Prinși între două lumi. Greaua așteptare a refugiaților de la granița dintre Grecia și Macedonia

Drama refugiaților se consumă departe de ochii turiștilor, care trec lejer prin vămile din Balcani. În fiecare oră, departe de autostrada care străbate Macedonia de la sud la nord, refugiații se strâng pe un teren viran unde își așteaptă, fără hrană și fără apă, cu copiii de mână, permisiunea de a traversa frontiera. În fiecare oră, 100 de norocoși primesc dreptul de a traversa din Grecia în Macedonia. Acolo îi așteaptă o tabără amenajată în grabă, înconjurată cu un gard de sârmă și păzită de câțiva polițiști, grăniceri și jandami macedoneni, în orășelul Gevgelija. Este locul în care primesc mâncare și apă, iar copiii primesc și dulciuri. Uneori, numărul copiilor este mult mai mare decât cel al pungilor cu dulciuri. Atunci, toate pachetele sunt deschise, jeleurile și bomboanele sunt amestecate în niște pungi de plastic, iar fiecare copil refugiat își primește porția.

Autoritățile macedonene au amenajat corturile și s-au asigurat că refugiații pot ajunge la trenuri sau la alte mijloace de transport.

Din oră în oră, în interiorul taberei de refugiați se formează grupuri. Femeile își țin de mână copiii, iar bărbații cară în boccele ce au putut lua cu ei. După ce oamenii sunt împărțiți în funcție de capacitatea autocarelor sau a mașinilor de taxi, care așteaptă dincolo de râul Vardar, refugiațiii pornesc pe jos, până în locul în care îi așteaptă șoferii. Uneori, calculele sunt greșite, iar numărul refugiaților este mai mare decât pot transporta autobuzele. Inevitabil, iese cu nemulțumiri. Însă cei care merg cu autocarul sau cu taxi-ul sunt privilegiați, pentru că cei 10, respectiv 25 de euro de persoană dați șoferilor le-a dat dreptul de a traversa mai repede Macedonia, până la granița cu Serbia.

Pentru cei care pleacă cu mașina sau cu autobuzul, drumul spre nord durează o jumătate de zi. Cu trenul, durează o zi întreagă.

Un șofer de taxi de 23 de ani, Dimitri, îi transportă chiar și pe cei care nu au cei 25 de euro de persoană necesari pentru a fi duși în Serbia.

”Pe această parte, la 20 de metri de noi este Grecia. Pe partea grecească este armata grecească, iar aici e armata macedoneană. Grecii lasă să treacă de granița câte 100 de oameni pe oră sau la două ore. Deci să zicem că în fiecare oră vin cam 100 de oameni aici”, spune Dimitri, un localnic din Gevgelia, șofer de taxi.

Astfel de curse umanitare au loc doar o data la 2-3 zile, doarece și localnicii din Gevgelija sunt săraci și nu își pot permite să îi susțină pe mai mulți refugiați.

Refugiații spun că au fugit să își salveze viața. Un tânăr de 26 de ani, din apropiere de Alep, Mohammed, face parte dintr-o ramură minoră a Islamului, alawiții. Mohammed era student la secția de limba engleză a facultății de filologie din Damasc atunci când alawiții au început să fugă.

Am sudiat un an de engleză în Siria, dar acolo nu am putut să îmi termin studiile. Dar vreau ca în Germania să termin școala și de devin professor de engleză. Prima dată am venit în Turcia, am trecut granița dintre Siria și Turcia. Am mers în Istanbul, unde am lucrat trei luni, apoi am cumpărat o mica ambarcațiune, ca să pot pleca pe mare, își povestește, pe scurt, periplul, Mohammed.

De fapt, cunoașterea limbii engleze, chiar și precară, a reprezentat șansa vieții sale. Mohammed nu are bani, dar ceilalți refugiați, din puținul pe care îl au, îi plătesc și drumul celui care face legătura dintre ai lui și autoritățile macedonene, care nu cunosc limba arabă.

Ajutoare vin de peste tot, de la Crucea Roșie, până la localnici. Zi de zi, 15 tineri din Struga adună bani de la turiști și de la macedoneni apoi cumpără alimente halal și apă pentru refugiați.  În tabăra de la Gevgelija au început să ajungă și ajutoarele internaționale. Crucea Roșie din Olanda se numără printre organizațiile care au apucat deja să trimită hrană și apă pentru cei aflați în nevoie.