unde pleacă trenurile Eurostar spre Londra.

Ca ghinionul să fie complet, călătoria cu trenul RER (Reseau Express Regional) care în mod normal durează 10 minute între cele două gări, s-a transformat într-o oră când s-a anunțat o defecțiune pe linie, care ne-a obligat să luăm metroul pe linia 4, de la prima stație, Chatelet Les Halles. 

Am ajuns la Gare du Nord la ora 18.30, unde am găsit haos, aglomerație, nervi și mai ales o căldură insuportabilă. La intrarea la terminalul Eurostar se formase o coadă de mai multe persoane. Printre aceste persoane erau destule care își văzuseră trenurile anulate.

Cu chiu cu vai am reușit să aflu de la angajații Eurostar (depășiți de situație, deși o situație similară se întâmplase cu doar o săptămână înainte) că pe 30 iunie nu mai urmau să plece spre Londra decât două trenuri: la 20.10 și la 21.10, restul trenurilor fiind anulate.

Ne-am așezat disciplinați la coadă, principiul fiind că erau admiși cei care aveau bilete rezervate pentru 20.10, restul urmând să fie admiși dacă mai rămâneau locuri disponibile - Eurostar având 18 vagoane cu 756 de locuri. 

Până la urmă am luat trenul de 21.10, unde s-au mai suit și persoanele ale căror trenuri fuseseră anulate în ziua respectivă. Evident, o bună parte a persoanelor aflate în această situație au renunțat să mai vină la gară și și-au schimbat data sau modul de călătorie.

Am ajuns la Londra cu o întârziere de doar 20 de minute, ceea ce este un deznodământ extrem de fericit. Și atunci, vă veți întreba, de ce acest reportaj?

În definitiv, anularea a câtrova trenuri Eurostar care transportă în majoritatea turiști nu e capăt de țară.

Calais - punct nevralgic

Da, așa este, dar aici știrea cu adevărat serioasă și precocupantă este blocarea pentru a doua oară în decurs de numai o săptămână nu doar a porturilor Calais și Dover, dar și a tunelului feroviar de sub Canalul Mânecii.

Între cele două porturi au fost transportate în 2014 10,8 milioane de pasageri, în autocare, mașini, dube și camioane, ceea ce reprezintă jumătate din numărul de pasageri maritimi pe distanțe scurte în Regatul Unit. 

Pe la Dover intră și ies zilnic sute de camioane grele care transportă mărfuri în ambele sensuri. Și acest traiect Calais - Dover este important și pentru sutele de români care îl parcurg zilnic cu autocare, mașini mici, microbuze sau camioane de mare tonaj, căci Marea Britanie a devenit în mod clar, potrivit statisticilor oficiale, o destinație privilegiată pentru români.

Așa încât perturbarea traficului pe această rută nu este doar un inconvenient pentru turiști, ci și pentru cei a căror existență depinde direct sau indrect de posibilitatea efectuării în bune condiții și la timp a acestei călătorii.

Dar efectul grevei lucrătorilor francezi (care protestau împotriva vânzării de către compania MyFerryLink a două vase companiei olandeze rivale DFDS Seaways, ceea ce, susțin greviștii, va duce la pierderea a câtorva sute de locuri de muncă) este unul poate și mai serios.

Chestiunea imigranților ilegali

Și pe 30 iunie, ca și pe 23 iunie, profitând de grevă, mai multe sute de imigranți ilegali, refugiați prin pădurile din jurul orașului Calais, au încercat și uneori au reușit să se suie în camioane TIR cu destinația Marea Britanie, în căutarea unei vieți mai bune pe care, spun ei, nu o pot găsi în Franța țară care nu-i dorește. 

Acești refugiați, ajunși la un număr de circa 3000 la Calais, provin mai ales din Africa și Orientul Apropiat și Mijlociu, unii fugind de persecuții și conflicte sângeroase, cum ar fi cele din Siria, Irak, Darfur sau Afganistan, iar unii dintre ei fac parte dintre oamenii sosiți în Italia din Libia cu bărci sau mici vase în stare precară, traficați de indivizi fără scrupule.

Premierul britanic David Cameron a declarat după incidentele din 23 iunie că situația de la Calais este intolerabilă și a promis să ofere ajutor autorităților franceze, inclusiv de natură financiară, pentru a stopa aceste tentative de a trece ilegal din Franța în Marea Britanie.

Pe de altă parte, în Marea Britanie există un curent de opinie care acuză autoritățile franceze de laxism când vine vorba de acești imigranți de la Calais care se suie în camioane în fața camerelor de luat vederi, iar poliția franceză nu pare să facă eforturi prea susținute de a-i aduce la ordine.

În sfârșit, un semn de întrebare se ridică și cu privire la impunitatea cu care greviștii din portul Calais par a fi pătruns în incinta îngrădită a șinelor de cale ferată, paralizând traficul feroviar pe sub Canalul Mânecii.

Pentru prima oară de când au loc aceste dispute, compania Eurotunnel, care este proprietara infrastructurii pe unde circulă trenurile, a anunțat că va depune plângere penală împotriva greviștilor, estimați în număr de 30 - 50, care au blocat traficul feroviar. 

Situația de la Calais are așadar mai multe cauze, unele fiind extrem de grave și presante la nivelul întregii Uniuni Europene, cum ar fi imigrația ilegală. 

Iar această dispută, în care sunt angrenate pe lângă companiile de transport maritim, sindicate și forțele de ordine, compania Eurotunnel, Eurostar, dar până la urmă și statutul britanic și cel francez și prezintă un potențial exploziv destul de mare.

Unul dintre cei care a fost afectat de greva din 30 iunie a fost și eurodeputatul Nigel Farage, liderul Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP), blocat la Bruxelles, unde trenul său Eurostar a fost anulat.

Un posibil nou motiv, real sau nu, pentru liderul UKIP de a aduce argumente pentru ieșirea Marii Britanii din UE ce va fi supusă referendumului nu mai târziu de sfârșitul lui 2017.