Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Erou al documentarului "EXOD": Oricine poate deveni refugiat

hassan.jpg

Hassan Akkad
Image source: 
youtube.com

Hassan Akkad este unul dintre eroii primului documentar din seria EXOD, film cu multipli finanțatori și distribuitori - BBC2, CANAL+, în America PBS FRONTLINE - care urmărește, în modalitățile cele mai directe, destine individuale prinse în epocala mișcare spre Europa a peste 1 milion de suflete mânate de război, suferință și sărăcie. Regizorul James Bluemel a distribuit, prin generozitatea unuia dintre producători, KEO, telefoane și cartele foto la 60 de refugiați și a ales, și apoi a împletit și completat vizual într-un proces care a durat 15 luni, istoriile filmate de 6 dintre ei, traiectorii improbabile spre și prin Europa făgăduinței.

Avem astfel, în acest prim documentar dintr-o serie care continuă, imediatețea mărturiei individuale (Ahmad care pornește din Alep, Sadiq afganul obsedat să ajungă în Finlanda, Alaygi gambianul care traversează Sahara și trebuie răscumpărat din Libia, extraordinara pre-adolescentă atunci Isra'a și familia ei, stabiliți acum în Germania, și bineînțeles Hassan Akkad) în permanent dialog cu imaginile mai generale, încetățenite deja, ale fenomenului.

Această dualitate, care adaugă enorm la umanizarea procesului migratoriu la apogeul său, a adus filmului o recunoaștere internațională fără precedent.   Documentarul-șoc ( cum îl numea recent presa franceză după prezentarea pe Canal+ a părții a doua) a cules, din 2016, când a apărut, toate marile distincții ale genului, Peabody, Emmy și, la mijlocul lunii trecute, Alfred I. duPont, acordat sub egida Universității Columbia.  Hassan Akkad a a participat, alături de regizor, și în semn de apreciere a remarcabilei sale contribuții la realizarea și succesul filmului, la seria de manifestări ocazionate de festivitatea de premiere.

Hassan Akkad: Am statut de refugiat în Marea Britanie, așa că am primit viza americană. Cetățenii sirieni nu au, tehnic vorbind, acces în SUA.  Am fost neliniștit înaintea călătoriei, pentru că auzisem de  medio-orientali hărțuiți în aeroporturi acolo.  La New York, la Kennedy  însă,  oamenii au fost în general simpatici. Mi-au pus o întrebare simplă, despre scopul călătoriei, și le-am răspuns că am venit pentru o ceremonie  și  prezentare a unui film la care am contribuit. Am fost tratat foarte bine, și a fost o onoare să accept premiul și să vorbesc după proiecția de la Universitatea Columbia. Politic vorbind, nu-i ușor să fii imigrant sau refugiat în America în această perioadă. E nevoie de dialog, pentru că, fără nuanțele necesare, nu faci decât să rămâi în cercul vicios al violenței care nu rezolvă nimic. Dacă nu vrea migranți și refugiați, actuala Administrație n-ar trebui să mai alimenteze conflicte în toată lumea care-i obligă pe aceștia să-și părăsească țările de baștină.

Reporter: Vorbește-ne despre viața ta din Damasc înainte de conflict, și de activismul din perioada timpurie a revoltei care a izbucnit în 2011.

Hassan Akkad: Înaintea revoltei de la Damasc eram fotograf și profesor de engleză. Provin dintr-o familie din clasa mijlocie - tata proprietar de restaurant, frate funcționar de bancă, surori angajate la o companie de telecomunicații.  Ne-am implicat în proteste, eu ca organizator,  până când am fost arestat. M-au bătut cu ranga, mi-au rupt mâinile, mi-au frânt în câteva locuri piciorul stâng, mi-au fracturat coastele, după care m-au scos din învățământ pe motive politice. A trebuit să plec, precum alte milioane de sirieni, pentru că în țara mea nu mă mai simțeam în siguranță.

Reporter: Tortura îndurată în închisoare și teama de moarte te-au determinat să părăsești Siria, și apoi să rătăcești, vreme de trei ani, prin Liban, Egipt, Emiratele Arabe Unite și Turcia, în căutarea unui rost.  Ai decis apoi să urmezi fluviul uman spre Europa.

Hassan Akkad: În iulie 2015 am încercat să trec din Turcia în Grecia într-o barcă de cauciuc supraîncărcată. Ne-am scufundat, dar am fost aduși înapoi de Garda de Coastă turcească. A doua zi am încercat din nou,  de data asta cu succes. Am ajuns în Grecia. 2015 era toiul crizei refugiaților. Granițele erau deschise, nu era greu să te descurci. Mii de oameni încercau, ca și noi, să ajungă în Europa de Vest, prin Macedonia, Serbia, Ungaria, apoi Austria, Germania și finalmente, în cazul meu, Franța, unde am sfârșit-o în așa numita "junglă", o tabără astăzi desființată dar care era atunci cel mai mare centru ilegal, improvizat, de migranți din Europa Occidentală. Acolo, în portul Calais, am petrecut câteva luni, timp în care am încercat, în repetate rânduri, să ajung în Anglia ascuns în camioane. După două luni de încercări, am reușit.

Reporter: Ai reușit, dar nu la Calais - unde ți-ai riscat viața, în zadar - ci pe calea aerului de la Bruxelles, cu un pașaport cumpărat de la un falsificator contra unei sume substanțiale. Care au fost, în această epopee, din Turcia și apoi de pe insula Lesbos la Londra, momentele cele mai dificile, mai periculoase?

Hassan Akkad: Sincer, pentru mine partea cea mai grea a fost traversarea Mării Egee într-o barcă de cauciuc.  Cel mai dureros a fost să vezi cât de  înspăimântați erau copiii și femeile, dar în special copiii. Când am început să luăm apă am înțeles că suntem pierduți, că nu avem nici o șansă. Am simțit că Siria însăși se scufundă, pentru că în ambarcațiune erau 63 de persoane din toate colțurile țării, de toate meseriile și experiențele de viață. Era ca și cum țara noastră dispărea încet sub apă, ceea ce nu era departe de realitate.  Am avut însă noroc: nimeni n-a murit, în cele din urmă am fost salvați.

Reporter: Această scenă, poate cea mai dramatică a documentarului EXOD,  a fost filmată de tine, așa cum ai filmat și alte momente ale aventurii. De ce această decizie de a imortaliza, de a depune mărturie, și ce efect psihologic a avut această hotărâre?

Hassan Akkad: Decizia de a filma am luat-o când am observat că în America, dar și în Europa, există o necunoaștere a crizei refugiaților și motivelor pentru care lumea fuge. Am văzut stereotipurile, cum eram înfățișați în programele de știri ca niște roiuri umane care vin pentru avantaje, bani, foloase materiale. Mi-am zis că eu, ca individ, asta pot face, să filmez călătoria, să-i dau chip uman, pentru ca lumea să simtă ca noi, cu noi.  În esență, să-mi urmeze pașii. Un alt considerent a fost că astfel pot să uit realitățile dure ale voiajului însuși. Filmam tot timpul, și foarte des mă simțeam cineast, nu migrant. Aparatul de filmat mă proteja.  Sunt foarte fericit că am putut documenta,  și nu doar pentru mine, cea mai gravă criză umanitară de după al II-lea Război Mondial.  Apoi, a participa la realizarea remarcabilului documentar, a fi parte a acestui efort, este o mare onoare.

Reporter: Unul dintre aspectele cele mai frapante ale documentarului, și realității pe care o zugrăvește, este omniprezența tehnologiei și Internet-ului. Ai pornit la drum cu un telefon, un aparat de filmat GoPro, și un pumn de cartele SIM și fotografice. Din Niger până-n Alep, din Istanbul până-n Germania, vedem în film cum tehnologia este zeul protector.

Hassan Akkad: N-ar fi fost posibilă migrația fără tehnologie, Internet, rețele de socializare, telefoane portabile "smart". E ironic faptul că auzeam des, la știri, persoane care se întrebau cum de au medio-orientalii telefoane, ca și cum ar fi ceva nefiresc. Telefonul practic mi-a salvat viața. În timpul primei traversări din Turcia spre Grecia eram pe WhatsApp cu o studentă la universitatea Columbia în New York, originară din Damasc și cu care eram bun prieten. Am alertat-o că mă aflu pe mare și viața-mi este în pericol.  I-am transmis geo-coordonatele pe WhatsApp și ea le-a transmis Gărzii de Coastă turcești, care a venit să ne salveze. Am folosit alte aplicații pentru a mă descurca în Europa, unde nu mai fusesem, Skype și WhatsApp pentru a păstra legătura cu familia și cu alții. Rețelele de socializare sunt o platformă excelentă de informații orientative, de exemplu unde să stai în Serbia, spre ce tabere să te îndrepți în Ungaria, care e drumul cel mai bun spre Franța. Toate aceste date vitale ne erau transmise de cei care ne-au precedat,  ca să urmăm calea cea bună.

Reporter: Trăiești, de la 27 septembrie 2015, în Anglia, unde te implici în opere umanitare și lucrezi pentru BBC, ca asistent de regie, la următoarele filme din seria Exod, care urmăresc destinul migranților într-o lume schimbată, cu granițe militarizate și un climat politic neprielnic. Ai vorbit emoționant, la dialogul cu publicul după proiecția filmului la Universitatea Columbia din New York, despre tâlcul experienței prin care ai trecut, despre lecțiile pe care le-ai învățat. Care ar fi aceste lecții?

Hassan Akkad: Pe plan personal pot spune, sincer, că nu știi niciodată când îți vine rândul. Oricine poate deveni refugiat. Nu m-am așteptat să mi se întâmple mie. Am trăit într-o regiune agitată, ce-i drept, dar crizele se întâmplau în altă parte, în Irak, Palestina, Liban, de unde lumea fugea. Am crezut că suntem la adăpost, că în țara noastră, unde totul părea liniștit, nu se poate întâmpla nimic. A fost traumatizant să vezi cum se destramă Siria, că suntem obligați s-o părăsim. Afirm deci că nu se știe niciodată:  dacă ni s-a întâmplat nouă i se poate întâmpla practic oricui, oriunde. Ce-am învățat de asemenea este că am pierdut încrederea în umanitate din cauza a ce ni s-a întâmplat acasă, dar am redobândit-o pe drum, văzând cât am fost de ajutați de voluntari și de necunoscuți care ne-au primit în casele lor.  Eu însumi am trăit un an de zile la o familie engleză. Mi-am regăsit astfel credința în umanitate, și cred că această solidaritate este foarte importantă în vremurile pe care le trăim.

 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: http://www.rfi.ro/tag/interviu-sua