Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Imperativul momentului #MeToo: A păstra nuanțele fără a scuza comportamente de ordinul agresiunii sexuale

kipnis.jpg

Laura Kipnis a publicat, în 2017, la editura Harper/Collins, volumul GESTURI NEDORITE, care poartă subtitlul: "Paranoia Sexuală pătrunde-n Universitate".
Laura Kipnis a publicat, în 2017, la editura Harper/Collins, volumul GESTURI NEDORITE, care poartă subtitlul: "Paranoia Sexuală pătrunde-n Universitate".
Image source: 
Pieter M. van Hattem via www.laurakipnis.com

Laura Kipnis este profesor la catedra TV-Radio-Film a universității Northwestern din Evanston -Chicago. Intelectual feminist, critic cultural, video-documentarist, ea este o eseistă apreciată pentru originalitatea punctelor de vedere și autoarea unor cărți influente pe temele  genului, sexualității și reflectării culturale a acestora. Laura Kipnis a publicat anul trecut, la editura Harper/Collins, volumul GESTURI NEDORITE, care poartă subtitlul: "Paranoia Sexuală pătrunde-n Universitate".

Este o "pătrundere" ce pare intim legată de ceea ce s-a numit "mișcarea #MeToo". Punctul de vedere al Laurei Kipnis este că legăturile sunt mai degrabă superficiale.  GESTURI NEDORITE  are însă merite cruciale: pune cărțile pe masă în privința tendințelor "inchizitoriale" ce se manifestă în procedurile de adjudecare a plângerilor de natură sexuală din spațiul academic, și avertizează că excese  precum "sexualizarea" raporturilor de subordonare instituțională (profesor-student, șef-subaltern) pot denatura relațiile umane și amplifica tensiunile societale.  Cartea, amplu documentată,  construiește pe fundamentul cazului complicat al  profesorului Peter Ludlow o pledoarie pentru nuanțe și înțelegere. Un mesaj vital, ușor de uitat în iureșul revendicativ, în incandescența emoțională a unei mișcări cu resorturi multiple,  #MeToo,  aprinsă poate în primul rând de impunitatea actualului ocupant al Casei Albe.

Laura Kipnis: Mulți au atribuit-o alegerii lui Donald Trump, faptului că a câștigat în dauna unei femei în ciuda faptelor pe care le-a recunoscut și acuzațiilor care planează asupra sa. O altă explicație ar fi gradul crescând de independență economică a femeilor, care au mai puține motive să păstreze tăcerea.  Un alt factor ar fi că femeile s-au cam săturat să fie luate drept proprietate publică. Într-un articol publicat în New York Review of Books arătăm că revoluțiile democratice din secolul al XVIII-lea n-au adus femeilor drepturi cetățenești depline. Bărbații au dobândit drepturi civile, dar femeile n-au atins un statut egal.

Reporter: Ați introdus conceptul de "paranoia sexuală", și ați scris, în ultima dvs. carte, pornind de la un caz anume, despre relațiile dintre sexe în mediul academic. Au o relevanță, aceste relații, în general atmosfera din universități, pentru o mai bună înțelegere a mișcării #MeToo?

Laura Kipnis: Sunt două chestiuni diferite, dar cu asemănări superficiale. Majoritatea cazurilor din universități privesc studenți care s-au agățat, s-au îmbătat și s-au culcat, într-un mod pe care, post-factum,  unul dintre ei l-a regretat.  Un alt gen de caz are ca protagonist un profesor acuzat de hărțuire sexuală. Am scris despre un astfel de caz, de la universitatea unde predau, Northwestern. Două studente au depus  plângeri de hărțuire sau abuz sexual.  Pe baza dosarelor, la care am avut acces, am analizat natura acuzațiilor ți modul în care au fost adjudecate, conchizând că la mijloc era de fapt ceva mult mai nuanțat.  Am încercat deci să descâlcesc mistificările specifice, și în plan general mitologiile despre femei și vulnerabilitățile lor care au influențat  rezolvarea cazurilor.

Reporter: Ultima afirmație vă plasează în miezul dezbaterii ce are loc în Franța în jurul scrisorii deschise semnate de peste o sută de femei, printre care Catherine Deneuve. Într-un rezumat imperfect, această scrisoare expune o viziune tradiționalistă asupra dizlocărilor  provocate de #MeToo, mișcare acuzată de excese dăunătoare înseși cauzei feministe, de lipsă de nuanță, de tendința de a criminaliza comportamente și atitudini masculine naturale, așadar inofensive.  Ce părere aveți despre "scrisoarea Deneuve", despre dezbaterea în sine, care bineînțeles e în toi și în America?

Laura Kipnis: Foarte naivă, această scrisoare. Am scris în The Guardian despre acest subiect, și m-am bucurat că un alt grup de femei franceze au respins, public, ideile cuprinse în scrisoarea Deneuve, care a părut să creeze un nou drept pentru bărbați, dreptul de a fi galantoni, de a face avansuri.  Gesturi nepotrivite când nu sunt consimțite,  de pildă a atinge sau săruta o femeie, sunt acceptate ca parte a "jocului" natural dintre sexe - care, când respectă limitele,  e dorit de ambele părți. De ce e naivă scrisoarea?  Și pentru că nu ține cont de faptul că atât de multe plângeri din valul  #MeToo se referă la situații de la locul de muncă, unde acest drept de a flirta, de a face avansuri nedorite subalternelor, e trecut în fișa postului, unde angajatele sunt atinse sau palpate de bărbați care-și imaginează că au dreptul. Sunt de acord că în unele cazuri mișcarea #MeToo a mers prea departe.  Ce se  întâmplă este însă util.  S-a demarat o conversație societală în care  ies la lumină lucruri multă vreme ascunse, comportamente deseori inacceptabile, vulgarități și aroganțe în raport cu femeile, tendința de a supune femeile dorințelor bărbaților. Pentru că faptele scoase la iveală au fost deseori grave,  sexul însuși riscă să fie considerat dăunător. De aici imperativul  momentului:  a purta această conversație într-un mod care păstrează nuanțele făra a  scuza comportamente de ordinul agresiunii sexuale.

Reporter: Care sunt pericolele mișcării #MeToo? Se vorbește despre caracterul  ei "extra-judiciar",  inechitabil deci, despre faptul că se pedepsește fără respectarea prezumției de nevinovăție,  fără transparență, fără drept de apel.

Laura Kipnis: Am studiat procedurile de adjudecare în universități, am văzut cum procese pretins "juridice" erau de fapt total nedrepte.  Am deci autoritatea de a spune că a cere mecanisme corecte și echitabile în contextul mișcării #MeToo înseamnă a fi străin de subiect.  Întâi de toate, în multe situații nici nu există o instituție care să ofere o astfel de procedură. Mulți dintre bărbații de pe lista "delincvenților sexuali din mass media" sunt colaboratori externi, așadar n-are cine să ancheteze. Acolo unde există instituții, obiectivul este, deseori, de a proteja instituția, nu acuzatoarea. Pe de altă parte, multe corporații folosesc Biroul de Personal pentru astfel de investigații, dând afară împricinați pe baza a foarte puține probe. Decenii de-a rândul, femei au fost hărțuite sau agresate fără un recurs echitabil:  nimic corect când femeia e concediată pentru că a refuzat să se culce cu șeful.  Nu-i nici o consolare că pendulul oscilează în cealaltă direcție, că nedreptatea îi lovește acum mai mult pe bărbați.  Maniera absolut echitabilă de a trata această problemă nu există.

 

 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: http://www.rfi.ro/tag/interviu-sua

 
Ascultă AICI intervuiul cu Laura Kipnis