Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


În premieră din secolul XIX, vârsta școlarizării scade la trei ani în Franța

macron_2.jpg

Sursa imaginii: 
AFP

Vârsta şcolarizării obligatorii în Franţa va scădea de la şase la trei ani începând cu toamna anului şcolar 2019, o măsură simbolică în scopul recunoaşterii grădiniţei, pe care cea mai mare parte dintre copii o frecventează deja la această vârstă, scrie France Presse. Anunțul a fost făcut de însuși șeful statului francez.

''Am decis ca grădiniţa să fie obligatorie şi scăderea de la şase la trei ani a vârstei şcolarizării obligatorii începând din 2019'', a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, în deschiderea unei reuniuni a experţilor din domeniul educaţiei. ''Republica a fost creată în şi prin şcoală, iar în şcoala de astăzi ia naştere binele nostru comun'', a subliniat preşedintele. ''A spune acest lucru în această săptămână nu are nimic inocent'' întrucât ''de fiecare dată când naţiunea noastră este lovită în inima sa, unii au tendinţa de a critica tratând doar simptomele'', a continuat Macron – referire la atentatele jihadiste de vineri din sudul Franţei comise de un tânăr radicalizat. Pentru președinție, educația e văzută ca un mijloc de combatere a radicalizării tinerilor și din acest motiv guvernul a promovat mai multe iniţiative precum dublarea numărului claselor din învăţământul primar în zonele defavorizate, modificarea procedurii de admitere în universitate sau reforma examenului de bacalaureat. Începând cu anul 1959, şcoala este obligatorie în Franţa pentru toţi copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani. Cea mai mare parte dintre copiii francezi intră deja în sistemul de învăţământ începând cu vârsta de trei ani: ultimele date arată că 97,6% dintre copiii cu vârsta de trei ani frecventau o grădiniţă în ultimii ani. Măsura va duce și la crearea a circa 800 de posturi didactice.