
Social
Deţinuţi, despăgubiţi de statul român? „O decizie scandaloasă”
Detinuti despagubiti decizie scandaloasa.jpg

Calendarul de măsuri aprobat de Guvern prevede între altele introducerea brăţării electronice în acest an, construirea a opt mii de locuri de cazare pentru deţinuţi în următorii şase ani şi acordarea unor compensaţii financiare deţinuţilor care au executat pedepse în condiţii necorespunzătoare.
Sorin Dumitraşcu spune că “este un alt plan făcut de Guvern pentru a convinge cumva organismele internaţionale că ne facem treaba în materie de penitenciare. Este un altul aşa cum au mai fost câteva în ultima perioadă. Cel mai recent este din 2016, din care nu s-a implementat nici măcar o virgulă”.
„Noul plan pare o construcţie de genul acelor referate copiate de pe Internet. O să vedeţi informaţii luate din diverse adrese ale Administraţiei Penitenciarelor, informaţii copiate din precedentul memorandum, nu există o analiză de impact”, precizează preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sorin Dumitraşcu afirmă că „în ceea ce priveşte măsurile propuse, la o primă vedere, unele sunt extrem de nerealiste. Spre exemplu, implementarea sistemului de supraveghere electronică, acele brăţări, în prima parte a anului 2018, în opinia noastră este absolut nerealistă, acele opt mii de locuri de cazare care vor fi disponibile în şase ani de asemenea (...), acele două penitenciare, cel de la Buzău şi cel de lângă Ploieşti, de asemenea, nu s-a mişcat nici măcar o virgulă, nu vorbim de o cărămidă în ceea ce priveşte construcţia celor două penitenciare”.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor mai consideră că acordarea unor compensaţii financiare deţinuţilor care au executat pedepse în condiţii necorespunzătoare este un lucru scandalos: „Mi se pare, fără rezerve, o decizie scandaloasă, pentru că nu poţi să premiezi pe cineva în bani doar pentru că a stat în penitenciar. Am făcut şi nişte calcule: având în vedere că pedeapsa medie este undeva la patru ani, calculele noastre ne-au dus undeva la un beneficiu per pedeapsă medie de 10-12 mii de euro pentru fiecare deţinut (...). Sunt totuşi oameni care au făcut rău, oameni care au furat, tâlhărit, violat, nu cred că este normal să primească acest premiu din partea statului român, doar pentru că au făcut puşcărie”.