Casa istoriei europene: un proiect necesar

Una din curatoarele muzeului ne întâmpina la intrare; am venit aici întrebându-ne : ce este Europa? Un continent, o zona geografică cu limite bine definite, un spațiu de valori, o construcție politică, o forță economică? Casa istoriei europene încearcă să aducă un răspuns.

Fosta clinică dentară Eastman, situată în Parcul Parlamentului European la Bruxelles, o clădire abandonată și aproape uitată de edili, își trăiește în fine o a doua viață.

Începând de acum ea găzduiește această „Casă a istoriei europene”, un proiect ambițios ce retrasează ultimele două secole din viața bătrânului continent.

A nu se confunda cu Parlamentarium, un parcurs interactiv aflat tot în incinta Parlamentului European, dar care explică funcționarea instituțiilor europene.

Casa istoriei europene expune pe șase etaje,  prin expoziții permanente și o expoziție temporară, rădăcinile unor valori și a unei gândiri comune, cea europeana, prin prisma evenimentelor istorice care au marcat-o. O tabletă interactivă îl ghidează pe vizitator în cele 24 de limbi oficiale ale UE.

Parlamentul European a investit 55 de milioane de euro în acest proiect care a adunat, între altele, piese provenind din 300 de muzee europene ca și peste 1500 de obiecte personale.

Acestea toate deapănă povestea, mai mult sau mai puțin veselă, a bătrânei Europe.

Găsim aici, în acest trecut comun, puncte de convergență și de divergență care deschid posibilitatea de dezbatere și de aprofundare a proiectului european actual. Dar pentru a face aceasta, cunoașterea trecutului comun este indispensabilă, spune Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, cel  care a inaugurat acest proiect.

Într-adevăr, cum se unesc și se despart destinele europene de la începutul secolului XIX și până în prezent? Europa, putere mondială acum 200 de ani, leagăn al civilizației moderne, Europa unde se află nucleul marilor imperii, trece apoi prin foc si dezastru în secolul XX, dar renaște din propria-i cenușă.

Nimic nu este dat de-o parte aici: sclavagismul practicat de europeni in secolul al XIX, persecuția si deportarea evreilor în al doilea Război Mondial sunt elemente care apar, chiar dacă nu se insistă asupra lor.

Trecerea de la naționalism și imperialism la democrațiile moderne este accentuată. Pentru perioada de după 1945 când Europa era divizată, găsim și elementele renașterii economice din occident.

Speriate de foame și de mizerie, șase țări din inima Europei decid să-și unească si să-și supravegheze mutual industriile de război: ele pun bazele UE de astăzi. Dar în 1970 recesiunea economică le pune în dificultate. Momentul este depășit și proiectul european crește, mai ales prin integrarea Regatului Unit.

În prezent, între polemică, mai ales din cauza Brexit-ului, speranță, critici și acuze, UE încearcă să-și regăsească un numitor comun. Ruptura este însă mare; in secția dedicată prezentului găsim atât premiul Nobel pentru Pace, acordat Uniunii Europene în 2012, cât și buletinul de vot pentru Brexit. UE este ea în plina destrămare? Iată ceea se încearcă a se evita prin deschiderea porților cunoașterii. 

Iar celor care spun că in plină austeritate nu era cazul să se cheltuiască fonduri pentru a face un nou muzeu, Parlamentul European le răspunde: banii investiți în educație nu sunt niciodată pierduți.