Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rafinament de epocă

dilema_universitate.jpg

Image source: 
Dilema Veche

Un coleg universitar – mai în vîrstă decît mine – m-a apostrofat deunăzi că aș aparține unei generații mofturoase (caracterizare greu totuși de acceptat în raport cu viața deloc simplă a unui „decrețel“!):

 

„Voi vă tot plîngeți“, a spus el ofuscat, „complet nejustificat, de corupție endemică, de justiție proastă, de neprincipialitate socială și așa mai departe. Păi, nu știți despre ce vorbiți. Acum, de cînd cu Uniunea Europeană și cu NATO, totul s-a stricat în România față de perioada deplinei mele maturități, adică față de anii ’90, la vremea în care voi erați niște tinerei mucoși, încrezători în dreptatea garantată, pe termen lung, de existență. Atunci corupția înflorise benefic, devenind un mod de viață mutual avantajos. Lumea glumea nevinovat pe seama ei, așa cum ai rîde, cu drag, de un prieten bun sau de vreo rudă simpatică apropiată. Mîncam corupție pe pîine, dormeam cu ea în pat, toți o admiram și o iubeam. Uite, bunăoară, să luăm sistemul academic, unde ne facem veacul amîndoi! Dăduse nebunia aia în noi cu universitățile private, cu concurența neloială, cu diplomele pe bani. Ne-am aliniat la spiritul epocii, ce să facem? Se promovau examene, la greu, contra cost. Prin unele facultăți, profesorii prevăzători își achiziționasreră verificatoare de bancnote, profesionale, cu ultraviolete (rețin faptul că avea popularitate, în centrele din țară, o lampă de producție olandeză, numită parcă Paper Money Supreme Tester UV 4W, o splendoare tehnică!). Puneai frumușel dolăreii, cît mai repede cu putință după primirea lor pentru vreun examen ori colocviu, la raza albastră și îi studiai atent (după modelul bancherilor cu experiență), să nu aibă cumva inscripționat MITĂ sau, Doamne ferește, ȘANTAJ în interior. Da’ nu se în-tîmplau, domnule, din astea în timpurile respective! O făceai doar din scrupulozitate, că altfel nu era cazul. Oamenii dovedeau caracter și bun-simț. Nu turna nimeni, iar dacă turna vreun zăbăuc, rezolvai mai sus cu aceleași mijloace. Corupția reprezenta un instrument social, un amic de nădejde, o pîrghie de progres, la care apelai în necaz, în nevoie…“

 

Citiți continuarea articolului semnat de Codrin Liviu Cuțitaru în Dilema Veche aici