Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Întâlnirile Europene din Transilvania: Viitorul omenirii este legat de dezvoltarea durabilă a orașelor

intalniri_francofone.jpg

Intâlnirile Europene din Transilvania: Viitorul omenirii este legat de dezvoltarea durabilă a orașelor
Sursa imaginii: 
RFI România

Viitorul omenirii este legat de dezvoltarea unor orașe durabile. Acestea sunt orașe inteligente și, totodată, verzi, în care oamenii au acces la noi tehnologii, precum și la un mediu înconjurător curat. Acestea sunt concluziile Întâlnirilor Europene din Transilvania care au avut loc ieri la Cluj. Azi și mâine, Întâlnirile Europene din Transilvania continuă la Alba Iulia.

Dezvoltarea unor orașe durabile trebuie să reprezinte o prioritate pentru toți actorii implicați în comunitățile naționale și în cele locale. Aceste orașe  trebuie să îmbine preocuparea pentru calitatea vieții și pentru mediul înconjurător cu grija pentru accesul la servicii mai bune și pentru utilizarea noilor tehnologii, spune ambasadoarea Franței în România, Michele Ramis.

”Orașul de mâine înseamnă îmbunătățirea accesului la servicii și la infrastructură, precum și, ținând seama de prezența tuturor actorilor de pe teritoriul său, efectuarea tranziției energetice și dezvoltarea instrumentelor digitale în oraș. Aș vrea să spun că subiectul orașului durabil constituie un motor pentru cooperarea bilaterală franco-română. Azi, 830 de orașe și 12 orașe mijlocii cooperează cu orașe franceze. Acesta este un cadru foarte bun pentru a face schimburi legate de orașul durabil”, a declarat doamna ambasador a Franței în România, Michele Ramis.

Orașele capătă o importanță tot mai mare, iar primarii din Paris și din Londra au semnat, în anul 2016, o scrisoare comună adresată oficialilor europeni, prin care atrag atenția că trebuie lăsate mai multe resurse financiare comunităților locale, care se confruntă cu probleme tot mai complexe. Există 21 de orașe care au mai mult de 10 milioane de locuitori fiecare, ceea ce înseamnă că ele trebuie să administreze probleme a căror complexitate se compară cu cele ridicate de administrarea unor țări. De asemenea, pe planetă există 450 de orașe care au peste un milion de locuitori, iar numărul acestora va crește, spune primarul Clujului, Emil Boc.

”În Uniunea Europeană, în Franța, în Canada, în Statele Unite deja două treimi din populație locuiește la oraș. La nivel mondial, până în 2050, două treimi din populație va trăi în mediul urban. Orașele, deși ocupă numai 2 la sută din suprafața globului sunt responsabile de faptul că dețin 55 la sută din populația globului. De asemenea, 75 la sută din emisiile de carbon din întreaga lume se întâmplă în orașe”, a spus primarul Clujului.

Una dintre preocupările celor care se ocupă de planificarea dezvoltării orașelor este creșterea numărului celor care au competențe digitale, pentru că viața în marile orașe presupune tot mai mult utilizarea unor astfel de tehnologii. Există estimări care arată că, în viitor, 90 la sută dintre slujbe vor presupune utilizarea unor astfel de competențe digitale.

 
Intâlnirile Europene din Transilvania: Viitorul omenirii este legat de dezvoltarea durabilă a orașelor (AUDIO)