Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


OSDO : Mii de sirieni fug din Afrin și Ghouta. Valul de imigranți va crește.

syria_refugeess.jpg

Image source: 
AFP

În Siria se poate vorbi zilele acestea de un nou val de refugiați : doar în 24 de ore, peste 2000 de civili au fugit din orașul Afrin din nord-estul Siriei, asaltat de armata turcă, dar și din regiunea rebelă Ghouta. Avertismentul vine de la organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. În acest context, puterile occidentale, cu Statele Unite în frunte, se arată tot mai dispuse să intervină.

În total, circa 16.000 de refugiaţi din regiunea Afrin au ajuns de câteva zile în zona localităţilor Nubul şi Zhara, înspre Alep, arată OSDO. Un purtător de cuvânt al guvernului de la Ankara, citat de Reuters, a anunţat că a fost curăţată de "terorişti" o suprafaţă de 1102 kilometri pătraţi din provincia Afrin, de la frontiera Siriei cu Turcia, şi că armata turcă va elimina în curând şi rezistenţa din centrul capitalei provinciei. Intervenţia turcă în Siria, sprijinită de unele grupări rebele, este îndreptată împotriva miliţiilor kurde care au colaborat cu Statele unite în lupta împotriva grupării Stat Islamic. Între timp, și în enclava rebelă Ghouta de est, din imediata apropiere a capitalei Damasc, s-au refugiat doar ieri printr-un coridor umanitar 76 de persoane, dintre care 49 de copii, potrivit militarilor ruşi care sprijină ofensiva guvernamentală. Toate acestea se întâmplă pe fondul nerespectării rezoluției ONU privind încetarea focului din Siria, după cum a acuzat ieri Secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Situația irită tot mai mult puterile occidentale care s-au propunțat deja ferm atât împotriva intervenției militare turce în Afrin cât și împotriva celei a regimului lui Al Assad în Ghouta. Ambasadorul american la ONU, Nikki Haley, a avertizat ieri că Washingtonul „rămâne pregătit să acţioneze în caz că trebuie”, dacă nu se vor lua măsuri ferme pentru oprirea bombardamentelor din Ghouta. Statele Unite au cerut Consiliului de Securitate un armistiţiu de 30 de zile în Damasc şi în regiunea rebelă unde atacurile armatei s-au soldat cu aproximativ 1.160 de morţi de pe 18 februarie până în prezent. „Nu este calea pe care o preferăm, dar este calea pe care am demonstrat în trecut că suntem dispuşi să o luăm şi suntem pregătiţi să o facem din nou. Când comunitatea internaţională nu reuşeşte să ia măsuri, statele sunt nevoite să intervină”, le-a spus Haley membrilor Consiliului de Securitate. Statele Unite au bombardat o bază aeriană a guvernului sirian anul trecut din cauza unui atac chimic. Rusia a avertizat însă că nu vede cu ochi buni faptul că unele state lansează astfel de acuzații împotriva Damascului doar pentru „a pregăti terenul pentru un atac unilateral împotriva Siriei, un stat suveran”. ”Sunt paşi care ar putea lovi stabilitatea regională foarte puternic”, a avertizat ambasadorul rus la ONU.

 

752