Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brummell: Brexitul nu va schimba radical viețile britanicilor din România, nici pe ale românilor din Marea Britanie

brummell_cj.jpg

Brexitul nu va schimba radical viețile britanicilor din România, nici ale românilor din Marea Britanie, a declarat la Cluj-Napoca ambasadorul britanic în România Paul Brummell
Image source: 
RFI România/Bianca Pădurean

Ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va schimba radical viețile britanicilor care trăiesc în România, este de părere ambasadorul britanic, Paul Brummell. El s-a întâlnit la Cluj cu cetățeni britanici care locuiesc în Transilvania, pentru a discuta despre Brexit și despre consecințele sale. În acest context, Paul Brummel​l l-a investit în funcție și pe primul consul onorific al Regatului Unit la Cluj, Shajjad Rizvi.

Brexitul va însemna unele schimbări, însă ele nu vor afecta radical viețile britanicilor care trăiesc în România sau pe cele ale românilor care trăiesc în Marea Britanie, este de părere ambasadorul Regatului Unit la București, Paul Brummel. El este de părere că britanicii din România sunt bine integrați în societatea românească, la fel ca și românii care trăiesc dincolo de Canalul Mânecii.

​”Cetățenii britanici fac lucruri foarte bune aici, în România. Mulți lucrează în sectorul caritabil, de exemplu, lucrează ca profesori de engleză și alte materii sau în business și fac ceva foarte bun pentru România. Bineînțeles, comunitatea britabică din România este mult mai mică decât comunitatea românească din Marea Britanie. Săptămâna trecută am fost la Londra și la Manchester pentru a mă întâlni, împreună cu ambasadorul Mihalache cu reprezentanții comunității române și pentru a face ceva similar pentru ei”, a declarat Paul Brummel​l​​.​

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea avea consecințe pozitive asupra comerțului bilateral cu România, este de părere consulul onorific al Regatului Unit la Cluj, Shajjad Rizvi, care conduce și Camera de Comerț Britanică din Cluj-Napoca.

”Cred că se vor întâmpla lucruri pozitive după Brexit. Marea Britanie este o națiune comercială. Suntem preocupați să investim, căutăm parteneri comerciali. România este o țară uimitoare, cu oameni uimitor de talentați și este un loc în care putem face afaceri. Deci, cred că va crește comerțul dintre cele două țări. Cred că Brexitul va însemna ceva pozitiv în relațiile noastre comerciale”, a spus noul consul britanic de la Cluj​.

Statutul definitiv al britanicilor care trăiesc în Uniunea Europeană, precum și cel al cetățenilor europeni din Regatul Unit ar urma să fie reglementat printr-un acord internațional, care ar putea fi încheiat în luna decembrie. Potrivit lui Paul Brummel, în Marea Britanie trăiesc trei milioane de cetățeni europeni, iar în cele 27 de state care vor rămâne în Uniune trăiesc un milion de cetățeni britanici. 

Ascultă AICI reportajul de la Cluj-Napoca
699