Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Deceniul de blocadă: Gaza, ruptă în Fâșii (reportaj special RFI)

img_8071.jpg

Gaza City vedere generala a suprapopulatului oras
Gaza City
Image source: 
Alex Olaru | RFI România (c) 2017

"Numele meu este Riham. Trăiesc în Gaza. Mă pregătesc să-mi duc mai departe studiile. Voi face un masterat în științele comunicării. Am primit o bursă în România..." Când am intrat în Gaza, prin punctul de trecere a frontierei de la Erez, dinspre Israel, Riham se pregătea să plece. Mi-a spus de ea funcționarul palestinian care îmi verifica pașaportul. Riham mergea la Cluj: s-a nimerit România, despre care nu știe mai nimic, pentru că a fost singurul loc unde a primit o bursă. 

Ascultă aici reportajul integral din Fâşia Gaza:



Mi s-a părut cam subțire îmbrăcată, am avertizat-o, mai în glumă, mai în serios, că e cam frig acum la Cluj și am întrebat-o dacă mai are de gând să se întoarcă vreodată în Fâșia Gaza...

E greu. Pentru că e blocadă. Și nu e ușor să ieși de aici. Dar da, vreau să mă întorc. Cu siguranță. Aici e țara mea. Vreau să mă perfecționez și apoi să aplic aici ce am învățat.

Culoarul care leagă Israelul de Fâşia Gaza

Riham, la ce te aștepți de la România? Nu știu. Dar sunt entuziasmată, a spus. Ți-e frică?  am mai apucat să o întreb.

Da. Pentru că e prima dată când părăsesc Gaza. Și pentru o perioadă lungă de timp!

4552 se copiii s-au născut, potrivit statisticilor oficiale palestiniene, în Fâșia Gaza, doar în luna noiembrie. În medie, în jur 150 de copiii se nasc în Gaza în fiecare zi, în condițiile în care populația, trecută de două milioane, ținută sub blocadă de un deceniu, se zbate deja, zi de zi, să supraviețuiască într-un teritoriu care nu depășește, de la nord la sud, 40 de kilometri.

Abia reușesc să trăiesc. Nu e normal să mă târăsc așa. În ultimii 10 ani am mers înapoi. Vreau doar să fim un popor și vreau pace pentru mine și familia mea.

...Mohammad este unul din miile de pescari din Gaza. 

Pescar din Gaza

Înainte, bărcile pescarilor din Gaza aveau voie să meargă 30 de mile marine în larg. Acum, limita maximă este undeva între șase și  nouă mile - și acolo, zi de zi, pescarii își pun viața în pericol.

Gaza: Apa potabilă, un lux. Curent electric, cel mult 4 ore pe zi

Națiunile Unite au avertizat în repetate rânduri că în condițiile economice actuale, în situația în care infrastructura vitală e grav afectată, în condițiile crizei de electricitate și de apă potabilă și aproape în permanență într-o stare de conflict militar, Fâșia Gaza riscă să devină, în viitorul apropiat, de nelocuit:

Apa potabila: un lux in Gaza

Te izbesc, atunci când intri în Gaza, aglomerația, hărmălaia și... mirosul. Se simte cât de poluată e zona...vine un miros neplăcut și dinspre mare, pentru că dejecțiile se scurg direct în Mediterana.  Intersecțiile în Gaza City sunt extrem de aglomerate...Aproape fără nicio regulă de circulație, mașinile, salvările  și caro...căruțele trase de măgari, se înghesuie în câte un giratoriu, încercând că treacă înaintea tuturor.

Agitația durează câteva ore. Seara, Gaza se transformă:

Suntem la Beit Lahia și stăm pe întuneric. Unii se culcă devreme, unii au generatoare mici . Oamenii nu se pot uita la televizor, nu se pot spăla...l-am cunoscut pe doctorul Ahmed Nassar într-un orășel din nordul Fâșiei Gaza. A făcut facultatea în România, înainte de Revoluție. S-a întors acasă și de atunci nu a mai plecat.

Când se înserează, în Fâșie e beznă. Aproape ironic, singurul semnalizat, luminat, e un semn uriaș pe care scrie I LOVE GAZA, Iubesc Gaza. Cine are bani, își instalează un generator. Restul stau la lumina lanternelor sau lumânărilor.

Criza de electricitate e cauzată în primul rând de ruptura dintre Hamas și Fatah, dintre cei ce controlează Gaza și Cisiordania. Omenilor li se opresc bani din salariile venite de la Rammalh, dar Hamas uită să plătească, mai departe facturile...Criza s-a declanșat în 2006....iar oamenii au învățat să-și ducă traiul pe întuneric. Ahmad Qasem, acum student, își amintește cum a fost la început:

Pe întuneric, nu mai puteam recunoaște străzile , spune Ahmad.

Situația e și mai gravă în taberele de refugiați. Sunt apendice ale orașelor, un fel de cartiere mărginașe.

Tabara de refugiati din Gaza

Chiar și un nou venit în Gaza le recunoaște însă ușor: e sărăcie, sărăcie și foarte multă sărăcie. În tabăra Deir al-Balah, în sud, criza de electricitate a devenit o oportunitate de afaceri:

E greu. Avem trei ore de curent pe zi.

Toată lumea are generator?

Nu. Iar cei cei care au adus un generator vând acum un kilowatt cu 4 shekeli (aprox. un euro)

Jabalia. Altă tabără, același răspuns:

Întreg viitorul nostru este în întuneric, spune un localnic.

Pentru multi tineri din Gaza, viitorul este negru

Pe lângă problemele de electricitate, suprapopulata Fâșie Gaza se confruntă și cu o gravă criză de apă potabilă. În taberele de refugiați mai ales, apa vine direct din mare, are evident un gust sărat și nu e, sub nicio formă, potabilă:

E apa plină cu sare. Nu se poate bea. Din anii 60 nu s-a făcut nimic aici, în tabără și suntem deja prea mulți.

Apa e foarte rea. Trebuie cumpărată de la cisternă. În curând nu va mai exista apă potabilă în Gaza.

Principala sursă de apă potabilă acumulează în jur de 60 de milioane de metri cubi pe an. Potrivit organizațiilor internaționale neguvernamentale e nevoie, la populația actuală, de peste 200 de milioane de metri cubi de apă potabilă.

Revoluția rețelelor de socializare: poarta spre evadare. Și...Tramadol

200 de dolari pe lună. Atât câștigă Amjad, la hotelul la care lucrează. Amjad e mulțumit. Se descurcă. În Gaza, un kilogram de pește costă 10 dolari. Laptop, telefon mobil, poate o mașină nouă...sunt lucrurile pe care și-ar dori să le găsească și să le poată cumpăra în Gaza. Am intrat în vorbă cu Amjad pentru că mi-a cerut să facem un selfie. Pentru tinerii din Gaza, rețelele de socializare sunt singura cale de evadare din închisoarea în care trăiesc și de sub tutela autoritară a Hamas, care le impune reguli sociale extrem de stricte:

Aici, în Gaza, suntem o comunitate închisă. Noi, băieții, nu avem voie să ne amestecăm cu fetele. Așa că Instagram, Snapchat sau Facebook sunt porțile prin care putem să interacționăm cu fetele. Nu în sensul fizic. Putem măcar să fim prieteni.

Ai și prietene pe Internet care locuiesc, aici, în Gaza? Da, răspunde Ahmad Qasem, student la Farmacie la Universitatea din Gaza. Îl întreb dacă i se întâmplă să se întâlnească pe stradă cu fete pe care le știe deja, din virtual. Din nou, răspunsul e da. Cu o completare însă:

Nu poți să mergi să bei o cafea cu ea, n-ai voie. Trebuie aranjat cu familiile. Poți doar să-i faci un semn, să o saluți și atât.

Tineri ca Ahmad sunt, chiar și în aceste condiții, privilegiați. Părinții lor au posibilități, sunt bogații, elitele din Gaza. Copiii conduc mașini bune, sunt cunoscuți, au prieteni mulți și își permit să meargă la cafenele, unde beau ceai, cafea, bere fără alcool, joacă domino sau se uită la fotbal.



 Printre ei e și Abdu care mă ia, mândru de Mercedesul său, la o plimbare în noapte, cu viteză și muzică dată tare.

Pentru ceilalți, pentru tinerii fără absolut niciun viitor din Gaza, singurul refugiu e Tramadol, un medicament care, folosit în doză mare, devine drog. Sunt tot mai mulți dependenți de medicamentul adus, de multe ori, prin tuneluri, din Egipt. Din nou, Ahmad Qasem:

Se folosește ca drog. Sunt mulți dependenți de droguri în Gaza, în special de Tramadol. Înainte era ușor să-l procuri. Acum e ceva mai dificil. Sunt atât de mulți dependenți pentru că sunt obosiți de atâta monotonie și pentru că nu au un viitor. Vor să scape de această lume, măcar prin imaginație. Așa cred ei că pot evada.

Tramadol nu intra doar in sangele tinerilor din Gaza ci si in "cultura pop"

În Gaza, imediat după izbucnirea protestelor declanșate de decizia lui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, l-am întâlnit pe Sam. E fotograf freelance, supraviețuitor al bombardamentelor din 2014. În casa în care se afla, au murit 17 oameni. Și-a văzut prietenii dezmebrați. El a scăpat fără nicio zgârietură. Pentru Sam și  mulți alți locuitori din Gaza, dincolo de sărăcie, blocadă,  bomabrdamente, Hamas, dincolo de orice, speranța rămâne intactă, iar destinul încă nu e confiscat :

E viața mea. Nimeni nu poate să-mi controleze propria viață. Nu mi-e frică.

Cum crezi că va arăta viitorul tău? Ce crezi că se va întâmpla cu tine?

Nu știu. Dar am un vis. O țară fără Hamas, Fath...O țară unificată, Palestina. Vreau pace. Urăsc războiul. De zece ani îl fotografiez. Niciun palestinian nu are nevoie și nimeni, aici, nu vrea război. 

Reportaj realizat în Fâşia Gaza de Alex Olaru
578