Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vise universitare

statuie_pipi_dilema.jpg

Image source: 
Dilema Veche

M-a sunat deunăzi colegul și amicul meu de la Psihologie, profesorul Simbru Nostalgian, cunoscut psihoterapeut al urbei noastre. Avea glasul unui om sfîrșit...

Mi-a spus că ar vrea să mă vadă neîntîrziat într-un loc mai retras și mai liniștit. Ce loc mai retras și mai liniștit (adaug: de o discreție absolută chiar!) s-ar putea găsi în Universitate decît Catedra de Engleză, unde îmi duc veacul de aproape trei decenii? L am chemat așadar acolo. A venit cu o figură descompusă, emaciată. Părea, într adevăr, să sufere intens. „Bătrîne“, și-a început el explicația, „am niște vise nocturne teribile, nu mai pot. Am dezvoltat (cu siguranță, de la interacțiunile mele cu diverși pacienți nevropați!) o maladie psihică manifestată prin cumplite coșmaruri recurente. Am nevoie de ajutor, dar nici nu mă gîndesc să apelez la colegii mei de breaslă. Le știu toate figurile. Nu mă pot surprinde cu nimic și, în plus, nu-mi vine să le transmit mesajul fragilizării mele emoționale. S-ar repezi ca hultanii la clienții cabinetului meu și mi i-ar fura. M-ar arunca pe drumuri fără nici o remușcare. Tu, pe de altă parte, deși din alt domeniu (lucru bun pînă la urmă, judecînd din unghiul riscului menționat!), ai o mare calitate: analizezi lumea profesorală într-o manieră exemplară. Pari singurul ins de aici calificat să înțelegi bizara ființă universitară! Homo academicus este șoarecele tău de laborator. Tu îi pricepi făptura și deții ca atare mijloacele de a-i remedia stricăciunile. Sînt un hamster alb stricat, prietene. Repară-mă!“

 

Citiți continuarea articolului semnat de Codrin Liviu Cuțitariu în Dilema Veche aici