Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franța ia măsuri dure împotriva fraudelor în munca detașată

Sancţiuni financiare mai dure, publicarea condamnărilor, consolidarea puterilor prefecţilor şi a inspecţiei muncii...Iată doar o parte dintre măsurile pe care Guvernul francez le-a anunţat în lupta împotriva fraudelor în munca detaşată, în contextul prezenţei unui număr mai important ca niciodată de muncitori detaşaţi în Franţa. Anul trecut, au fost înregistrați legal peste 510 mii de salariaţi detaşaţi, o creştere cu 46% faţă de anul precedent.

Creşterea puternică înregistrată în 2017  se explică în parte printr-o mai bună colectare de date, dar şi, potrivit ministrului Muncii Muriel Pénicaud, prin sancţiuni mai dure implementate de majoritatea precedentă. Ministrul a anunţat acum 16 măsuri ”pentru a merge mai departe în această direcţie”.

”Trebuie ca fraudatorii să înţeleagă foarte clar că dreptul la greşeală nu este valabil în cazul fraudei”, a avertizat Pénicaud într-o conferinţă de presă.

Guvernul va adopta la 7 martie, în Consiliu de Miniştri, o ordonanţă care creşte sancţiunile financiare de la 2.000 la 3.000 de euro de salariat detaşat ilegal şi de la 4.000 de la 6.000 de euro, în caz de recidivă. Dacă amenzile nu vor fi achitate, prestaţia serviciului poate fi suspendată. Amenzile au funcționat se pare cel mai bine iar statul francez a câștgat doar din acestea aproape șase milioane de euro.

Guvernul mizează, de asemenea, pe "name and shame", adică pe publicarea unor lista ale rușinii cu condamnările penale din cauza muncii ilegale. ”Să numeşti în mod public întreprinderile care fraudează, este foarte descurajator”, mai ales în privinţa ”reputaţiei”, a apreciat Pénicaud.

O altă măsură va fi consolidarea puterii de sancţionare a prefecţilor şi a inspectorilor. Cei dintâi vor putea decide închiderea unei întreprinderi sau suspendarea temporară a activității acesteia. Și inspectorii vor avea acces mai uşor la informaţii de care au nevoie pentru a confrunta fraudatorii. Cantitativ, ministrul a stabilit drept obiectiv realizarea a aproximativ 1.500 de controale pe lună la nivelul inspecţiei muncii.

Guvernul vrea, în plus, să crească numărul controalelor comune cu poliţia, jandarmeria, vama, serviciile fiscale sau organisme de securitate socială, pentru ca ele să reprezinte 50% din operaţiuni în sectoarele prioritare - construcţii şi lucrări publice, transporturi sau agricultură. În fine, un ”serviciu naţional de anchetă” va fi creat în cadrul reţelei Urssaf, în vederea soluţionării cazurilor complexe de fraudă. Încadrată de o directivă europeană din 1996, detaşarea muncitorilor face obiectul a numeroase ilegalități de la nedeclararea angajaților, la declararea unor venituri inferioare și până la depăşirea duratei maxime de muncă.

Acuzată de critici de faptul că favorizează concurenţa neloială, munca detaşată a inflamat dezbaterile ultimei campanii prezidenţiale. Potrivit unei promisiuni pe care a făcut-o atunci, Emmanuel Macron a contribuit, la sfârşitul lui 2017, la revizuirea la nivel european a directivei ”detaşării” : în octombrie anul trecut statele membre au ajuns la un compromis, şi anume la scăderea la 12 luni a duratei maxime de detaşare şi consacrarea principiului ”la muncă egală, salariu egal la un acelaşi loc de muncă”. Textul este discutat de-acum în Parlamentul European.

120